7 urmări ale faptului că sari peste micul dejun

· 11 decembrie 2018
Nutrienții obținuți la micul dejun sunt esențiali pentru reîncărcarea corpului cu energie. Citește mai departe pentru a afla ce se întâmplă atunci când sari peste micul dejun. 

Multe persoane nu conștientizează urmările obiceiului de a sări peste micul dejun și continuă să facă același lucru. Prima masă a zilei are efecte incredibile asupra organismului pe care încă le subestimăm. Dacă sari peste micul dejun, ai parte de o serie de consecințe negative pe care te invităm să le descoperi mai jos.

Unele persoane încă mai cred că refuzul de a mânca dimineața le ajută să își reducă aportul de calorii și să slăbească mai ușor. În realitate, obiceiul de a sări peste micul dejun are chiar efectul opus, deoarece duce la creșterea în greutate și cauzează diverse probleme care îți diminuează calitatea vieții.

Având în vedere cele menționate, este important să servești micul dejun în fiecare zi și să te asiguri că meniul ales este sănătos.

Tu știi ce se întâmplă în organismul tău când sari peste micul dejun? Descoperă principalele consecințe în rândurile de mai jos.

1. Când sari peste micul dejun, nu ai energie

 Când sari peste micul dejun, nu ai energie

Pentru un randament optim fizic și psihic pe tot parcursul zilei, este esențial să îți „reîncarci” organismul cu un mic dejun sănătos. Prin urmare, printre urmările obiceiului de a nu servi prima masă a zilei se numără oboseala și somnolența persistente. 

Atenție însă! O cafea și niște biscuiți nu sunt de ajuns. Dacă vrei să oferi „combustibil” organismului, trebuie să consumi alimente bogate în nutrienți.

2. Îți crește glicemia

Nutrienții obținuți la micul dejun sunt esențiali pentru reglarea glicemiei. Atunci când nu servești această masă la timp sau optezi pentru alimente nesănătoase, scade concentrația de insulină și crește nivelul de glucoză din organism. 

Hiperglicemia este o problemă alarmantă, mai ales pentru persoanele predispuse la diabet. Dacă nu este tratată cât mai curând, aceasta poate cauza alte simptome și afecțiuni.

3. Foame accentuată

Dacă sari peste micul dejun, vei avea o stare de foame accentuată

Când sari peste micul dejun, te poți confrunta cu o stare de anxietate care poate duce la îngrășare.

Deși la început ai impresia că reduci aportul zilnic de calorii dacă nu servești prima masă a zilei , în realitate nu faci decât să îți accentuezi senzația de foame și să mănânci mai mult decât ar trebui.

4. Dezechilibre emoționale

Lipsa nutrienților cauzată de refuzul de a lua micul dejun poate cauza dezechilibre emoționale. Alimentele de calitate conțin substanțe care asigură bunăstarea fizică și psihică, însă cele dăunătoare provoacă stres și anxietate.

Dacă emoțiile negative îți afectează viața personală sau profesională, trebuie să îți analizezi cu atenție obiceiurile alimentare. 

Îți recomandăm să mărești consumul de alimente care stimulează producția de serotonină, cum ar fi ciocolata neagră, bananele și avocado.

Descoperă și:

5 idei pentru mic dejun pentru a începe ziua în forță

5. Slăbirea sistemului imunitar

Imunitatea slăbește când sari peste micul dejun

Nutrienții asimilați la micul dejun ajută la întărirea sistemului imunitar. Din acest motiv, lipsa acestei mese slăbește imunitatea, drept pentru care organismul este mai predispus la infecții.

6. Probleme digestive

Atunci când sari peste micul dejun, te poți confrunta cu probleme precum digestie greoaie și constipație. Deși există mulți factori care pot cauza aceste neplăceri, lipsa nutrienților de la micul dejun poate avea o influență deosebită.

Este esențial să consumi fibre, acizi grași și apă la micul dejun. Această combinație ajută la reglarea tranzitului intestinal și la eliminarea deșeurilor din corp. În plus, nutrienții menționați reglează pH-ul florei bacteriene și reduc riscul de gastrită și indigestie.

7. Risc crescut de boli cardiace

Dacă sari peste micul dejun ești predispus la boli cardiace

Potrivit unui studiu realizat de Școala de Sănătate Publică Harvard T.H. Chan, bărbații care nu iau micul dejun sunt cu 27% mai predispuși la infarct sau alte afecțiuni cardiace.

Se pare că obiceiul de a sări peste micul dejun poate provoca diabet, obezitate, colesterol mărit și hipertensiune. Toate aceste probleme au un impact direct asupra sănătății inimii și creierului.

Cu toate acestea, cercetătorii au precizat că servirea micului dejun este doar o măsură preventivă.

Îți recomandăm să citești și:

Cu un mic dejun bun, trăiești 5 ani mai mult

Nu mai sări peste micul dejun

Iei micul dejun în fiecare zi? Este o masă completă și echilibrată?

Acum știi că este bine atât să servești micul dejun, cât și să te asiguri că alimente consumate au o valoare nutrițională bogată. În plus, nu uita că numărul de calorii trebuie să reprezinte 25% din necesarul zilnic.

  • O’Neil, C. E., Byrd-Bredbenner, C., Hayes, D., Jana, L., Klinger, S. E., & Stephenson-Martin, S. (2014). The role of breakfast in health: Definition and criteria for a quality breakfast. Journal of the Academy of Nutrition and Dietetics. https://doi.org/10.1016/j.jand.2014.08.022
  • Levitsky, D. A., & Pacanowski, C. R. (2013). Effect of skipping breakfast on subsequent energy intake. Physiology and Behavior. https://doi.org/10.1016/j.physbeh.2013.05.006
  • Gibson, S. A., & Gunn, P. (2011). What’s for breakfast? Nutritional implications of breakfast habits: Insights from the NDNS dietary records. Nutrition Bulletin. https://doi.org/10.1111/j.1467-3010.2010.01873.x