Ce a spus Albert Camus despre sensul vieții?

Pentru Camus, viața este lipsită de sens. Cu toate acestea, asta nu înseamnă că nu merită trăită.

Ce a spus Albert Camus despre sensul vieții? Care este înțelesul vieții? Suntem în viață dintr-un motiv sau avem un scop? De ce existăm? Acestea sunt întrebări pe care ființa umană și le-a pus încă de la început și a încercat să le răspundă prin filozofie, știință și religie.

Adevărul este că nu avem un răspuns definitiv la aceste întrebări. Unii, de exemplu, dau sens vieții lor crezând în zeități; alții găsesc un sens în știință; mulți alții neagă pur și simplu că există vreo explicație a existenței.

În acest sens, Albert Camus, unul dintre cei mai influenți filozofi din istorie, a susținut că viața nu are sens. Dar, pentru el, asta nu înseamnă că viața nu merită trăită. Dimpotrivă, lipsa de sens este cea care ne permite să fim proprietari și constructori ai existenței noastre.

Ce a spus Albert Camus despre sensul vieții?

Albert Camus s-a născut în 1913 la Mondowi (Algeria franceză). Alături de Jean-Paul Sartre, este considerat una dintre cele mai importante figuri ale literaturii franceze a secolului al XX-lea.

În 1957, la vârsta de 44 de ani, a câștigat Premiul Nobel pentru Literatură, fiind al doilea cel mai tânăr om de știință care a primit această recunoaștere.

Cu alte cuvinte, viața este ceva nesemnificativ, care poate fi rezumat ca o succesiune de evenimente inutile, goale și fără sens pe care le repetăm zi de zi din inerție, obișnuință sau tradiție. Cu toate acestea, ființa umană a căutat întotdeauna un motiv în spatele oricărui eveniment sau idee. Totul trebuie să aibă o cauză, un motiv justificativ.

Conform filozofiei lui Camus, lipsa unei cauze originale produce un nonsens inevitabil sau o absurditate.

Mintea umană nu acceptă lipsa de justificare și, prin urmare, apare absurditatea.

Cu alte cuvinte, ființele umane cad în absurd atunci când încearcă să transforme ceva nesemnificativ într-o operă. Cu toate acestea, tocmai acceptarea absurdului este cea care face ca ființa umană să trăiască liber.

Modalități de a face față lipsei de sens în viață

Pentru Camus, există trei moduri de a face față absurdității vieții și doar ultimul este corect:

1. Primul este să ne predăm absurdului, optând pentru sinucidere. În acest caz, persoana în cauză înțelege că viața sa nu are un sens superior și ajunge la o concluzie accelerată: „nu merită să trăiești”. Aceasta presupune să acceptăm că viața ne-a depășit, că nu o putem explica.
2. Al doilea este să negăm absurdul, să ne predăm unei credințe care ne oferă răspunsuri greșite despre sensul vieții. În acest caz, zeii și dogmele apar ca răspunsuri la incertitudine.
3. Al treilea, care pentru Camus este calea corectă, ar fi să acceptăm absurdul și să ne răzvrătim împotriva lui. Aceasta implică înțelegerea faptului că lipsa de sens a vieții nu înseamnă că nu merită. Dimpotrivă, renunțăm la căutarea unei explicații și trăim cu independență, libertate și autodeterminare.

Sensul este existența însăși

Albert Camus scrie următoarele:

Prin această frază, filozoful francez arată clar că sensul existenței umane este existența însăși. Dorința ființei umane de a căuta o explicație a vieții oferă speciei o valoare unică care, pentru Camus, este un bastion al unei rațiuni universale.

Proprietarii vieții noastre

Absurdismul lui Camus elimină sarcina de a răspunde la întrebări precum „care este sensul vieții” sau „de ce existăm”. După cum susține autorul, viața este o absurditate care nu are sens și universul este indiferent față de îndoielile existențiale ale ființei umane.

Totuși, acest lucru nu trebuie să fie ceva negativ. Tocmai lipsa de sens este cea care ne permite să trăim cu libertate și autodeterminare. Cu alte cuvinte, noi înșine suntem cei care determină sensul existenței noastre individuale, propunând scopuri și obiective personale. Pe scurt, suntem stăpâni pe propria noastră viață.