Informații necesare înainte de a începe dieta cu lămâie

· 14 aprilie 2019
Atât timp câte urmezi dieta cu lămâie, este foarte important să consumi o cantitate mare de fructe, legume și grăsimi sănătoase pentru ca organismul tău nu aibă de suferit.

Ai auzit vreodată de dieta cu lămâie? Caracterizată de o aromă unică și un gust acid, lămâia reprezintă unul dintre cele mai versatile fructe din lume. Grație proprietăților sale, aceasta are utilizări nenumărate.

Este perfectă pentru a îmbunătăți sănătatea pielii sau a menține suprafețele din casă impecabile. Ajută la menținerea sănătății fără a cauza efecte secundare sau surprize neplăcute.

În cele ce urmează, îți vom prezenta dieta cu lămâie și beneficiile acestui fruct pentru pierderea în greutate. În plus, îți vom explica și ce conține lămâia.

Ce înseamnă dieta cu lămâie

Dieta cu lămâie a devenit foarte cunoscută în ultimii ani deoarece oferă rezultate rapide cu minim de efort. Însă trebuie să menționăm faptul că mulți oameni apelează la aceasta deoarece își doresc efecte rapide, nu rezultate care să se mențină pe termen lung.

Nu trebuie să urmezi dieta cu lămâie timp îndelungat. Deși acest fruct aduce beneficii minunate pentru sănătate, orice exces poate fi dăunător.

Deoarece lămâia este un diuretic natural, această dietă ajută la eliminarea din corp a toxinelor și a lichidelor reținute în țesuturi. Poți urma dieta cu lămâie între cinci și șapte zile. În acest mod, corpul tău nu va avea de suferit din cauza scăderii bruște a numărului de calorii consumate și creșterii consumului acestui fruct.

Citește mai mult:

Descoperă beneficiile dietei cu lămâie pentru sănătate

Ce trebuie să faci înainte de a începe dieta cu lămâie

Medic oferind informații despre dieta cu lămâie

Dacă vrei să începi dieta cu lămâie, este important să consulți mai întâi un medic sau un nutriționist. În acest mod te vei asigura de faptul că organismul tău va beneficia de efectele dorite și că nu vei sfârși la camera de gardă.

În mediul online există multe moduri de a urma această dietă. Cel mai celebru este cel care recomandă urmarea dietei timp de 7 zile. Așa cum am menționat deja, este important să nu treci peste această perioadă de timp. De asemenea, adoptă o dietă echilibrată pentru a nu fi afectat de carențe nutritive.

Nu bea suc de lămâie simplu

În timpul dietei cu lămâie, va trebui să bei 6 pahare de suc proaspăt zilnic. Este important să consumi alături de acest suc și alimente, precum iaurtul simplu, fructele sau batoanele din cereale naturale.

În plus, ai grijă să consumi surse sănătoase de proteine, precum carnea de pui sau ouăle fierte, acompaniate de multe fructe și legume. Consumă paharele de suc de lămâie pe parcursul zilei, la micul dejun, prânz și cină.

Alimente permise și interzise în dieta cu lămâie

Femeie care mănâncă fast food

Dacă vrei să urmezi dieta cu lămâie, este foarte important să consumi fructe, legume și grăsimi sănătoase. În schimb, evită să mănânci alimente de tip fast-food, băuturi îndulcite cu zahăr și băuturi energizante.

Este relativ simplu să mănânci sănătos atunci când urmezi această dietă. Dacă nu ai adoptat încă obiceiuri sănătoase, acum este timpul să începi.

Beneficiile dietei cu lămâie

Această dietă cu lămâie are numeroase beneficii. Lămâia îmbunătățește și stabilizează activitatea sistemului digestiv și tranzitul intestinal. De aceea, te poate ajuta să pierzi câteva kilograme de grăsime într-un timp scurt.

Lămâia ajută și la hidratarea corpului. Deoarece vei consuma multă apă în timpul acestei diete, te vei hidrata, iar pielea ta nu va mai fi la fel de uscată. Vei scăpa și de problemele legate de elasticitatea acesteia.

Vitamina C are un efect antiinflamator excelent. Așadar, vei observa rapid dispariția retenției de apă. De asemenea, conținutul de vitamina C ridicat al lămâii va îmbunătăți activitatea sistemului natural de apărare a organismului.

Îți recomandăm:

Smoothie pentru slăbit cu castravete, lămâie și mentă

Dezavantaje

Deși această dietă este foarte eficace, trebuie să ții cont de anumite aspecte care îți pot crea neplăceri. Reducerea bruscă a numărului de calorii consumate te poate face să te simți slăbit și îți poate afecta dispoziția.

Lămâia poate cauza iritarea mucoasei gastrice și exacerba anumite probleme deja existente. Refluxul acid este o afecțiune ale cărei simptome pot fi înrăutățite de consumul sucului de lămâie.

Rezultatele dietei cu lămâie

Dacă decizi să urmezi dieta cu lămâie, poți pierde între 3.5 și 5 kg. Deși acest lucru poate părea minunat, nu uita că trebuie să fii disciplinat în ceea ce privește dieta sănătoasă și consumul sucului de lămâie alături de alte alimente.

Ai încercat vreodată această dietă pe bază de lămâie? Te-ai încumeta să încerci acest plan alimentar sau altul care promite rezultate la fel de rapide?

  • Kim, M. J., Hwang, J. H., Ko, H. J., Na, H. B., & Kim, J. H. (2015). Lemon detox diet reduced body fat, insulin resistance, and serum hs-CRP level without hematological changes in overweight Korean women. Nutrition Research. https://doi.org/10.1016/j.nutres.2015.04.001
  • Fukuchi, Y., Hiramitsu, M., Okada, M., Hayashi, S., Nabeno, Y., Osawa, T., & Naito, M. (2008). Lemon Polyphenols Suppress Diet-induced Obesity by Up-Regulation of mRNA Levels of the Enzymes Involved in β-Oxidation in Mouse White Adipose Tissue. Journal of Clinical Biochemistry and Nutrition. https://doi.org/10.3164/jcbn.2008066
  • González-Molina, E., Domínguez-Perles, R., Moreno, D. A., & García-Viguera, C. (2010). Natural bioactive compounds of Citrus limon for food and health. Journal of Pharmaceutical and Biomedical Analysis. https://doi.org/10.1016/j.jpba.2009.07.027