6 tehnici pentru îmbunătățirea autocontrolului - Doza de Sănătate
 

6 tehnici pentru îmbunătățirea autocontrolului

Reglarea emoțiilor este necesară într-o mare varietate de situații. Printre cele mai bune tehnici de autocontrol se numără și modul în care îți direcționezi atenția. Îți vom spune mai multe despre acest aspect în articolul de azi.
6 tehnici pentru îmbunătățirea autocontrolului

Ultima actualizare: 01 martie, 2022

Poate vrei să te lași de fumat, să renunți la mâncatul compulsiv sau la dependența de cumpărături. Controlarea propriilor emoții este esențială în situațiile în care consecințele pierderii controlului pot fi dezastruoase. Prin urmare, în acest articol îți prezentăm cele mai bune tehnici pentru îmbunătățirea autocontrolului.

Maximul celebru al marelui filosof grec Socrate va servi drept bază a subiectului actual. Mai exact, ca să fii capabil de acest tip de control, primul lucru pe care trebuie să-l faci este să te cunoști pe tine. Asta înseamnă că trebuie să-ți înțelegi punctele forte și slăbiciunile. Mai presus de toate, trebuie să acorzi atenție slăbiciunilor.

Controlarea emoțiilor, a tentațiilor și a instinctelor primare este foarte importantă pentru a duce o viață împlinită și sănătoasă.

Autodisciplina poate fi de ajutor în orice latură  a vieții. Aceasta este utilă în orice situație, fie că este vorba despre urmarea unei diete, renunțarea la fumat sau evitarea nervilor atunci când ești blocat în trafic. Evitarea acestor comportamente este benefică pentru sănătatea mintală și fizică. Haide să vedem despre ce este vorba.

Cheia principalelor tehnici pentru îmbunătățirea autocontrolului

Autocontrolul este o abilitate care poate fi învățată. În plus, poți lucra la acesta în fiecare zi pentru a evita emoții precum mânia, lăcomia sau invidia.

Totodată, te poate ajuta în toate domeniile vieții, de la a spune nu drogurilor la a evita datoriile care nu pot fi onorate, inclusiv cele asociate cardurilor de credit.

Acestea fiind spuse, citește în continuare pentru a descoperi câțiva pași concreți pentru a atinge acest obiectiv cu 6 din cele mai bune tehnici pentru îmbunătățirea autocontrolului.

Tehnici pentru îmbunătățirea autocontrolului la cumpărături

1. Fii atent la propriul comportament

Dedicând câteva momente analizării amănunțite a situațiilor, îți va fi mai ușor să percepi anumite semne care se repetă frecvent în comportamentul tău.

De pildă, dacă atunci când observi o poșetă frumoasă în vitrina unui magazin, primul tău impuls este să intri și s-o cumperi, ar putea fi util să-ți menții vigilența în asemenea circumstanțe.

Încercând să detectezi care sunt obiceiurile și rutinele prezente în viața ta de zi cu zi, vei face încă un pas în controlarea comportamentelor pe care vrei să le schimbi.

2. Nu te gândi la lucrurile care te îngrijorează

Nevoia de tehnici pentru îmbunătățirea autocontrolului

Deși este important să iei decizii raționale, nu trebuie să îți creezi o obsesie cu privire la acest aspect.

Mintea este „temperamentală”. Astfel, cu cât te străduiești să îți scoți din minte anumite gânduri, cu atât acestea îți acaparează imaginația mai mult. 

Prin urmare, pune în practică aceste tehnici pentru îmbunătățirea autocontrolului numai atunci când este nevoie. Dedică-ți restul timpului altor activități.

3. Adoptă obiceiuri sănătoase

Toate schimbările în atitudine și obiceiuri zilnice necesită autocontrol și compromisuri. Acest lucru este valabil fie că vrei să mergi la sală, să ții cură de slăbire, să te lași de fumat sau să îți reduci cheltuielile inutile.

Însă, pe măsură ce efortul este susținut pentru o anumită perioadă de timp, obiceiuri noi vor începe să devină automate.

Este important să reții acest aspect pentru a nu le abandona. Dacă perseverezi, vei reuși să adopți obiceiul respectiv.

4. Relaxează-te

Tehnici pentru îmbunătățirea autocontrolului prin relaxare

Respiră adânc, numără până la 10 (sau cât poți de mult) și închide ochii. Acest exercițiu de relaxare ar putea fi una dintre cele mai bune tehnici pentru calmare și îmbunătățirea autocontrolului. Poți practica și alte metode, cum ar fi meditația.

Așa cum este necesar să identifici anumite comportamente, este esențial și să acorzi atenție informațiilor oferite de diferitele emoții pe care le experimentezi.

Atunci când te simți neliniștit, nervos sau ești pe punctul de a face o greșeală, încearcă să te relaxezi. Ideea este să nu iei decizii iraționale sau pripite.

5. Atenție la mediul ambiant

Mediul care te înconjoară te poate face să te comporți în anumite moduri. Schimbă situațiile care nu-ți permit să exerciți autocontrolul așa cum trebuie.

Dacă prietenii tăi se duc la bar în fiecare seară, iar tu încerci să renunți la alcool, o idee bună ar fi să te distanțezi de ei un pic.

O altă variantă este să propui alte activități. În mod similar, dacă te știi dependent de cumpărături, nu te duce la mall atunci ești trist sau plictisit.

6. Eliberează-te de tensiune

Tehnici pentru îmbunătățirea autocontrolului prin meditație

Există multe activități care te ajută să gestionezi emoțiile care te afectează.

Exercițiile fizice, practicarea unui sport, mersul pe jos sau o baie cu spumă sunt modalități minunate de a te detensiona și e evita comportamentele negative.

Depinde de tine să pui în practică aceste tehnici pentru îmbunătățirea autocontrolului

Am revizuit câteva dintre cele mai bune tehnici pentru îmbunătățirea autocontrolului care pot fi puse în aplicare în situații complicate în care te simți copleșit.

Atât acordarea atenției unor aspecte specifice, cât și depunerea de efort pentru a-ți schimba obiceiurile, a te relaxa și a ameliora disconfortul constituie idei demne de luat în considerare.

Așadar, ce mai aștepți?


Toate sursele citate au fost revizuite în profunzime de către echipa noastră pentru a asigura calitatea, fiabilitatea, actualitatea și valabilitatea lor. Bibliografia acestui articol a fost considerată fiabilă și precisă din punct de vedere academic sau ştiinţific.


  • Allemand, M., Job, V., & Mroczek, D. K. (2019). Self-control development in adolescence predicts love and work in adulthood. Journal of Personality and Social Psychology, 117(3), 621–634. https://doi.org/10.1037/pspp0000229
  • Duckworth, A. L., Gendler, T. S., & Gross, J. J. (2016). Situational Strategies for Self-Control. Perspectives on Psychological Science, 11(1), 35–55. https://doi.org/10.1177/1745691615623247
  • Grass, J., Krieger, F., Paulus, P., Greiff, S., Strobel, A., & Strobel, A. (2019). Thinking in action: Need for Cognition predicts Self-Control together with Action Orientation. PLoS One, 14(8), e0220282. https://doi.org/10.1371/journal.pone.0220282
  • Galla, B. M., & Duckworth, A. L. (2015). More than resisting temptation: Beneficial habits mediate the relationship between self-control and positive life outcomes. Journal of Personality and Social Psychology, 109(3), 508–525. https://doi.org/10.1037/pspp0000026

Acest text este oferit numai în scop informativ și nu înlocuiește consultarea cu un profesionist. În caz de îndoieli, consultați-vă cu specialistul dvs.