Nodulii de pe corzile vocale - 5 semne posibile
Verificat și aprobat de medicul Diego Pereira
Nodulii de pe corzile vocale sunt formaţiuni non-canceroase care se află, după cum sugerează și numele, pe corzile vocale. Ei apar ca urmare a utilizării excesive a vocii într-o perioadă lungă de timp.
Creșterea și dezvoltarea nodulilor porneşte de la simple inflamaţii, care se întăresc şi se transformă în formaţiuni dure. Recunoașterea simptomelor nodulului vocal este esențială pentru a-l detecta şi trata cât se poate de rapid.
Cauzele pentru care apar nodulii de pe corzile vocale
- Ţipatul
- Dresul excesiv al vocii
- Tusea cronică
- Imitatul vocilor
- Vorbitul îndelungat
- Cântatul fals
Orice are legătură cu forţarea excesivă a corzilor vocale provoacă traumatisme în timp. Acestea duc la inflamații și, în final, la apariția de noduli ai corzilor vocale.
Îți recomandăm:
Nodulii de pe corzile vocale: cele mai frecvente simptome
1.Voce răguşită
Vocea poate suna puțin sau chiar foarte răguşită din cauza unei reduceri a intensităţii sale. Apare o gestionare defectuoasă a aerului la finalul propoziţiilor, care dă senzația că persoana nu are suficient aer.
2.Oboseală vocală
Persoană afectată poate simţi o senzaţie de uscăciune în faringe și laringe, ceea ce o determină să îşi dreagă des vocea.
3.Tensiune musculară a gâtului
Există foarte multe motive pentru care muşchii pot fi tensionaţi, de la deshidratare, la o greutate excesivă, o postură inadecvată sau mișcări bruște, printre altele. Aceasta este o problemă obișnuită care apare din cauza blocării mușchilor din zona afectată.
O persoană cu noduli pe corzile vocale poate experimenta tensiune în zona gâtului, care poate duce la apariția durerilor de cap sau a altor complicații.
Îți recomandăm:
4.Tuse
Este posibil să simți că ai un obiect străin blocat în faringe. Tusea poate deveni dureroasă, mai ales în cazul în care este constantă, iar intervalul dintre pusee este foarte scurt.
5.Oboseală generală
Atunci când corpul se forţează, oboseala este inevitabilă. În cazul vocii, simptomele apar atunci când atinge nivelul de extenuare fonetică.
Factori care pot provoca nodulii de pe corzile vocale
- Alergiile
- Cantități insuficiente de aer
- Refluxul gastroesofagian
- Statul în locuri excesiv de umede
- Ocupațiile care necesită utilizarea excesivă a vocii: profesorii, crainicii, cântăreții
- Contactul cu gaze iritante sau produse chimice
Diagnostic
Dacă ai vocea răguşită timp de mai mult de două sau trei săptămâni, ar trebui să consulţi un medic. Un control complet trebuie să includă o analiză a istoricului medical, o examinare fizică și o discuție. În plus, medicul poate solicita și:
- O examinare neurologică
- O examinare efectuată de un ORL-ist (un medic specializat pe tratarea afecţiunilor gâtului, ale nasului şi ale urechilor)
- O examinare a vocii efectuată de un specialist în comunicare şi limbaj sau de un patolog
- O laringoscopie folosind o lumină intermitentă pentru a examina mișcările corzilor vocale
Tratarea nodulilor corzilor vocale
Pentru a trata nodulii de pe corzile vocale poate fi nevoie de o intervenție chirurgicală, medicamente sau o simplă revizuire a paşilor indicaţi pentru o îngrijire vocală adecvată.
Intervenția chirurgicală
Intervențiile chirurgicale vizează extragerea nodulilor de pe corzile vocale. Medicii recurg la acest tratament atunci când nodulii sunt foarte mari sau sunt prezenți în corp de mult timp.
Tratamentele medicamentoase
În unele cazuri, pacienții trebuie să urmeze un tratament medicamentos pentru a reduce impactul negativ al nodulilor asupra corzilor vocale. Printre medicamentele folosite se numără şi cele care ajută la tratarea refluxului gastroesofagian, a alergiilor şi a disfuncţiilor tiroidiene.
Îngrijirea vocii
Acest tip de terapie constă în învăţarea unei rutine potrivite de menţinere a igienei orale, diminuarea forţării corzilor vocale, folosirea unui ton și a unui volum sănătos al vocii și efectuarea exerciţiilor de respiraţie care ajută la menţinerea unui ton clar.
Alte tratamente
- Repaus vocal complet
- Când nodulii de pe corzile vocale sunt mici sau moi, pot fi tratați cu antiinflamatoare steroidiene
- Exerciții fonetice pentru restabilirea funcției corzilor vocale și prevenirea reapariţiei nodulilor
Cum putem preveni apariția nodulilor pe corzile vocale?
- Nu abuza de vocea ta.
- Dacă esti cântăreţ, profesor sau crainic, ia pauze în care să îţi odihneşti vocea.
- Trebuie să dobândeşti aptitudinile conversaţionale necesare pentru a-ți îndeplini cu încredere şi calm îndatoririle de serviciu.
- Părinții trebuie să se asigure că cei mici folosesc tehnici vocale adecvate pentru a evita apariția tensiunii la o vârstă fragedă.
- Scapă de obiceiurile toxice şi evită produsele care ar putea irita nasul şi gâtul.
- Programează o întâlnire cu medicul de familie dacă ai orice fel de suspiciune. Printr-o examinare simplă și nedureroasă, acesta poate confirma dacă există sau nu o problemă.
Toate sursele citate au fost revizuite în profunzime de către echipa noastră pentru a asigura calitatea, fiabilitatea, actualitatea și valabilitatea lor. Bibliografia acestui articol a fost considerată fiabilă și precisă din punct de vedere academic sau ştiinţific.
- Gereige, R., & Cunill-De Sautu, B. (2011). Throat Infections. Pediatrics in Review. https://doi.org/10.1542/pir.32-11-459
- Altman, K. W. (2007). Vocal Fold Masses. Otolaryngologic Clinics of North America. https://doi.org/10.1016/j.otc.2007.05.011
- Johns, M. M. (2003). Update on the etiology, diagnosis, and treatment of vocal fold nodules, polyps, and cysts. Current Opinion in Otolaryngology and Head and Neck Surgery. https://doi.org/10.1097/00020840-200312000-00009
- Naunheim, M. R., & Carroll, T. L. (2017). Benign vocal fold lesions. Current Opinion in Otolaryngology & Head and Neck Surgery. https://doi.org/10.1097/MOO.0000000000000408
- Thompson, L. D. R. (2013). Larynx: Nodules and polyps. Ear, Nose and Throat Journal.
Acest text este oferit numai în scop informativ și nu înlocuiește consultarea cu un profesionist. În caz de îndoieli, consultați-vă cu specialistul dvs.