Logo image
Logo image

Te ard picioarele? Descoperă câteva remedii!

4 minute
Simți că picioarele tale iau foc? Descoperă ce să faci dacă te ard picioarele și apelează întotdeauna la remedii naturale!
Te ard picioarele? Descoperă câteva remedii!
Sergio Alonso Castrillejo

Verificat și aprobat de farmacistul Sergio Alonso Castrillejo

Ultima actualizare: 21 decembrie, 2022

Astăzi, îți vom oferi câteva sfaturi și remedii naturale utile atunci când te ard picioarele. Acestea te vor ajuta să scapi de acea senzație inconfortabilă, care este un simptom comun al leziunilor și al afecțiunilor nervoase.

Senzația de arsură la nivelul picioarelor afectează adesea pacienții cu neuropatie diabetică, deși simptomele ar putea fi, de asemenea, rezultatul unor deficiențe nutriționale, al suprasolicitării musculare și al infecțiilor, printre altele.

Disconfortul pe care îl simți poate fi ușor sau sever, în funcție de afecțiunea ce cauzează simptomele. De asemenea, este posibil să te confrunți și cu mâncărime, amorțeală, inflamație și o altă varietate de simptome neplăcute. Vestea bună este faptul că există mai multe remedii naturale îți vor oferi alinare. Să aflăm care sunt acestea!

Te ard picioarele? Descoperă câteva remedii!

Înainte de a folosi aceste remedii pentru senzația de arsură de la nivelul picioarelor, este important să iei în considerare cauza care stă la baza acesteia. Deși preparatele naturale sunt liniștitoare, există momente în care este necesară administrarea unui tratament suplimentar. De exemplu, dacă senzația de arsură de la nivelul picioarelor apare din cauza unei infecții sau boli care îți afectează nervii, este necesar să consulți medicul. Acest lucru este deosebit de important dacă ai diabet.

Cu toate acestea, dacă disconfortul apare ca urmare a suprasolicitării musculare, a stresului sau a utilizării frecvente de încălțăminte necorespunzătoare, poți încerca fără nicio grijă tratamentele naturale.

Să aruncăm o privire asupra celor mai eficiente remedii pentru senzația de arsură de la nivelul picioarelor.

1. Sarea Epsom

Some figure
Aceste tipuri de săruri sunt unul dintre cele mai utilizate remedii pentru relaxarea mușchilor picioarelor.

Înmuierea picioarelor într-o soluție de sare Epsom este o terapie naturală pentru senzația de arsură și durerea de la nivelul picioarelor. Este ideală pentru disconfortul cauzat de problemele nervoase, musculare și circulatorii datorită proprietăților sale liniștitoare.

Mod de utilizare

  • Mai întâi, adăugă o jumătate de cană de sare Epsom într-un vas cu apă caldă.
  • Apoi, scufundă-ți picioarele în această soluție timp de 15 sau 20 de minute. (Asigură-te că apa nu este prea caldă.)

Îți recomandăm:

4 exerciții pentru ameliorarea durerii de picioare

2. Uleiul de măsline

Masajele cu ulei de măsline sunt în topul listei de remedii pentru senzația de arsură de la nivelul picioarelor. Deși este un produs cu multe aplicații culinare, uleiul de măsline are și aplicații terapeutice. Utilizarea sa topică relaxează mușchii și combate inflamația și furnicăturile.

Mod de utilizare

  • Pentru început, încălzește câteva linguri de ulei de măsline la o temperatură potrivită pentru aplicarea pe piele.
  • Apoi, masează uleiul pe picioare cu mișcări blânde. Masează-te timp de aproximativ 10 minute, apoi odihnește-te.
  • Dacă vrei, repetă tratamentul în fiecare seară înainte de culcare.

3. Cimbrul

Some figure
Cimbrul are efecte antiinflamatoare benefice pentru a calma arsurile. Poate fi folosit proaspăt, uscat și sub formă de ulei esențial.

Te ard picioarele? Cimbrul conține o substanță cunoscută sub denumirea de timol, care ameliorează durerile articulare, furnicăturile și inflamațiile. Atât planta, cât și uleiul său esențial pot fi folosite în tratamentul arsurilor de la nivelul picioarelor.

Mod de utilizare

  • Pentru început, adaugă cimbru proaspăt într-o oală cu apă clocotită.
  • Apoi, acoperă vasul și lasă apa să se răcească până când ajunge la o temperatură suportabilă.
  • Toarnă lichidul într-un vas cu apă și înmoaie-ți picioarele în el timp de 20 de minute.
  • Opțional, combină aproximativ 5 picături de ulei de cimbru cu ulei de măsline și fă-ți un masaj pe picioare.

4. Uleiul de semințe de in

Uleiul de semințe de in este considerat a fi un ulei terapeutic datorită concentrației sale semnificative de acizi grași omega 3 și antioxidanți. Aplicarea sa topică reglează activitatea sistemului nervos. De asemenea, îmbunătățește fluxul sanguin și scade inflamația.

Mod de utilizare

  • Mai întâi, pune o lingură de ulei de semințe de in în palme.
  • Apoi, freacă-l în palme pentru a-l încălzi și masează-ți picioarele timp de 10 minute.
  • Odihnește-te.

Îți recomandăm:

7 trucuri pentru picioare frumoase și îngrijite

5. Apa caldă și rece

Some figure
Modificările de temperatură ajută la contractarea, relaxarea și calmarea mușchilor picioarelor.

Ultimul nostru remediu natural util atunci când te ard picioarele este o alternativă simplă și accesibilă pentru toată lumea. Acesta constă în alternarea apei calde și reci. Această terapie simplă ajută la recuperarea mușchilor, a tendoanelor și a nervilor după orice activitate de intensitate ridicată.

Mod de utilizare

  • Începe prin a-ți înmuia picioarele în apă caldă atunci când ai senzația de arsură.
  • Apoi, așteaptă aproximativ 3 minute și mută-ți picioarele într-un vas cu apă rece.
  • Repetă procedura de mai sus de 2 sau 3 ori sau până când picioarele se relaxează.

Folosirea acestor remedii pentru senzația de arsură de la nivelul picioarelor este, de obicei, suficientă pentru a calma disconfortul. Cu toate acestea, solicită asistență medicală cât mai curând posibil dacă simptomele persistă sau se agravează, mai ales dacă ești diabetic. De asemenea, ai grijă și la alte simptome, cum ar fi rănile deschise, arsurile intense, arsurile care radiază spre partea de sus a picioarelor, amorțeală la nivelul degetelor, etc.

Sperăm că ți-a făcut plăcere să citești acest articol!


Toate sursele citate au fost revizuite în profunzime de către echipa noastră pentru a asigura calitatea, fiabilitatea, actualitatea și valabilitatea lor. Bibliografia acestui articol a fost considerată fiabilă și precisă din punct de vedere academic sau ştiinţific.


  • Rudolf RD. The use of Epsom salts, historically considered. Can Med Assoc J. 1917;7(12):1069–1071.
  • Gorzynik-Debicka, M., Przychodzen, P., Cappello, F., Kuban-Jankowska, A., Gammazza, A. M., Knap, N., … Gorska-Ponikowska, M. (2018). Potential health benefits of olive oil and plant polyphenols. International Journal of Molecular Sciences. https://doi.org/10.3390/ijms19030686
  • Nagoor Meeran, M. F., Javed, H., Taee, H. Al, Azimullah, S., & Ojha, S. K. (2017). Pharmacological properties and molecular mechanisms of thymol: Prospects for its therapeutic potential and pharmaceutical development. Frontiers in Pharmacology. https://doi.org/10.3389/fphar.2017.00380
  • Kaithwas, G., & Majumdar, D. K. (2013). Effect of L. usitatissimum (Flaxseed/Linseed) Fixed Oil against Distinct Phases of Inflammation . ISRN Inflammation. https://doi.org/10.1155/2013/735158
  • Versey, N. G., Halson, S. L., & Dawson, B. T. (2012). Effect of contrast water therapy duration on recovery of running performance. International Journal of Sports Physiology and Performance. https://doi.org/10.1123/ijspp.7.2.130
  • Mooventhan, A., & Nivethitha, L. (2014). Scientific evidence-based effects of hydrotherapy on various systems of the body. North American Journal of Medical Sciences. https://doi.org/10.4103/1947-2714.132935

Acest text este oferit numai în scop informativ și nu înlocuiește consultarea cu un profesionist. În caz de îndoieli, consultați-vă cu specialistul dvs.