Orgasmul urinar (peegasm): un orgasm periculos - Doza de Sănătate
 

Orgasmul urinar (peegasm): un orgasm periculos

Există multe modalități de a experimenta plăcerea sexuală, dar orgasmul urinar (peegasm), cea mai recentă descoperire în materie de orgasm, este una dintre cele mai ciudate. Nu doar atât, ci este și dăunător pentru sănătate.
Orgasmul urinar (peegasm): un orgasm periculos
Diego Pereira

Verificat și aprobat de medicul Diego Pereira.

Ultima actualizare: 22 decembrie, 2022

Orgasmul urinar (peegasm) este o formă nouă și periculoasă de orgasm feminin. Poate că n-ai auzit niciodată termenul sau poate că îl știi deja. În orice caz, este important să cunoști mai multe informații despre această tendință bizară. În esență, orgasmul urinar implică abținerea de la urinare cât mai mult posibil pentru a ajunge la orgasm.

Această tendință a devenit de curând virală pe rețelele de socializare. Totul a început atunci când un utilizator al rețelei sociale Reddit a vorbit despre acest subiect. Răspunsurile au venit rapid și multe femei au confirmat existența orgasmului urinar. Ele s-au arătat ușurate că pot vorbi în sfârșit liber despre acest subiect. În schimb, alte femei consideră că aceasta este o experiență incomodă și dureroasă.

Și bărbații au discutat despre orgasmul urinar, deși foarte puțini dintre ei au confirmat faptul că simt plăcere.

Orgasmul urinar (peegasm)

Femeie care simte orgasmul urinar
În cazul multor femei, întârzierea urinării poate duce la excitare sexuală și la orgasm.

Orgasmul urinar (peegasm)nu este o reacție anormală a organismului, potrivit afirmațiilor Patriciei Geraghty, specialistă în sănătatea femeilor. „Atunci când rinichii sunt prea plini, ei pun presiune pe toate organele din jurul lor, iar acestea includ clitorisul. Când femeile urinează, elimină presiunea și apare o reacție similară cu un orgasm sexual. ”

Alte teorii sugerează faptul că toți mușchii din jurul uretrei se încordează pentru a preveni eliminarea urinei. Așadar, după urinare apare un sentiment de relaxare profundă, deoarece uretra este, de asemenea, o zonă erogenă.

Care sunt pericolele asociate cu orgasmul urinar?

Chiar dacă acesta nu este considerat neapărat o disfuncție, nu înseamnă că orgasmul urinar este sigur sau sănătos. Dimpotrivă, acesta prezintă numeroase riscuri pentru sănătate, fie că este practicat intenționat, fie că apare accidental.

Să aruncăm o privire asupra riscurilor orgasmului urinar.

1. Infecțiile renale

Sistemul excretor uman
Concentrația ridicată a urinei duce la un risc crescut de apariție a infecțiilor în tractul urinar.

Dacă urina nu este eliminată la timp, sterilizarea naturală care apare în tractul urinar se oprește. Prin urmare, bacteriile care pot dăuna rinichilor rămân captive și duc la apariția infecților renale. De asemenea, acestea pot ataca și tractul urinar.

2. Incontinența urinară, umflarea prostatei și leziunile vezicii urinare și ale uretrei

Alte infecții posibile cauzate de orgasmul urinar includ incontinența urinară, umflarea prostatei și leziunile vezicii urinare și ale uretrei.

Mușchii renali se întind mai mult decât în ​​mod normal atunci când există un exces de lichid. Dacă acest lucru apare frecvent, mușchii își pierd elasticitatea. Aceștia rămân întinși fără a se contracta suficient pentru a regla fluxul de urină.

De asemenea, presiunea exercitată asupra nervilor aflați de-a lungul uretrei și al vezicii urinare poate modifica funcția acestora și îi poate face mai sensibili. Atunci când se întâmplă acest lucru, nervii reacționează la orice stimul, indiferent de cât de mic este acesta. Acest lucru duce la un impuls constant de a urina. Totuși, este vorba doar de senzația de urinare, deoarece este posibil ca urina să nu apară atunci când mergi la toaletă.

În cazul bărbaților, infecțiile renale și cele ale tractului urinar pot provoca umflarea cronică și inflamația prostatei.

Mai rar, presiunea excesivă poate să rupă vezica și uretra. La rândul său, acest lucru duce la scurgerea de urină în abdomen și poate provoca o infecție. Riscul este și mai mare dacă o persoană care se abține de la urinare primește o lovitură sau dacă face o mișcare bruscă.

Moduri sigure de a te bucura de un orgasm satisfăcător

Femeie în lenjerie intimă
Te poți masturba în mai multe moduri.

Orgasmul urinar apare deoarece presiunea exercitată de urina acumulată stimulează nervii cei mai sensibili din organele sexuale. Acest lucru se poate întâmpla din cauza faptului că acești nervi nu sunt excitați în mod corespunzător în timpul actului sexual.

Există multe alte modalități mai sănătoase de a stimula nervii prin activitate sexuală.

  • Încearcă să te masturbezi în timp ce explorezi diferitele zone ale organelor tale genitale.
  • De asemenea, poți căuta stimuli externi fie fizic, fie vizual sau chiar auditiv. Sunetele pot duce la declanșarea emoțiilor și la o sensibilitatea crescută a nervilor.

Dacă ai încercat alte metode și nu poți obține un orgasm satisfăcător, atunci ar trebui să consulți un medic sau un sexolog. Acesta te va ajuta să găsești soluții mai sigure în ceea ce privește nevoile tale de excitare.

Dacă poți avea orgasme „normale” fie interacționând cu iubitul, fie prin masturbare și crezi că ar trebui să încerci orgasmul urinar doar pentru distracție sau curiozitate, gândește-te de două ori înainte. Nu merită să îți pui sănătatea în pericol. Găsește alte modalități de a te excita.

Se presupune că sexul este distractiv, nu dăunător.


Acest text este oferit numai în scop informativ și nu înlocuiește consultarea cu un profesionist. În caz de îndoieli, consultați-vă cu specialistul dvs.