Remedii naturale pentru laringită - Doza de Sănătate
 

Remedii naturale pentru laringită

Laringita se caracterizează prin răgușeală, dureri în gât și tuse uscată. În mod normal, este cauzată de inflamația corzilor vocale sau de anumite infecții. O poți combate cu remedii naturale? Află în acest articol!
Remedii naturale pentru laringită
Leonardo Biolatto

Scris și verificat de medicul Leonardo Biolatto.

Ultima actualizare: 07 octombrie, 2022

Cele mai populare remedii naturale pentru laringită sunt opțiuni terapeutice care pot servi drept adjuvanți (tratamente secundare) pentru tratarea simptomelor acestei boli. Laringita este o inflamație a laringelui, a corzilor vocale sau a casetei vocale, care se găsește în partea din față a gâtului.

Laringita este cauzată de utilizarea excesivă o vocii, de o iritație sau de o infecție. Principalul său simptom este o distorsiune a vocii sau răgușeala, dar pot apărea, de asemenea, probleme de înghițire, dureri în gât, tuse uscată și senzație de uscăciune, printre alte neplăceri.

În general, cazurile ușoare se ameliorează de la sine în aproximativ o săptămână. Cu toate acestea, este important să încerci câteva remedii naturale care ajută la calmarea simptomelor. De asemenea, este important să acorzi atenție posibilelor complicații, deoarece poate fi necesară consultarea unui medic specialist.

4 remedii naturale pentru laringită

Conform informațiilor oferite de Clinica Mayo, laringita poate fi acută (durează puțin timp). Cu toate acestea, poate fi și o problemă cronică dacă se manifestă pe parcursul unei perioade lungi de timp. În acest caz, va trebui să te adresezi medicului pentru alte teste, deoarece ai putea avea o afecțiune nediagnosticată care necesită mai multă îngrijire.

De obicei, cazurile ușoare sunt cauzate de infecții virale frecvente sau de un efort vocal prea mare. Datorită acestui fapt, anumite remedii naturale pot fi de mare ajutor. În orice caz, dacă ai îndoieli, discută cu medicul specialist înainte de a le încerca. Să aruncăm o privire la patru opțiuni de tratament pentru laringită!

1. Usturoi proaspăt cu miere

Tratamente naturale pentru laringită cu miere și usturoi
Nu ar trebui să oferi remediul cu usturoi proaspăt și miere copiilor sub 1 an din cauza riscului de apariție a botulismului.

Usturoiul proaspăt cu miere este unul dintre remediile naturale pe care le poți folosi pentru a combate laringita. Deși nu există nicio dovadă care să demonstreze că această combinație ameliorează laringita, există studii individuale care arată beneficiile sale împotriva infecțiilor și iritațiilor.

Studiile publicate în Avicenna Journal of Phytomedicine indică faptul că usturoiul are proprietăți antibacteriene, antiinflamatorii și antivirale care ar putea fi utile pentru infecțiile respiratorii.

Surse precum Canadian Family Physician afirmă faptul că mierea poate ajuta la atenuarea tusei la copiii cu vârsta peste 1 an, ceea ce va atenua și simptomele laringitei. Nu oferi miere copiilor cu vârsta sub 12 luni. Imunitatea lor împotriva bacteriilor precum Clostridium botulinum, care poate provoca botulism la sugari, este foarte scăzută.

Cum se pregătește acest remediu

  • Trebuie doar să zdrobești un cățel de usturoi crud și să-l amesteci cu o lingură de miere bio. Poți lua acest remediu o dată sau de două ori pe zi.

2. Gargară cu apă sărată

Un remediu tradițional pentru problemele gâtului, cum ar fi laringita, este gargara cu apă sărată. Conform literaturii populare, este un amestec util pentru reducerea iritației. Cu toate acestea, după cum indică National Health Service (NHS), nu este o opțiune bună pentru copii.

Cum se pregătește acest remediu

  • Mai întâi, pune o jumătate de linguriță de sare (2 g) într-un pahar cu apă și amestecă bine.
  • Apoi, fă gargară timp de două până la trei minute. Nu înghiți lichidul.
  • Repetă procedura de două ori pe zi.

3. Inhalații cu vapori de eucalipt

Un remediu simplu care poate fi util pentru ameliorarea laringitei și a simptomelor acesteia este inhalarea vaporilor de eucalipt. De fapt, este un remediu care poate ajuta și la ameliorarea simptomelor gripei și răcelii, precum și a durerilor în gât, potrivit unui articol publicat în Flavour and Fragrance Journal.

Cum se pregătește acest remediu

  • Singurul lucru pe care trebuie să-l faci este să adaugi 10 picături de ulei de eucalipt în apă clocotită.
  • Apoi, toarnă apa într-un castron mare, ține capul deasupra și acoperă-ți părul cu un prosop. Inspiră aburul timp de 5 minute.
Femeie care inhalează vapori
Inhalarea vaporilor de eucalipt este utilă pentru anumite simptome de gripă și răceală.

4. Gargară cu oțet din cidru de mere

Formulele cu oțet de mere au diverse aplicații în medicina tradițională, deși nu există dovezi care să dovedească siguranța și eficiența acestora. Cu toate acestea, gargara este în mod natural sigură și poate fi utilă în tratarea laringitei datorită proprietăților antimicrobiene ale oțetului de mere.

Cum se pregătește acest remediu

  • Mai întâi, toarnă o lingură de oțet bio de cidru de mere într-un pahar cu apă caldă.
  • Apoi, fă gargară cu amestecul timp de două sau trei minute și scuipă.
  • Utilizează acest remediu de două ori pe zi până când te simți mai bine.

Ce altceva poate ajuta la tratarea laringitei?

Pe lângă aceste remedii naturale pentru laringită, există și alte lucruri pe care le poți face pentru a ameliora afecțiunea. Potrivit unui articol publicat în National Center for Biotechnology Information, acestea pot include:

  • Odihnirea vocii și evitarea țipatului
  • Evitarea iritanților precum alcoolul, tutunul și cofeina
  • Creșterea consumului de lichide
  • Evitarea alimentelor picante și grase

Nu lua antibiotice decât dacă un medic ți le prescrie. Auto-medicația poate fi dăunătoare sănătății.

Este important să subliniem faptul că orice semn de complicație trebuie tratat de un profesionist. Medicul este singurul care poate stabili dacă sunt necesare alte opțiuni de tratament. Ține cont de asta!


Toate sursele citate au fost revizuite în profunzime de către echipa noastră pentru a asigura calitatea, fiabilitatea, actualitatea și valabilitatea lor. Bibliografia acestui articol a fost considerată fiabilă și precisă din punct de vedere academic sau ştiinţific.


  • Bayan L, Koulivand PH, Gorji A. Garlic: a review of potential therapeutic effects. Avicenna J Phytomed. 2014;4(1):1–14.
  • DeGeorge KC, Ring DJ, Dalrymple SN. Treatment of the Common Cold. Am Fam Physician. 2019 Sep 1;100(5):281-289.
  • Gao Y, Kuok KI, Jin Y, Wang R. Biomedical applications of Aloe vera. Crit Rev Food Sci Nutr. 2019;59(sup1):S244-S256. doi:10.1080/10408398.2018.1496320
  • Goldman RD. Honey for treatment of cough in children. Can Fam Physician. 2014;60(12):1107–1110.
  • Gupta, G., & Mahajan, K. Acute Laryngitis. StatPearls Publishing. 2022. https://www.ncbi.nlm.nih.gov/books/NBK534871/
  • Hubbert M, Sievers H, Lehnfeld R, Kehrl W. Efficacy and tolerability of a spray with Salvia officinalis in the treatment of acute pharyngitis – a randomised, double-blind, placebo-controlled study with adaptive design and interim analysis. Eur J Med Res. 2006 Jan 31;11(1):20-6.
  • McKay DL, Blumberg JB. A review of the bioactivity and potential health benefits of peppermint tea (Mentha piperita L.). Phytother Res. 2006;20(8):619-633. doi:10.1002/ptr.1936
  • MayoClinic. Laringitis. 2022. https://www.mayoclinic.org/es-es/diseases-conditions/laryngitis/symptoms-causes/syc-20374262
  • National Health Service. Laringitis. https://www.nhs.uk/conditions/laryngitis/
  • Ruiz A, Ruiz J, Brito m, Navarro R. Aplicaciones terapéuticas del Aloe Vera. Canarias médica y quirúrgica. 2012; 9(27): 42-50.
  • Ruiz Caubín, A. F., Ruiz Caballero, J. A., Brito Ojeda, M. E., & Navarro García, R. Aplicaciones terapéuticas del Aloe Vera. Universidad de las Palmas de Gran Canaria. 2012. Retrieved from https://accedacris.ulpgc.es/handle/10553/7903
  • Taheri, J. B., Azimi, S., Rafieian, N., & Zanjani, H. A. Herbs in dentistry: Herbs in dentistry. International Dental Journal, 2011: 61(6), 287–296. doi:10.1111/j.1875-595X.2011.00064.x
  • Villalobos J, Pacheo D, Ramos M. Las especies del género” Allium” con interés medicinal en Extremadura. Medicina naturista. 2008; 2(1): 3-8. 
  • Yagnik D, Serafin V, J Shah A. Antimicrobial activity of apple cider vinegar against Escherichia coli, Staphylococcus aureus and Candida albicans; downregulating cytokine and microbial protein expression. Sci Rep. 2018;8(1):1732.

Acest text este oferit numai în scop informativ și nu înlocuiește consultarea cu un profesionist. În caz de îndoieli, consultați-vă cu specialistul dvs.