Tot ce trebuie să știi despre mâncărimile anale - Doza de Sănătate
 

Tot ce trebuie să știi despre mâncărimile anale

Chiar dacă mâncărimile anale pot avea mai multe cauze, o dietă sănătoasă și o igienă corespunzătoare sunt esențiale pentru prevenirea lor. Încearcă să adaugi mai multe fibre în alimentație. 
Tot ce trebuie să știi despre mâncărimile anale
José Gerardo Rosciano Paganelli

Verificat și aprobat de medicul José Gerardo Rosciano Paganelli.

Ultima actualizare: 21 decembrie, 2022

Poate că nu ai auzit pe nimeni vorbind despre mâncărimile anale. Până la urmă, nu ar fi chiar cel mai potrivit subiect de conversație la cină, de exemplu. În mod ironic, multe persoane se confruntă cu această problemă, fiind mult mai frecventă decât ai crede.

Mâncărimile anale

În termeni medicali, mâncărimile anale poartă denumirea de prurit anal și se referă la senzația de mâncărime apărută în zona anală și în jurul său. Simptomele apărute sunt roșeață, umflături și, desigur, mâncărimi excesive. 

Atât femeile, cât și bărbații pot suferi de prurit anal, însă această problemă afectează în principal bărbații.

Cauzele mâncărimilor anale

Mâncărimile anale au diverse cauze

În primul rând, mâncărimile anale nu sunt asociate cu anumite afecțiuni de la nivelul anusului.  Nu sunt afectate decât țesuturile cutanate din această zonă.

În general, pot exista mai multe cauze ale acestui disconfort. În rândurile care urmează, ți le prezentăm pe cele mai importante.

Iritații sau alergii la substanțe chimice

Există multe substanțe chimice care intră în contact cu zona anală, însă multe persoane nu știu despre ce este vorba. În general, produsele de igienă personală pot avea astfel de componente. Chimicalele din compoziția lor pot cauza reacții alergice la nivelul țesuturilor pielii.

Câteva exemple de astfel de produse sunt:

  • Hârtia igienică
  • Pudrele medicale
  • Săpunurile (cele obișnuite sau cele pentru igiena intimă)
  • Parfumurile
  • Cremele

Ștersul într-un mod prea agresiv

Mâncărimile anale pot fi cauzate de hârtie igienică

Igiena este extrem de importantă, mai ales când vine vorba de regiunea anală. Până la urmă, această zonă se murdărește foarte mult atunci când mergem la toaletă.

Desigur, este necesar să te ștergi bine de fiecare dată, însă problema este faptul că o curățare excesivă poate uneori dăuna pielii. Folosind mâinile și hârtia igienică, poți deveni prea agresiv. Frecarea poate duce la iritarea și lezarea pielii. Aceste probleme provocă în cele din urmă prurit anal.

Dacă se poate, încearcă să te speli cu apă după ce mergi la baie. În plus, ai grijă să cumperi întotdeauna o hârtie igienică delicată.

Igienă necorespunzătoare

Vorbim acum despre opusul curățării excesive. O igienă necorespunzătoare la nivelul anusului poate cauza diverse probleme.

Ai grijă să cureți întotdeauna reziduurile de materie fecală din zona anală. Însă trebuie să fii atent să nu exerciți prea multă presiune.

Materia fecală care nu este curățată rămâne în deschiderea anală și provoacă aproape imediat senzația de mâncărime. Problema este și mai acută dacă scaunul este lichid.

Alimente iritante

Mâncărimile anale cauzate de alimente iuți

Anumite alimente nu sunt benefice pentru organism. Însă situația diferă la fiecare persoană în parte. Nu toate alimentele au același efect asupra tuturor indivizilor.

Anusul poate fi iritat de mai multe produse alimentare. Câteva dintre ingredientele pe care este indicat să le eviți sunt:

  • Alimentele picante sau acide (piper cayenne, ardei iute, citrice sau roșii)
  • Băuturile pe bază de cofeină (sucuri acidulate, cafea sau ceai)
  • Ciocolata
  • Mirodeniile

Cum să combați mâncărimile anale

Din fericire, există diverse metode naturale de a combate pruritul anal.

Usturoi

Proprietățile antiseptice și antibacteriene ale usturoiului sunt ideale pentru tratarea mâncărimilor anale. Îl poți consuma ca atare sau îl poți folosi la condimentarea preparatelor culinare.

Aloe vera

Aloe vera tratează mâncărimile anale

Aloe vera are proprietăți calmante și hidratante care combat durerea, inflamațiile și mâncărimile anale.

Totodată, aplicat local, gelul de aloe vera ajută la tratarea hemoroizilor.

Iaurt

Nu toate tipurile de iaurt pot ameliora mâncărimile anale. În acest caz, îți recomandăm să folosești un iaurt natural bogat în probiotice (bacterii sănătoase pentru corp). Aceste organisme asigură bunăstarea zonei anale și combat problemele asociate mâncărimilor anale.

  • Pentru a obține beneficiile menționate, poți aplica iaurt direct pe zona afectată sau poți consuma acest aliment (cel puțin 2 căni pe zi).

Fibre

Mărirea consumului de fibre îmbunătățește procesul digestiv. Acești nutrienți fac ca scaunul să nu mai fie atât de lichid. În timp, fibrele pot ajuta la tratarea mâncărimilor anale. 


Toate sursele citate au fost revizuite în profunzime de către echipa noastră pentru a asigura calitatea, fiabilitatea, actualitatea și valabilitatea lor. Bibliografia acestui articol a fost considerată fiabilă și precisă din punct de vedere academic sau ştiinţific.



Acest text este oferit numai în scop informativ și nu înlocuiește consultarea cu un profesionist. În caz de îndoieli, consultați-vă cu specialistul dvs.