Cum să elimini varicele în mod natural

09 Decembrie, 2018
Masajele regulate îmbunătățesc circulația sanguină la nivelul picioarelor și reduc apariția venelor în pânză de păianjen. Vei obține rezultate mai bune dacă apelezi și la un tratament pe bază de uleiuri esențiale.
 

Varicele și venele în pânză de păianjen nu sunt simple probleme estetice ce ne creează neplăceri atunci când trebuie să ne etalăm picioarele. Cauzele acestora pot fi multiple și, în situațiile mai serioase, este necesar să recurgem la tratamente intensive pentru a le reduce aspectul. Află în cele ce urmează cum să elimini varicele în mod natural!

De ce apar varicele și venele în pânză de păianjen?

Poate ai observat că ai o mică venă purpurie pe picior, dar nu i-ai acordat prea multă atenție. Însă este esențial să urmărești evoluția acestei probleme aparent minore, pentru a preveni viitoarele complicații.

Numai un medic îți poate oferi un diagnostic corect și te poate ajuta să descoperi factorii ce au determinat apariția varicelor și a venelor în pânză de păianjen. În timp, varicele pot începe să producă durere dacă nu sunt tratate corespunzător, îngreunându-ți abilitatea de a te mișca și de a-ți îndeplini sarcinile de zi cu zi.

Din fericire, cu puțin efort și consecvență, varicele și venele în pânză de păianjen pot fi tratate. Câteva mici schimbări ale obiceiurilor tale zilnice te pot ajuta foarte mult. Printre factorii ce cauzează apariția varicelor se numără:

  • Obezitatea
  • Sedentarismul
  • Fumatul
  • Istoricul familial
  • Bolile circulatorii

Te sfătuim să citești: 

10 remedii din plante pentru varice

Cum să elimini varicele și venele în pânză de păianjen

Cum să elimini varicele și să scapi de durere
 

Deseori ni se recomandă să ne schimbăm obiceiurile zilnice, fără a ni se explica de ce este bine să facem asta. Sfaturile pe care urmează să ți le prezentăm îți vor arăta cum să elimini varicele și venele în pânză de păianjen și să remediezi și alte probleme de sănătate pe care probabil le experimentezi.

Îmbunătățește-ți circulația sanguină

Este esențial ca sângele să poată circula liber în toate regiunile corpului, nu numai la nivelul picioarelor. Mișcarea și exercițiile ușoare, cum ar fi scoaterea unui câine la plimbare, plimbările în parc, mersul cu bicicleta sau înotul sunt activități excelente pentru a îmbunătăți circulația sanguină.

Poți să-ți ții picioarele ridicate atunci când ești acasă, chiar dacă stai jos. Este indicat să nu petreci foarte mult timp stând pe scaun sau stând în picioare. De asemenea, ai grijă să îți schimbi poziția corpolui cât de des poți.

Pierde în greutate

Obezitatea și supraponderalitatea se numără printre factorii principali ce produc varice și vene în pânză de păianjen. Motivul este faptul că picioarele noastre susțin majoritatea greutății corporale, iar venele din această regiune trebuie să depună un efort suplimentar pentru a transporta sângele către inimă.

Dacă vrei să afli cum să elimini varicele, străduiește-te să urmezi o dietă care să te ajute să pierzi în greutate, astfel încât extremitățile tale să nu fie supuse unei presiuni excesive.

Poartă șosete sau ciorapi de compresie

Persoanele care trebuie să călătorească mult din cauza serviciului optează deseori pentru șosete de compresie. Aceste produse pot fi achiziționate din farmacii fără rețetă și pot fi purtate pe tot parcursul zilei, nu doar atunci când suntem obligați să stăm jos sau în picioare pentru perioade lungi de timp.

 

Este indicat însă să consulți medicul înainte de a achiziționa șosete sau ciorapi de compresie, pentru a stabili care dintre aceste produse este potrivit pentru tine și pentru ce perioadă de timp ar trebui să-l porți.

Masează-ți picioarele

Te întrebi cum să elimini varicele în mod rapid? În fiecare după-amiază sau seară, când te întorci acasă de la serviciu (sau cel puțin de câteva ori pe săptămână dacă nu ai foarte mult timp la dispoziție), masează-ți picioarele pentru a îmbunătăți circulația sângelui. Completează masajele cu un ulei esențial, precum cel de levănțică, de măsline sau de eucalipt.

Dormi cu picioarele ridicate

Poți face asta în mai multe moduri, dar cel mai indicat este să-ți pui niște perne sub glezne astfel încât picioarele tale să se odihnească deasupra nivelului trunchiului. Poți încerca să introduci bucăți de scândură sub picioarele patului, pentru a te asigura că picioarele tale sunt la un nivel superior față de cap.

O altă modalitate de a-ți îmbunătăți circulația sanguină este să adopți o poziție astfel încât să-ți odihnești picioarele deasupra nivelului inimii timp de câteva minute. Poți, de pildă, să te întinzi pe podea, pat sau canapea și să-ți rezemi gleznele sau călcâiele de perete.

Îmbunătățește-ți dieta

Este indicat să-ți îmbogățești dieta zilnică cu alimente bogate în antioxidanți. O asemenea alimentație îți va fortifica venele și le va îmbunătăți aspectul. Pentru a reduce aspectul venelor în pânză de păianjen, crește-ți aportul de bioflavonoide (le poți obține din citrice, precum grepfruturile și portocalele).

 

Cum să elimini varicele și venele în pânză de păianjen cu remedii naturale

Deja ți-am prezentat câteva trucuri pentru a remedia varicele și venele în pânză de păianjen. După cum bine știi, dieta joacă un rol foarte important în cadrul acestui proces. În cele ce urmează îți vom prezenta câteva dintre cele mai bune remedii naturiste pentru a îndepărta varicele și venele în pânză de păianjen:

Consumă merișoare

Cum să elimini varicele cu suc de merișoare

Merișoarele au un efect vasodilatator ce subțiază sângele și fortifică pereții venelor, având abilitatea de a facilita circulația sanguină. Mai mult, acest fruct este bogat în bioflavonoidele pe care le-am menționat anterior. Te sfătuim să consumi cel puțin o mână de merișoare pe zi, simple sau incluse într-o salată.

Remediu pe bază de gălbenele

Această plantă cu flori este foarte benefică atât pentru piele, cât și pentru sănătatea organelor interne. Gălbenelele au abilitatea de a îmbunătăți structura venelor, încetinind simultan procesul de îmbătrânire cauzat de urmarea unor obiceiuri nesănătoase.

Gălbenelele au abilitatea de a repara țesuturile deteriorate și de a reduce și elimina inflamațiile de la nivelul extremităților. Poți achiziționa creme naturale de gălbenele din plafar pentru a le aplica pe picioare înainte de culcare. De asemenea, îți poți prepara propriul unguent de gălbenele la tine acasă.

 

Ingrediente

  • 1 mână de petale de gălbenele
  • Puțină apă

Mod de preparare

Macină petalele florii în apă până obții o pastă. Aplică în fiecare seară această pastă pe regiunile cu varice și vene în pânză de păianjen, iar dimineața următoare clătește-te cu apă. Urmează acest tratament timp de cel puțin o lună.

Citește și: 

Scapă de durerea cauzată de varice!

Hamamelis

Cum să elimini varicele inestetice de pe picioare

Această plantă (numită și „nucul vrăjitoarelor”) are proprietăți astringente, ce facilitează deschiderea sistemului circulator și ameliorează senzația de greutate asociată varicelor. Te sfătuim să consumi hamamalis sub formă de ceai.

Ingrediente

  • 1 linguriță (5 g) de frunze de hamamelis uscate
  • 1 cană (250 ml) de apă fierbinte

Mod de preparare

  • Prepară acest ceai așa cum ai prepara orice altă infuzie și bea-l la o temperatură optimă.
  • Dacă preferi un tratament topic, poți încerca apa de hamamelis. Această băutură se prepară la fel ca ceaiul. În loc să o bei, trebuie să o lași să se răcească. Apoi, cu o cârpă sau un tampon de vată, aplică lichidul pe porțiunile de piele afectate de varice și vene în pânză de păianjen.
 

Bootun, R., Onida, S., Lane, T. R. A., & Davies, A. H. (2016). Varicose veins and their management. Surgery (United Kingdom). http://doi.org/10.1016/j.mpsur.2016.02.002

Gloviczki, P., Comerota, A. J., Dalsing, M. C., Eklof, B. G., Gillespie, D. L., Gloviczki, M. L., … Wakefield, T. W. (2011). The care of patients with varicose veins and associated chronic venous diseases: Clinical practice guidelines of the Society for Vascular Surgery and the American Venous Forum. Journal of Vascular Surgery. http://doi.org/10.1016/j.jvs.2011.01.079