6 alimente utile pentru detoxifiere - Doza de Sănătate
 

6 alimente utile pentru detoxifiere

O dietă de detoxifiere a organismului ar trebui să fie însoțită, zilnic, de exerciții fizice sau mișcare, de un consum de minim 2 litri de apă și de cât mai multe alimente proaspete. Șase dintre cele mai eficiente produse naturale folosite pentru curățarea organismului și recunoscute pentru beneficiile lor sunt:
6 alimente utile pentru detoxifiere
Eliana Delgado Villanueva

Verificat și aprobat de nutriționistul Eliana Delgado Villanueva.

Ultima actualizare: 21 decembrie, 2022

În acest articol sunt prezentate șase alimente utile pentru detoxifiere, care pot ajuta la eliminarea toxinelor și a altor elemente nocive din organism.

Consumându-se astfel de alimente, se pot evita diferite probleme de sănătate. Printre acestea se numără retenţia de lichide, circulaţia deficitară a sângelui, apariția vergeturilor, umflarea picioarelor și altele.

1. Fenicul

Pe lângă mirosul îmbietor și aroma plăcută, s-a dovedit că feniculul este o variantă de detoxifiere deosebit de eficientă. Printre beneficiile acestei plante, de amintit ar fi îmbunătățirea digestiei și remedierea flatulenței.

De asemenea, infuzia de fenicul, folosit simplu sau în combinație cu alte plante, stimulează eliminarea lichidelor în exces. Așadar este foarte folosit de cei care suferă de retenție de lichide sau de artrită.

Feniculul facilitează, de asemenea, reducerea și expectorarea flegmei din căile respiratorii. O excelentă rețetă de detoxifiere poate fi consumul de ceai de fenicul timp de trei zile la rând, apoi pauză trei zile, după care se bea foarte multă apă.

Feniculul se poate folosi în salate, dar se pune foarte puțin deoarece este deosebit de aromat, riscându-se obținerea unui gust neplăcut.

2. Aloe vera – util pentru detoxifiere

Aloe Vera pentru detoxifiere

Această plantă este deosebit de apreciată în medicina naturistă, fiind, de asemenea, deosebit de eficientă în curele de detoxifiere. Aloe vera acționează asupra ficatului, determinând eliminarea toxinelor și întinerirea acestuia datorită conținutului ridicat de polizaharide.

Este important consumul de aloe vera în formă de plantă, deoarece produsele pe bază de aloe vera nu sunt la fel de eficiente. Se poate lua câte o linguriță de aloe vera, împreună cu un pahar cu apă, în fiecare dimineață. Astfel, se facilitează o bună funcționare a ficatului în timpul zilei.

O infuzie dintr-un amestec de aloe vera, armurariu, lemn dulce și păpădie este deosebit de benefic pentru detoxifiere.

3. Ceaiul verde

Beneficii pentru sănătate ale ceaiului verde se pot obține în mai multe feluri.Poate fi, de exemplu, un stimulent pentru curățarea organismului de toxine. Toate acesteadatorită caracteristicilor diuretice și a prezenței acidului clorogenic, care facilitează digestia și eliminarea de toxine.

Ceaiul verde se poate folosi în mai multe feluri, cel mai eficient fiind să se consume cinci căni de ceai pe zi, dar, pe lângă acestea, este necesar și un consum optim de apă.

4. Ananasul

Unul dintre fructele cu cel mai mare conținut de apă este ananasul, totodată fiind și bogat în fibre, dar și cu puţine calorii.  Ananasul conţine trei enzime – bromelaina, extranasa și ananasa – care îmbunătăţesc digestia și circulaţia sângelui.

Gustosul fruct acţionează asupra fibrelor, facilitând eliminarea ţesutului gras, principala cauză a celulitei. Conţinutul bogat de potasiu din ananas permite reglarea cantităţii de apă din celule. Acesta determină și o curățare de toxine a organismului.

Datorită proprietăților deosebite ale ananasului, este de mare folos ca acest aromat fruct să fie inclus în alimentație. De asemenea, se poate consuma și în combinație cu alte alimente.

5. Coada-calului pentru detoxifiere

Această plantă sălbatică se regăsește în multe tratamente naturiste, una dintre proprietățile ei fiind că este un puternic diuretic natural. Mărește cu până la 30% peste normal cantitatea de urină produsă de corp. Astfel se stimulează eliminarea toxinelor, dar se reglează și funcționarea rinichilor și a prostatei.

În multe cazuri, s-a dovedit că, folosindu-se coada-calului, s-a redus dimensiunea pietrelor adunate la nivelul rinichilor și a crescut capacitatea de filtrare a rinichilor.

6. Cireșele

Apreciatele fructe conțin o cantitate mare de potasiu, ceea ce determină o creștere a producerii de urină și, ca urmare, o curățare a organismului. Acestea ajută și la eliminarea metaboliților, obținându-se dezumflarea picioarelor. Beneficiile cireșelor se înmulțesc dacă, în combinație cu consumul acesteia, se bea și ceai de coada-calului.


Toate sursele citate au fost revizuite în profunzime de către echipa noastră pentru a asigura calitatea, fiabilitatea, actualitatea și valabilitatea lor. Bibliografia acestui articol a fost considerată fiabilă și precisă din punct de vedere academic sau ştiinţific.



Acest text este oferit numai în scop informativ și nu înlocuiește consultarea cu un profesionist. În caz de îndoieli, consultați-vă cu specialistul dvs.