Măști care îndreaptă părul în mod natural

· 1 februarie 2016
Dacă vrei să ai un păr drept fără a-l deteriora, apelează întotdeauna la produse naturale.

Este normal să visezi la un păr drept și mătăsos, la fel ca al fotomodelelor din reviste. Tratamentele disponibile în prezent îți pot afecta scalpul și părul, în special din cauza căldurii emanate. În acest articol, îți prezentăm cele mai eficiente măști care îndreaptă părul în mod natural. Ia-ți adio de la placa de păr și produsele chimice.

Măști care îndreaptă părul în mod natural

Pentru a-ți îndrepta părul în mod natural și a-l face mai lung, mai strălucitor și mai puternic, apelează la următoarele măști care îndreaptă părul și renunță la tratamentele convenționale:

  • Mască de păr cu nucă de cocos: Această cremă pentru îndreptarea părului conține ingrediente pe care le găsești în orice magazin alimentar. Ai nevoie de: miezul de la o jumătate de nucă de cocos proaspătă, o lingură de fulgi de ovăz, o lingură de amidon de porumb și o jumătate de cană de lapte. Pune toate ingredientele (în afară de amidon) într-un robot de bucătărie pentru a le mărunți, iar apoi trece-le printr-o sită. Diluează amidonul de porumb cu puțină apă, dă-l în clocot, adaugă apoi celelalte ingrediente și amestecă bine până obții o pastă. Aplic-o pe păr de la rădăcini până la vârfuri și acoperă-ți capul cu o folie de plastic. Lasă masca să acționeze timp de 25-30 de minute, apoi spală-te pe cap.

Îți recomandăm și:

3 trucuri pentru a-ți îndrepta părul fără să îl deteriorezi

Nevoia de măști care îndreaptă părul gras

  • Mască pe bază de ulei de măsline: Uleiul de măsline este unul dintre cei mai mari aliați ai industriei cosmetice. Pentru această mască ai nevoie de 30 g de ulei de măsline, o capsulă de ulei de iasomie (sau o linguriță de ulei esențial) și 30 g de balsam de păr natural, care să nu conțină amoniac. Amestecă cele trei ingrediente până obții o cremă. Aplic-o pe păr după ce l-ai spălat cu șampon, dar înainte de a folosi balsamul. Lasă să acționeze timp de 20 de minute, apoi clătește bine părul. Piaptănă și lasă părul să se usuce natural.
  • Mască de păr cu miere și fructe: Mierea de albine este un produs natural cu multiple proprietăți benefice pentru păr. Îl hidratează și îl protejează de fenomenele naturii (soare, vânt, ger), de chimicale și de căldură (clor, uscătoare de păr, placă, ondulator, vopsele). Fructele conțin antioxidanți, vitamine și minerale ce hrănesc părul și previn apariția „firelor rebele”. Ai nevoie de: 5 linguri de miere, o banană și jumătate și două portocale. Curăță și feliază bananele, stoarce zeama portocalelor și adaugă toate ingredientele într-un blender. Pasează-le până obții un amestec fin. Spală și usucă părul, apoi aplică masca. Las-o să acționeze timp de o oră, apoi spală-te pe cap cu șampon și balsam.
Fată ce folosește măști care îndreaptă părul

  • Tratament de îndreptare a părului cu țelină: Pentru această rețetă ai nevoie de câteva tije de țelină. Pasează-le în blender cu puțină apă rece, iar apoi strecoară lichidul. Toarnă-l într-o sticlă (din sticlă) și lasă-l să stea peste noapte. În dimineața următoare, masează bine lichidul pe suprafața părului. Spală părul.
  • Mască pe bază de lapte: Nu ai nevoie decât de o cană cu lapte și o jumătate de cană cu apă. Adaugă cele două ingrediente într-o sticlă cu pulverizator. Aplică amestecul în mod uniform pe păr. Lasă-l să acționeze timp de 25 de minute. Piaptănă-l bine și spală-l.

Îți recomandăm și:

Tratamente naturiste pentru îndreptarea părului

Alte măști care îndreaptă părul

  • Terapie cu miere și lămâie: Amestecă un pahar de lapte cu două linguri de zeamă de lămâie și pune lichidul în frigider. Atunci când capătă o consistență densă, aplică-l în mod uniform pe păr și masează bine. Piaptănă părul și acoperă-l cu o cască de duș. Lasă masca să acționeze până la uscarea părului. Clătește-l și piaptănă-l.
  • Cremă pe bază de cocos și lămâie: Amestecă o cană de lapte de cocos cu zeamă de lămâie. Depozitează lichidul în frigider câteva ore. Aplică amestecul pe păr. Lasă-l să acționeze între 45 de minute și o oră, apoi spală părul în mod normal. Tratamentul ajută la aranjarea părului ondulat.
Femeie care folosește măști care îndreaptă părul

  • Creme de îndreptare a părului pe bază de uleiuri: Poți să aplici pe păr tratamente cu uleiuri fierbinți (de cocos, migdale sau măsline) pe care să le masezi pe scalp. Înfășoară-ți capul cu un prosop călduț. Lasă uleiul  să acționeze câteva minute, apoi spală-te pe cap.
  • Cremă naturală cu lapte și miere: Tot ce trebuie să faci este să amesteci câteva linguri de lapte cu puțină miere și câteva căpșuni strivite. Lasă crema să acționeze timp de două ore, apoi clătește părul.
  • Tratament pe bază de ulei: Încălzește câteva linguri de ulei de migdale și aplică-l pe păr. Înfășoară părul într-un prosop și așteaptă 20 de minute. Piaptănă-te, apoi acoperă-ți din nou capul încă o jumătate de oră. Piaptănă-te din nou. Dacă este încă necesar să folosești placa, aceasta nu va afecta părul.
Tânără care folosește măști care îndreaptă părul