Sindromul depresiv după vacanță: ce este?
Sindromul depresiv după vacanță reprezintă un set de emoții pe care oamenii îl au după întoarcerea din vacanță sau după o perioadă lungă în care nu au muncit. Este un termen colocvial pentru perioada de ajustare care are loc atunci când oamenii revin la locul de muncă și își reiau responsabilitățile.
Acest dezechilibru emoțional se caracterizează printr-o creștere a stării de apatie, a tristeții și a oboselii, atât fizice, cât și psihice. Prin urmare, această afecțiune este numită uneori depresie post-vacanță.
Ai avut vreodată acest sentiment? Citește mai departe pentru a afla tot ce trebuie să știi despre sindromul depresiv după vacanță!
Sindromul depresiv după vacanță este o tulburare?
Niciunul dintre manualele de psihiatrie sau psihologie nu consideră că depresia post-vacanță este o tulburare psihică. În plus, sindromul depresiv după vacanță nu poate fi considerat un tip de depresie în adevăratul sens al cuvântului. Cu toate acestea, nu înseamnă că nu poate fi o sursă de disconfort pentru persoanele care se întorc din vacanță sau revin la serviciu după o perioadă de odihnă.
Prin urmare, specialiștii nu consideră că depresia post-vacanță este o tulburare psihologică. În schimb, această afecțiune este un dezechilibru emoțional temporar în timpul căruia persoana afectată trebuie să se adapteze la sarcinile vieții de zi cu zi.
Potrivit Dr. Herrero și Esquirol (2016), comunitatea științifică nu a ajuns la un consens în privința depresiei post-vacanță. Oamenii de știință cred că aceasta provine din faptul că, într-o mare parte a comunității noastre, munca este văzută ca o activitate negativă, forțată, care implică sacrificiu.
Ei adaugă faptul că, dacă societatea ar vedea locul de muncă ca pe o oportunitate de a-și spori creativitatea și dezvoltarea personală, depresia post-vacanță nu ar mai exista. Să revii la ceva ce nu-ți place după ce ai făcut ceva ce îți place este și a fost întotdeauna problematic, nu numai când vine vorba de concediu.
Adaptarea este principala problemă în sindromul depresiv după vacanță
Profesorul Michael Baigent afirmă faptul că marea problemă în ceea ce privește sindromul depresiv după vacanță este capacitatea de adaptare Prin urmare, acesta spune că este normal să te simți trist, descurajat sau nostalgic atunci când te întorci dintr-o vacanță.
În plus, profesorul susține faptul că, în vacanță, oamenii fac o mulțime de activități plăcute pe care nu le fac în mod normal în viața de zi cu zi. Așadar, atunci când încetezi să faci lucruri care îți plac și începi să faci lucruri care nu sunt pe lacul tău, te simți nostalgic și deranjat.
Întrucât problema principală a depresiei post-vacanță este readaptarea la rutina zilnică, această afecțiune nu durează mai mult de zece sau cincisprezece zile. Persoana se va simți perturbată și neliniștită până când va reuși să se adapteze gândurilor, comportamentelor și emoțiilor cotidiene.
Simptomele depresiei post-vacanță
Deoarece această afecțiune nu este clar definită, nici simptomele sale nu sunt stricte. Cu toate acestea, persoanele care suferă de depresie post-vacanță pot avea atât simptome fizice, cât și psihice.
Simptome fizice
- Oboseală sau moleșeală
- Ameţeală
- Lipsă de concentrare
- Lipsă de atenție
Alte simptome mai puțin frecvente includ:
- Tahicardie
- Dureri de cap
- Lipsa poftei de mâncare
- Insomnie
- Probleme digestive
Simptome emoționale
- Apatie
- Melancolie
- Nostalgie
- Iritabilitate
- Tristeţe
Dacă simptomele nu dispar în cel mult două săptămâni, este posibil să te confrunți cu stres acut, anxietate generalizată, atacuri de panică, etc. (în funcție de simptome).
În acest caz, se întâmplă și alte lucruri: ar putea exista factori de mediu sau psihici suplimentari care te afectează. Dacă crezi că acesta este cazul tău, încearcă să obții ajutor de la un psiholog sau un alt profesionist în domeniul sănătății mintale. În această situație, poate exista o altă tulburare de bază care îți poate afecta dispoziția generală.
Citește mai mult:
A trăi pentru vacanțe
Terapeutul Shannah Kennedy, într-un interviu acordat revistei Traveller, explică faptul că abordările americane și europene ale vieții ar putea fi cauzele posibile ale depresiei post-vacanță.
Aceasta susține faptul că majoritatea oamenilor trăiesc pentru vacanțe, acesta fiind cel mai important eveniment al anului. Ei nu profită de și nu apreciază momentele vieții în timp ce lucrează. Se pare că vacanțele sunt singurul lucru pe care îl așteaptă cu nerăbdare. Vacanțele îi ajută să fie fericiți și să experimenteze lucruri noi și interesante.
Acest mod de viață îi determină pe oameni să aștepte un an pentru a trăi intens în timpul unei luni de vacanță. Prin urmare, este normal ca după ce aștepți atât timp și trăiești în sfârșit momente frumoase, să simți nostalgie, tristețe și apatie la terminarea vacanței. Acum trebuie să aștepți încă un an pentru a te odihni și a te bucura din nou de viață!
Prin urmare, este important să îți iei perioade scurte de odihnă și „mini vacanțe” în timpul anului, fie în weekend, fie în zilele libere. Mergi la munte pentru o excursie de o zi sau vizitează plaja dacă locuiești lângă coastă. În plus, este esențial să aloci mai multă energie proiectelor pentru care nu trebuie să aștepți un an.
Cauzele sindromului depresiv după vacanță
Așa cum am menționat deja, depresia post-vacanță apare ca urmare a dificultăților de readaptare la revenirea la serviciu. Acestea fiind spuse, anumite variabile pot crește severitatea acestei afecțiuni. Următoarele probleme pot agrava depresia post-vacanță:
- Probleme de imagine corporală: În timp ce sunt în vacanță, oamenii tind să mănânce mai mult decât în mod normal și sunt mai sedentari. Prin urmare, corpul lor se poate schimba și nu va fi aceleași ca înainte de plecarea în vacanță. Acest lucru poate duce la probleme de imagine corporală care fac mult mai dificilă revenirea la rutina zilnică.
- Oboseală: Obiceiurile de somn tind să se schimbe vara și în timpul vacanței, deoarece oamenii fac mai multe activități nocturne și dorm mai puțin. Oboseala acumulată poate provoca senzația de letargie și oboseală la locul de muncă.
- Creșterea aportului de alcool: Oamenii abuzează adese de alcool în timpul vacanței. Acest lucru poate crește, de asemenea, starea de oboseală.
- Efectuarea prea multor planuri: În timpul vacanțelor, îți faci adesea prea multe planuri și nu te odihnești. Prin urmare, pentru a nu simți efectele unui program excesiv de aglomerat în vacanță, este recomandat să aloci timp pentru a nu face nimic sau doar pentru a contempla noile peisaje.
Te-ar putea interesa:
Sfaturi pentru a depăși depresia post-vacanță
Foarte puține cazuri de depresie post-vacanță necesită intervenție psihologică. De fapt, atunci când este nevoie de intervenția unui terapeut este din cauza unei tulburări adiacente sau a unor factori psihologici suplimentari. Cu toate acestea, depinde de tine să îți reglezi obiceiurile și să urmărești modul în care te simți și te adaptezi din nou la viața de la locul de muncă.
Unele dintre cele mai bune sfaturi sunt următoarele:
- Asigură-te că dormi suficient în fiecare zi. Încearcă să dormi aproximativ opt ore neîntrerupte pe noapte.
- Nu trăi doar pentru vacanță. În schimb, acceptă noi provocări și asumă-ți noi proiecte. Ai grijă de tine adoptând o dietă sănătoasă și menținându-ți hidratarea. De asemenea, este important să faci exerciții fizice, care te pot ajuta să îți îmbunătățești starea de spirit post-vacanță.
- Abordează revenirea la muncă treptat. Nu începe să lucrezi intens dintr-o dată: acest lucru va îngreuna readaptarea.
- Nu începe munca imediat după întoarcerea din vacanță. În schimb, ia în considerare să te întorci acasă cu câteva zile înainte de revenirea la lucru.
- Fii atent cu alcoolul și cofeina. Alcoolul poate agrava sentimentele de apatie și nostalgie. Cofeina poate face același lucru cu sentimentele de stres și anxietate.
- Regândește-ți meseria. Evaluează-ți locul de muncă și motivele pentru care simți că este o povară pentru tine. Poate dorești să îți schimbi cariera și, dacă este posibil, să găsești un loc de muncă care să încurajeze cu adevărat dezvoltarea personală.
Dacă crezi că ai putea suferi de depresie post-vacanță, este bine să-ți păstrezi calmul și să ai răbdare. Ai încredere că sentimentele de apatie și nostalgie vor dispărea pe cont propriu în câteva zile.
În cele din urmă, după ce înveți cum să abordezi sfârșitul vacanței, va fi mult mai ușor să te întorci la serviciu după o perioadă de repaus. În acest fel, vei reveni împrospătat, reînnoit și plin de energie. Nu vei mai fi apatic, stresat și neliniștit.
Toate sursele citate au fost revizuite în profunzime de către echipa noastră pentru a asigura calitatea, fiabilitatea, actualitatea și valabilitatea lor. Bibliografia acestui articol a fost considerată fiabilă și precisă din punct de vedere academic sau ştiinţific.
- Herrero y Esquirol (2016). Síndrome postvacacional. canalSALUD, Canales Mapfre, en: https://www.salud.mapfre.es/cuerpo-y-mente/psicologia/sindrome-post-vacacional/
- ISEP (2019). El síndrome postvacacional, en: https://www.isep.es/actualidad-psicologia-clinica/sindrome-postvacacional/
- Unknown Traveller redactor (2012). How to beat post-holidays blues. Planning section, Traveller, en: http://www.traveller.com.au/how-to-beat-the-postholiday-blues-1qd0v
- Alejandra Salazar (2018). Post-Holiday Blues: Is it real? Can I prevent it? CogniFit, Health, Brain & Neuroscience, en: https://blog.cognifit.com/post-holiday-blues/
Acest text este oferit numai în scop informativ și nu înlocuiește consultarea cu un profesionist. În caz de îndoieli, consultați-vă cu specialistul dvs.