5 obiceiuri ale cuplurilor fericite înainte de culcare

· 29 iunie 2018
Cu toții ne dorim să avem relații împlinite și fericite. Pentru a atinge acest obiectiv, adoptă următoarele 5 obiceiurilor ale cuplurilor fericite înainte de culcare. 

Cuvintele, gândurile sau acțiunile noastre înainte de culcare pot fi mai importante decât ne-am putea închipui. Gesturile pozitive ne alimentează starea de bine și creează un ambient pozitiv. Dacă tu și partenerul tău adoptați câteva obiceiuri ale cuplurilor fericite în orele de dinainte de culcare, relația voastră va avea numai de câștigat.

Pentru a avea o relație sănătoasă și de durată, este important să cauți mereu să o îmbunătățești. Desigur, munca în echipă este esențială.

Dacă aveți nedumeriri, puneți-vă următoarea întrebare: ne străduim amândoi pentru a menține magia relației sau așteptăm ca acest lucru să se întâmple de la sine fără ca noi să depunem nici cel mai mic efort?

După cum bine știm, rutina este unul dintre cei mai mari dușmani ai unei relații fericite. Prin urmare, trebuie să țineți la distanță plictiseala și să vă consolidați legătura și sentimentele în toate modurile posibile. Finalurile fericite nu cad din cer, ci se construiesc puțin câte puțin în fiecare zi.

Dacă nu știi cum să procedezi și nu îți amintești să fi făcut ceva mai interesant alături de partener în ultima vreme decât să butonezi telecomanda, aruncă o privire pe următoarea listă de obiceiuri ale cuplurilor fericite înainte de culcare pentru a-ți găsi inspirația.

Nu este vorba despre a face totul împreună până la saturație. Trebuie doar să oferiți amândoi tot ce e mai bun în voi de dragul relației. Dacă puneți în practică gesturile de mai jos, vă veți simți mai buni ca oameni și ca parteneri de viață.

Obiceiuri ale cuplurilor fericite înainte de culcare

1. Discută

Obiceiuri ale cuplurilor fericite precum discuțiile sincere

Acesta este unul dintre cele mai importante obiceiuri ale cuplurilor fericite înainte de culcare. Este vorba de a discuta cu partenerul. Nu din obligație, ci pentru a vă bucura unul de compania celuilalt.

Încearcă să discuți sincer despre orice subiect. Este important să cunoști mai bine persoana de lângă tine și să îi descoperi universul psihologic și emoțional.

Câteva elemente de bază în purtarea discuției

  • Toleranță și respect. Ascultă-ți partenerul și respectă-i ideile. Chiar dacă părerile voastre sunt diferite, există loc pentru amândoi într-o discuție. Nu este nevoie să îl cerți sau să îl critici.
  • Grijă și afecțiune. Orice conversație trebuie să fie purtată cu afecțiune.
  • Răbdare. Nu este nevoie să te grăbești să îți expui toate ideile și argumentele.
  • Retrăiți momente amuzante, plăcute și fericite trăite împreună.
  • Terapia prin râs. Nu strică să râdeți puțin înainte de culcare!

Desigur, ideal ar fi să discutați subiecte care nu generează stres sau conflicte. Însă nici nu trebuie să plăsmuiți o fantezie și să evitați să abordați subiecte critice, necesare pentru dezvoltarea personală și în cuplu.

Conversațiile îmbunătățesc calitatea comunicării, ajută la eliberarea tensiunii și întăresc relația.

2. Lasă deoparte telefonul mobil și dispozitivele electronice

Nu este nevoie să îndeplinești mai multe sarcini în același timp (să verifici rețelele de socializare, să strângi haine și să vorbești cu partenerul, de exemplu). De fapt, dacă respecți persoana de lângă tine, cel mai bine este să lași telefonul deoparte și să îi acorzi toată atenția. Nu contează dacă vorbiți sau vă strângeți în brațe pe canapea.

Gândește-te o clipă. Dacă vă uitați la un film, citiți sau desfășurați orice altă activitate împreună, chiar este necesar să stați și cu telefonul în mână? Răspunsul este nu. În acest situații, tehnologia poate fi dăunătoare. Dispozitivele electronice ne îndepărtează de ceea ce ne dorim cu adevărat și ne împiedică să ne atingem obiectivele.

3. Se bucură unul de compania celuilalt

Obiceiuri ale cuplurilor fericite precum desfășurarea unor activități împreună

Toate minunatele obiceiuri ale cuplurilor fericite înainte de culcare se leagă de ideea de a petrece timp de calitate împreună. Fii atent la detalii și la persoana de lângă tine și lasă-te, de asemenea, alintat și iubit.

Totodată, este important să dați dovadă de creativitate din când în când pentru a păstra magia relației. A planifica o întâlnire în oraș, a organiza o masă specială, a aloca un timp îmbrățișărilor și dovezilor de afecțiune, a juca un joc de societate sau chiar un joc video împreună sunt câteva idei foarte utile.

4. Fac dragoste

Ne gândim în mod automat că toți cei aflați într-o relație stabilă fac dragoste în mod regulat. Dar oare chiar așa este? Cuplurile fericite își fac timp să se deconecteze de lumea exterioară, să se descopere unul pe celălalt, să se sărute și să facă dragoste.

Sexul este o activitate plăcută care ajută la menținerea siluetei, la detensionare și la îmbunătățirea sănătății cardiovasculare. Însă efectele sale la nivel emoțional sunt și mai importante. Relațiile intime unesc cu adevărat cei doi parteneri. 

O problemă frecventă este faptul că mulți oameni consideră sexul ceva obligatoriu. Acest lucru este valabil mai ales atunci când un cuplu încearcă să conceapă un copil. Din păcate, vraja se rupe în timp. Prin urmare, este important să nu neglijăm frecvența relațiilor intime.

5. Își spun „te iubesc”

Obiceiuri ale cuplurilor fericite precum gesturile tandre

Toate aceste obiceiuri ale cuplurilor fericite înainte de culcare sunt modalități prin care cei doi își exprimă dragostea prin acțiuni și cuvinte. Este necesar să îi spui partenerului tău că îl iubești, că este important pentru tine și că îl prețuiești foarte mult. Această declarație simplă de dragoste este un gest semnificativ și transcendental.

Dacă spui „Te iubesc” cu sinceritate și convingere, cele două cuvinte magice nu își vor pierde niciodată însemnătatea. Le poți rosti, scrie sau arăta prin gesturi simple. Nu complica lucrurile. Poți, de exemplu, să îi faci ceaiul preferat sau să îl strângi în brațe înainte de culcare. De multe ori, micile detalii sunt de ajuns.