Principalele disfuncții ale tiroidei - Doza de Sănătate
 

Principalele disfuncții ale tiroidei

Tiroida este o glandă localizată la nivelul gâtului, deasupra traheei, ce are forma unui fluture mic. Această glandă joacă un rol foarte important în organism, fiind responsabilă de reglarea metabolismului.
Principalele disfuncții ale tiroidei
José Gerardo Rosciano Paganelli

Verificat și aprobat de medicul José Gerardo Rosciano Paganelli.

Ultima actualizare: 21 decembrie, 2022

Principalele disfuncții ale tiroidei sunt hipotiroidismul și hipertiroidismul. Ambele influențează organismul în diverse moduri, motiv pentru care este important să le ținem sub control înainte ca acestea să ne afecteze calitatea vieții.

Tiroida produce hormoni ce dirijează ritmul cardiac și viteza cu care sunt arse caloriile. Mai mult, această glandă produce și proteine, în același timp controlând sensibilitatea organismului la alți hormoni.

Tiroida poate fi afectată de mai mulți factori ce îi alterează funcțiile și care cauzează probleme de sănătate.

Principalele disfuncții ale tiroidei: hipotiroidismul

Hipotiroidismul este una dintre principalele disfuncții ale tiroidei

Hipotiroidismul este un tip de disfuncție tiroidiană care survine atunci când tiroida nu produce o cantitate suficientă de hormoni. Drept consecință, metabolismul încetinește și bolnavul începe să sufere de diverse probleme de sănătate care îi alterează calitatea vieții.

Te-ar putea interesa și:

Probleme cu glanda tiroidă: simptome

Efectele hipotiroidismului asupra organismului depind de cât de mult a avansat boala. Printre simptomele acestei dereglări se numără:

  • Senzație de epuizare sau slăbiciune
  • Câștig în greutate sau obezitate
  • Lipsa poftei de mâncare
  • Dereglări ale ciclului menstrual
  • Lipsa apetitului sexual
  • Senzații de rece
  • Constipație
  • Dureri musculare
  • Inflamații în jurul ochilor
  • Unghii casante
  • Căderea părului

Hipotiroidismul este cea mai răspândită boală care poate afecta tiroida, majoritatea bolnavilor fiind femei. Pe lângă simptomele enumerate anterior, acesta poate cauza și uscarea pielii, intoleranță la frig și probleme cu memoria sau de concentrare.

În cazurile cele mai grave, hipotiroidismul poate declanșa deteriorarea funcției cardiace, renale, hepatice, etc. Indiferent de stadiul în care se află boala, bolnavul de hipotiroidism trebuie să consulte un medic pentru a începe un tratament adecvat.

Principalele disfuncții ale tiroidei: hipertiroidismul

Hipertiroidismul este una dintre principalele disfuncții ale tiroidei

În mare parte, efectele hipertiroidismului sunt opuse celor cauzate de hipotiroidism. Hipertiroidismul se declanșează atunci când tiroida începe să producă un exces de hormoni și stimulează excesiv rata metabolică.

Deși probabil că multe persoane găsesc atractivă ideea de a avea un metabolism accelerat, hipertiroidismul poate cauza numeroase probleme de sănătate foarte grave.

Modul în care hipertiroidismul afectează organismul diferă în fiecare caz în parte, iar simptomele depind de stadiul de evoluție al bolii. Printre simptomele provocate de hipertiroidism se numără:

  • Epuizare
  • Pierdere în greutate
  • Nervozitate
  • Ritm cardiac accelerat
  • Transpirație excesivă
  • Senzație de căldură
  • Dereglări ale ciclului menstrual
  • Scaune frecvente
  • Tremurături

În majoritatea cazurilor, persoanele care suferă de hipertiroidism vor experimenta simptome ca febră, tahicardie și dereglări ale funcțiilor cognitive, inclusiv confuzie, convulsii, agitație și comă.

Cum ne este afectată calitatea vieții când avem tiroida bolnavă?

Cum ne afectează principalele disfuncții ale tiroidei

Indiferent ce boală îți afectează tiroida, este important să ceri opinia medicului tău pentru a primi un diagnostic corect și a începe un tratament adecvat. Treptat, disfuncțiile tiroidiene îți vor altera calitatea vieții, în cele din urmă afectându-ți sănătatea și împiedicându-te să îți îndeplinești activitățile zilnice.

Dacă suferi de hipotiroidism, este esențial să-ți schimbi total obiceiurile zilnice și să adopți un stil de viață sănătos, astfel încât să ții boala sub control și să eviți câștigul în greutate. În acest sens, va trebui să te asiguri că urmezi o alimentație sănătoasă.

Bolnavii de hipertiroidism trebuie să urmeze o dietă specială prescrisă de un nutriționist, săracă în iod, element folosit de către tiroidă pentru a fabrica hormoni.

Medicii endocrinologi susțin că nu există nicio modalitate concretă pentru a ne proteja împotriva hipotiroidismului și hipertiroidismului.

Cu toate acestea, acești specialiști ne asigură că o dietă echilibrată, o rutină de exerciții adecvată și adoptarea unor obiceiuri sănătoase sunt ingrediente cheie pentru a reduce riscul de a dezvolta una din aceste disfuncții în viitor.

Dacă suntem diagnosticați cu una dintre principalele disfuncții ale tiroidei, trebuie să urmăm recomandările medicului nostru, astfel încât să prevenim orice alterare semnificativă a stării de sănătate.


Toate sursele citate au fost revizuite în profunzime de către echipa noastră pentru a asigura calitatea, fiabilitatea, actualitatea și valabilitatea lor. Bibliografia acestui articol a fost considerată fiabilă și precisă din punct de vedere academic sau ştiinţific.



Acest text este oferit numai în scop informativ și nu înlocuiește consultarea cu un profesionist. În caz de îndoieli, consultați-vă cu specialistul dvs.