Ce spun degetele despre sănătatea ta? - Doza de Sănătate
 

Ce spun degetele despre sănătatea ta?

Mâinile tale pot dezvălui informații importante despre personalitatea și starea ta de sănătate. De exemplu, femeile cu degetul inelar mai lung decât cel arătător sunt mai bune la sport.
Ce spun degetele despre sănătatea ta?
Renata Sylwia Kosierb Fernández

Verificat și aprobat de nutriționistul Renata Sylwia Kosierb Fernández.

Ultima actualizare: 21 decembrie, 2022

La fel ca oricare altă parte a corpului, degetele joacă un rol important în viața, sănătatea și activitățile tale zilnice. Dar, pe lângă faptul că sunt extrem de utile, degetele pot oglindi starea ta generală de sănătate, fără ca tu să observi acest lucru. Iată ce spun degetele tale despre tine!

Diverse studii efectuate de-a lungul ultimilor ani au arătat că degetele reflectă anumite aspecte ale sănătății fizice și psihice, dar și ale personalității și ale comportamentului fiecărui individ.

Probabil că nu ai fost până acum conștient de toate informațiile transmise de degetele tale. Prin urmare, în articolul de astăzi, îți prezentăm opt lucruri pe care degetele le dezvăluie despre sănătatea ta.

1. Nivel ridicat de testosteron

Dacă degetul tău arătător este mai scurt decât este normal, este posibil să ai un nivel ridicat de testosteron. Nu contează dacă ești bărbat sau femeie.

Bărbații au aproape întotdeauna degetul arătător mai scurt decât cel inelar. La femei, ambele sunt cam de aceeași lungime.

Aceste diferențe în lungimea degetelor au fost asociate cu nivelul de testosteron și alți hormoni. Nivelul de testosteron este de obicei mai ridicat la bărbați, iar cei cu un nivel foarte ridicat au valori reduse de estrogen și o producție scăzută de spermă.

2. Ce spun degetele tale despre riscul de osteoartrită

Ce spun degetele tale despre riscul de a dezvolta osteoartrită

Un studiu efectuat la Universitatea din Nottingham (Marea Britanie) a arătat că persoanele cu degetele arătătoare mai scurte sunt mai predispuse la dezvoltarea unor probleme precum osteoartrita.

Acest lucru se datorează lipsei de estrogen și a activității fizice reduse, fapt ce afectează în principal femeile.

3. Riscul de cancer la prostată

Un studiu efectuat la Universitatea din Warwick (Marea Britanie) a arătat că bărbații care au degetul arătător mai lung decât cel inelar suferă de un risc mai mare de a se îmbolnăvi de cancer la prostată.

4. Un dezavantaj genetic

Dacă degetul arătător este cu mult mai scurt decât cel inelar, acest lucru poate fi un indiciu al faptului că ai fost expus unui nivel mai ridicat de testosteron în pântecele mamei.

Un studiu realizat la King’s College (Marea Britanie) a arătat că expunerea la anumiți hormoni în timpul sarcinii poate influența tiparele comportamentale din viitor ale copilului.

5. Degetele pot dezvălui mărimea penisului

Degetele de la mâini dezvăluie anumite informații interesante

Un studiu efectuat de către cercetătorii de la Universitatea din Gachon (Coreea de Sud) a arătat că bărbații care au degetele arătătoare mai scurte decât cele inelare au penisul mai mare.

Acest studiu a fost realizat pe un eșantion de 144 de bărbați. Aceștia au fost măsurați în timp ce erau sub efectul anesteziei.

6. Semne ale hipotiroidismului

Un aport ridicat de sodiu poate cauza retenție de apă. Aceasta duce de cele mai multe ori la umflarea degetelor. Retenția de apă poate fi tratată cu ajutorul remediilor naturale potrivite.

Dacă degetele tale rămân adesea umflate pentru o perioadă mai lungă de timp, acest lucru poate fi un semn al unei probleme tiroidiene. O astfel de afecțiune îți poate încetini metabolismul, provocând retenție de apă și creștere în greutate.

Îți recomandăm să citești și:

Pocnitul degetelor – dăunător sau nu?

7. Abilități sportive excelente

Ce spun degetele despre abilitățile sportive

Te întrebi ce spun degetele tale despre veleitățile tale de sportiv? Ei bine, cercetările au dovedit că femeile cu degetele inelare mai lungi decât cele arătătoare au abilități sportive mai dezvoltate decât celelalte.

Este posibil ca acestea să fie mai atletice, mai ales când vine vorba de activități precum alergatul, tenisul sau ridicarea de greutăți.

8. Ești un om de afaceri iscusit

Cercetările de specialitate au dovedit că persoanele care au degetul inelar mai lung au mai mult succes în afaceri.

Un studiu efectuat în cadrul Universității Cambridge din Marea Britanie a arătat că investitorii cu degetul inelar mai lung au avut profituri de 11 ori mai mari decât concurenții lor. Acest aspect poate fi legat de nivelul de testosteron.

Ține minte!

Pe lângă faptul că trebuie să ai mereu grijă de aspectul mâinilor tale, este bine să ții minte și ce spun degetele tale cu privire la starea generală de sănătate și la personalitatea ta.

Poate că într-o zi aceste informații se vor dovedi utile în detectarea anumitor probleme și, implicit, în găsirea soluțiilor adecvate.


Toate sursele citate au fost revizuite în profunzime de către echipa noastră pentru a asigura calitatea, fiabilitatea, actualitatea și valabilitatea lor. Bibliografia acestui articol a fost considerată fiabilă și precisă din punct de vedere academic sau ştiinţific.



Acest text este oferit numai în scop informativ și nu înlocuiește consultarea cu un profesionist. În caz de îndoieli, consultați-vă cu specialistul dvs.