Cum să treci peste o despărțire dureroasă
Verificat și aprobat de psihologul Bernardo Peña
Cu toții am trecut prin despărțiri grele la un moment dat în viață. Însă această experiență continuă să fie foarte dificilă. În acest articol, îți vom arăta cum să treci peste o despărțire dureroasă în cel mai bun mod posibil.
Trebuie să știi că, oricum ar fi, o despărțire îți va provoca o suferință foarte mare. Unele persoane încearcă să o evite, altele o ignoră, iar unele refuză să îi recunoască prezența. Însă, dacă vrei să treci peste o despărțire grea, gestionarea suferinței este un pas foarte important.
Acceptarea te ajută să treci peste o despărțire grea
Acceptarea este partea cea mai grea a întregului proces. La început, vei încerca să negi cele întâmplate, te vei enerva, iar mai apoi te vei întrista. Însă niciuna dintre aceste emoții nu va schimba realitatea.
Uneori, după încheierea unei relații, mai păstrăm în suflet o mică speranță de împăcare. Însă, dacă alegi să te întorci la persoana respectivă, faci un mare pas înapoi.
Este normal să treci printr-o gamă largă de emoții și sentimente negative. Însă nu trebuie să te ferești de ele, să le ignori sau să le ascunzi. Trebuie să le înfrunți și să le accepți. Numai așa vei putea merge mai departe.
Descarcă-te
Nu trebuie să îți reprimi emoțiile sau să le ascunzi. Această abordare este contraproductivă. În realitate, cel mai bine este să le exprimi în felul tău. Unele persoane preferă să se destăinuie prietenilor, în timp ce altele plâng până la epuizare. Unii oameni doresc chiar să fie lăsați singuri o perioadă.
- Dacă vrei să treci peste o despărțire dureroasă, alege metoda potrivită pentru tine și descarcă-te. Dacă preferi să fii singur/ă, nu ieși cu prietenii pentru a „uita” de toate. În acest fel, când vei rămâne din nou doar tu cu tine, emoțiile tale vor fi și mai puternice.
În ziua de azi, avem tendința să afișăm numai emoții pozitive și să le ascundem pe cele negative, probabil în dorința de a nu provoca disconfort celor din jur.
Însă atunci când vrei să treci peste o despărțire grea, trebuie să uiți de această „regulă” și să exprimi exact ceea ce simți. Nu te jena și nu te abține.
Te-ar putea ajuta să citești și:
Concentrează-te pe lucrurile care te motivează
Dacă ai trecut prin etapele de mai sus, înseamnă că te-ai concentrat suficient asupra relației încheiate. Acum a venit momentul să îți îndrepți atenția asupra lucrurilor din jur, asupra a tot ceea ce te inspiră sau te face fericit/ă. Poate fi vorba de un hobby, serviciul, copiii tăi, etc.
Multe persoane cred că viețile lor se învârt în jurul partenerilor. Astfel, atunci când se despart de ei, sunt total debusolate.
Este important să privești în jurul rău și să fii atent/ă la lucrurile care te motivează. Dacă ți se pare prea greu, îți sugerăm să ceri ajutorul unui specialist. El sau ea te va ajuta să redescoperi elementele care îți oferă o perspectivă pozitivă asupra situației sau care dau însemnătate vieții tale.
Relațiile sunt doar o parte a vieții, nu sensul ei.
Viața merge mai departe
Când te desparți de partener, este normal să simți că totul în jurul tău se năruie. Însă dacă privești în preajma ta la alți oameni sau alte situații asemănătoare, vei vedea că, de fapt, viața merge mai departe.
Nu contează cât de puternică este lovitura primită sau cât de tare te-a făcut să suferi această despărțire. În final, totul va fi bine.
Îți recomandăm să citești și:
În timp, vei învăța ceva din această experiență, vei deveni mai puternic/ă și îți vei continua viața. O despărțire nu este un capăt de drum, ci mai degrabă un început.
Nu este ușor să faci față emoțiilor care te încearcă. Mai ales când acestea au fost provocate de pierderea unui lucru important pentru tine.
Dar, așa cum înveți sau ai învățat să înfrunți alte situații dificile, cum ar fi pierderea unui loc de muncă, moartea unei persoane dragi sau eșecurile, trebuie să înveți și să treci peste o despărțire dureroasă.
- Dacă altădată credeai că o relație amoroasă este centrul universului, cu fiecare despărțire vei descoperi că nu este așa.
- Tu ești centrul propriului tău univers și în jurul tău există o multitudine de lucruri interesante asupra cărora poți să îți îndrepți atenția și care dau sens vieții tale (serviciu, familie, hobby-uri, etc.).
Dacă îți concentrezi toată atenția asupra unui singur element, vei suferi și mai tare atunci când lucrurile nu merg așa cum ar trebui.
Ai fost nevoit/ă până acum să treci peste o despărțire grea? L-ai pus pe partener în centrul universului tău?
Toate sursele citate au fost revizuite în profunzime de către echipa noastră pentru a asigura calitatea, fiabilitatea, actualitatea și valabilitatea lor. Bibliografia acestui articol a fost considerată fiabilă și precisă din punct de vedere academic sau ştiinţific.
- Baumeister, R. F. (1997). Esteem threat, self-regulatory breakdown, and emotional distress as factors in self-defeating behavior. Review of General Psychology. https://doi.org/10.1037/1089-2680.1.2.145
- Brueckner, K., & Moritz, S. (2009). Emotional valence and semantic relatedness differentially influence false recognition in mild cognitive impairment, Alzheimer’s disease, and healthy elderly. Journal of the International Neuropsychological Society. https://doi.org/10.1017/S135561770909047X
- Fonzo, G. A., Ramsawh, H. J., Flagan, T. M., Simmons, A. N., Sullivan, S. G., Allard, C. B., … Stein, M. B. (2016). Early life stress and the anxious brain: Evidence for a neural mechanism linking childhood emotional maltreatment to anxiety in adulthood. Psychological Medicine. https://doi.org/10.1017/S0033291715002603
Acest text este oferit numai în scop informativ și nu înlocuiește consultarea cu un profesionist. În caz de îndoieli, consultați-vă cu specialistul dvs.