6 diferențe între dragoste și obișnuință
Verificat și aprobat de psihologul Bernardo Peña
Pentru orice cuplu, începutul relației este plin de dragoste. Însă odată cu trecerea timpului, lucrurile se pot schimba și pot apărea unele probleme care ilustrează, de fapt, cele câteva diferențe între dragoste și obișnuință.
Petreci mult timp cu partenerul de viață. Te poți confrunta cu multe provocări și nu întotdeauna poți găsi o soluție pentru a le rezolva. Acest lucru poate duce la instalarea monotoniei în cuplu.
Deseori ne întrebăm dacă suntem îndrăgostiți sau doar ne-am obișnuit unul cu altul? Există câteva diferențe între dragoste și obișnuință care te vor ajuta să înțelegi încotro se îndreaptă relația ta.
Sunteți de mult timp împreună? Este firesc ca fiorul și pasiunea de la început să se risipească, lăsând loc sentimentelor mai profunde de atașare și devotament. Dar poate că lucrurile nu evoluează la fel pentru ambii parteneri. Poate că este nevoie de o privire mai atentă asupra relației de cuplu.
6 diferențe între dragoste și obișnuință
Dacă te afli în una dintre aceste situații, îți poți da seama care este stadiul relației tale.
1. Te deranjează orice face?
Una dintre strategiile pe care le poți folosi este să te întrebi: de ce mă deranjează atât de mult lucrurile mărunte pe care la început nici nu le observam?
Dacă te enervează excesiv zgomotul pe care îl face când mestecă, faptul că uită să cumpere ceva de pe lista de cumpărături sau tricoul pe care îl poartă prea des, este clar că ceva s-a schimbat în relația dintre voi. Dacă orice lucru mărunt te scoate din sărite, ar trebui să te gândești serios dacă mai vrei să fiți împreună.
Cel mai bun lucru este fii sinceră. Pentru că în caz contrar vei trăi într-o constantă stare de frustrare și lipsă de satisfacție. Adică, în mod clar, vei sta cu el din obișnuință.
2. Te ferești să faci planuri pe termen lung împreună cu el?
Să spunem că ai de făcut o călătorie în câteva luni, te întrebi dacă ar trebui să-l iei și pe el? Sau poate încerci să găsești scuze de a nu mai merge deloc… Atunci este cert că ceva nu este în regulă între voi.
Această nesiguranță în privința viitorului și lipsa devotamentului este semnul unei probleme afective. Adică stai cu el din obișnuință. Poate ar trebui să te gândești serios dacă este partenerul ideal.
3. Declarațiile de dragoste sunt parcă „pe pilot automat”?
Să spui ”te iubesc” este un act de afecțiune și atunci când o simți cu adevărat este cu atât mai special. Dar acest lucru își poate pierde adevăratul sens atunci când nu mai ai chef să-l spui sau îl spui doar din obligație, pentru că lucrurile au luat altă întorsătură.
Dacă te trezești spunând „te iubesc” în mod automat, doar pentru ca el să nu se simtă stânjenit, acesta nu este chiar un semn bun. Sau poate te îngrijorează faptul că lipsa acestei fraze ar putea duce la o ceartă iminentă. Acesta este un semn că dragostea din cuplu a fost înlocuită de obișnuința de a fi împreună.
4. Nu mai ai parte de pasiune în dormitor?
Printre cele câteva diferențe între dragoste și obișnuință se află și lipsa pasiunii din dormitor. Intimitatea este foarte importantă în cuplu. Dacă relațiile intime sunt din ce în ce mai intense odată cu trecerea timpului, cei doi parteneri au dezvoltat o legătură puternică și durabilă.
Dacă activitatea din dormitor are de suferit sau dacă simți obligație și datorie, atunci înseamnă că nu mai ești la fel de îndrăgostită de el.
5. Nu mai simți nevoia de a-i face surprize?
Detaliile mici sunt cele care contează. Lucrurile mărunte fac viața mai interesantă, iar în cuplu te fac să te simți iubită și apreciată.
Există o multitudine de mici gesturi pe care le poți face pentru cel drag. O cină romantică acasă, o declarație neașteptată, un mesaj surpriză sau o ieșire în weekend la cabana preferată.
Dacă nu te mai interesează să-l surprinzi și nu mai primești nici tu vreun compliment ocazional, este cazul să admiți că s-a instalat obișnuința.
6. Conversațiile cu el nu te mai interesează?
Lipsa comunicării este una dintre cele 6 diferențe între dragoste și obișnuință la care ar trebui să fii atentă.
Comunicarea eficientă este temelia oricărei relații de lungă durată, bazate pe afecțiune și sinceritate și este echilibrul la care ar trebui să aspiri în relația de cuplu. Două persoane care se iubesc depășesc orice bariere, inclusiv cele legate de comunicare.
Dacă ajungi în acel moment în care preferi să-ți ții problemele pentru tine, este clar că relația nu este pe făgașul bun. Poate nu mai ai încredere în el la fel ca la început.
Crezi că te identifici cu cel puțin unul dintre punctele de mai sus? Este important să cunoști aceste semne și să le poți contracara din timp. Poate este doar o fază pe care o puteți ușor depăși împreună, în condițiile în care despărțirea nu este ceea ce îți dorești.
Odată ce ai conștientizat problemele care există, va fi mult mai ușor să găsești o soluție pentru ele. Iar dacă amândoi vă doriți să rămâneți împreună, nu este totul pierdut, cu puțin efort puteți regăsi pasiunea care v-a adus împreună.
Toate sursele citate au fost revizuite în profunzime de către echipa noastră pentru a asigura calitatea, fiabilitatea, actualitatea și valabilitatea lor. Bibliografia acestui articol a fost considerată fiabilă și precisă din punct de vedere academic sau ştiinţific.
- Algoe, S. B., Gable, S. L. & Maisel, N. C. (2010). It’s the little things: Everyday gratitude as a booster shot for romantic relationships. Personal relationships, 17(2), 217-233. Disponible en: https://onlinelibrary.wiley.com/doi/full/10.1111/j.1475-6811.2010.01273.x
- Acevedo, V. E., de Giraldo, L. R. & Tovar, J. R. (2007). Parejas satisfechas de larga duración en la ciudad de Cali. Pensamiento psicológico, 3(8), 85-107. Disponible en: https://www.redalyc.org/articulo.oa?id=80130808
- Barón, M. J. O., Zapiain, J. G. & Apodaca, P. (2002). Apego y satisfacción afectivo-sexual en la pareja. Psicothema, 14(2), 469–475. Disponible en: https://redined.educacion.gob.es/xmlui/handle/11162/5048
- Barrios, A. & Pinto, B. (2008). El concepto de amor en la pareja. Ajayu Órgano de Difusión Científica del Departamento de Psicología UCBSP, 6(2), 21-41. Disponible en: https://www.redalyc.org/articulo.oa?id=461545470002
- Berkin, S. & Morales, Z. (2000). El amor como vínculo social, discurso e historia: aproximaciones bibliográficas. Espiral, 6(17), 49-70. Disponible en: https://www.redalyc.org/articulo.oa?id=13861703
- Garrido, M., Valor, I. y Expósito F. (2017). ¿Dejaría a mi pareja? Influencia de la gravedad de la transgresión, la satisfacción y el compromiso en la toma de decisión. Psychosocial Intervention, 26(2), 111-116. Disponible en: https://www.sciencedirect.com/science/article/pii/S1132055916300631
- Harasymchuk, C., Walker, D., Muise, A. & Impett, E.(2021). Planning date nights that promote closeness: The roles of relationship goals and self-expansion. Journal of social and personal relationships, 38(5), 1692-1709. Disponible en: https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC8170361/
- Harasymchuk, C., Cloutier, A., Peetz, J. & Lebreton, J. (2017). Spicing up the relationship? The effects of relational boredom on shared activities. Journal of Social and Personal Relationships, 34(6), 833-854. Disponible en: https://journals.sagepub.com/doi/abs/10.1177/0265407516660216?journalCode=spra
- Kubacka, K., Finkenauer, C., Rusbult, C. & Keijsers, L. (2011). Maintaining close relationships: Gratitude as a motivator and a detector of maintenance behavior. Personality and Social Psychology Bulletin, 37(10), 1362-1375. Disponible en: https://journals.sagepub.com/doi/abs/10.1177/0146167211412196
- Lee, S., Rogge, R. & Reis, H. (2010). Assessing the seeds of relationship decay: Using implicit evaluations to detect the early stages of disillusionment. Psychological Science, 21(6), 857-864. Disponible en: https://journals.sagepub.com/doi/abs/10.1177/0956797610371342?journalCode=pssa
- Sánchez, C., Corres, N., Blum, B. y Carreño, J. (2009). Perfil de la relación de factores psicológicos del deseo sexual hipoactivo femenino y masculino. Salud mental, 32(1), 43-51. Disponible en: https://www.medigraphic.com/cgi-bin/new/resumen.cgi?IDARTICULO=20314
- Van Lankveld, J., Jacobs, N., Thewissen, V., et al. (2018). The associations of intimacy and sexuality in daily life: Temporal dynamics and gender effects within romantic relationships. Journal of Social and Personal Relationships, 35(4), 557-576. Disponible en: https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC5987853/
- Villanueva, G., Tonatiuh, B., Rivera, S., et al. (2012). La comunicación en pareja: desarrollo y validación de escalas. Acta de investigación psicológica, 2(2), 728-748. Disponible en: https://www.scielo.org.mx/scielo.php?script=sci_arttext&pid=S2007-48322012000200010
Acest text este oferit numai în scop informativ și nu înlocuiește consultarea cu un profesionist. În caz de îndoieli, consultați-vă cu specialistul dvs.