Trucuri pentru îngrijirea pielii la 40 de ani - Doza de Sănătate
 

Trucuri pentru îngrijirea pielii la 40 de ani

În acest articol, îți vom oferi câteva sfaturi pe care trebuie să le urmezi pentru a-ți păstra pielea tanară și catifelată. Dacă ai împlinit deja 40 de ani, trebuie să ții cont de faptul că nu poți urma aceeași rutină de înfrumusețare ca acum zece ani.
Trucuri pentru îngrijirea pielii la 40 de ani
Eliana Delgado Villanueva

Scris și verificat de nutriționistul Eliana Delgado Villanueva.

Ultima actualizare: 21 decembrie, 2022

După împlinirea vârstei de 40 de ani, femeile încep să experimenteze diverse modificări, în special la nivelul pielii din cauza scăderii cantităților de hormoni secretați. Dacă ai deja 40 de ani sau mai mult, nu-ți face griji. În cele ce urmează, îți vom prezenta cele mai bune trucuri pentru îngrijirea pielii la 40 de ani.

Hormonii și influența lor asupra pielii tale

Estrogenul și progesteronul sunt hormonii responsabili de menținerea fermității pielii. Cu toate acestea, odată cu vârsta, nivelul lor scade, ceea ce face ca pielea ta să fie mai subțire și mai deshidratată.

Pielea sănătoasă este primul mare pas pentru un chip tânăr, fără urme de impurități. Dacă ai împlinit deja 40 de ani, trebuie să fii conștientă de faptul că nu mai poți urma aceeași rutină de înfrumusețare ca acum zece ani. Pielea ta are nevoie de o îngrijire specială la această vârstă. Nu este la fel ca atunci când aveai 20 de ani și tenul era moale și fin. La 40 de ani, ridurile și lăsarea pielii sunt mult mai evidente.

Acestea fiind spuse, să aruncăm o privire la câteva trucuri pentru îngrijirea pielii la 40 de ani!

Trucuri pentru îngrijirea pielii la 40 de ani

1. Spală-te pe față de două ori pe zi

Îngrijirea pielii la 40 de ani la femei

Imediat ce te trezești, trebuie să-ți începi rutina de înfrumusețare.

Asigură-te că îți speli bine fața cu soluție de curățare blândă și apă călduță. Apoi, folosind o dischetă de bumbac, aplică o loțiune tonică potrivită tipului tău de ten pentru o hidratare ușoară.

Urmează această rutină simplă atât dimineața, cât și seara, înainte de culcare. Acest pas este foarte important dacă vrei să îți păstrezi pielea tânără și luminoasă. În cazul în care porți machiaj pe parcursul zilei, folosește o loțiune demachiantă bifazică înainte de a te spăla pe față. Și reține, chiar dacă te demachiezi bine, spălarea feței nu devine opțională.

2. Hidratează-te

Continuăm lista de trucuri pentru îngrijirea pielii la 40 de ani cu importanța procesului de hidratare a pielii.

Pentru o hidratare optimă, cremele de noapte sunt ideale, în special cele cu proprietăți pentru a contracara îmbătrânirea. De exemplu, alege un produs care conține colagen, acid hialuronic și vitamina C.

3. Protecția solară este esențială pentru îngrijirea pielii la 40 de ani

Petele faciale încep să devină mai frecvente după 40 de ani, așa că este important să porți protecție solară în fiecare zi. Folosește un produs cu cel puțin SPF 30, indiferent dacă afară este înnorat sau însorit.

Aplică produsul de protecție solară pe fața, gâtul și decolteul tău, deoarece aceste zone dezvăluie cele mai multe semne ale îmbătrânirii. De asemenea, îți recomandăm să folosești machiaj care include protecție solară.

4. Folosește seruri

Nu toată lumea folosește seruri, dar acestea sunt unul dintre cei mai buni aliați pentru a-ți menține pielea tânără și netedă chiar și la 40 de ani.

Aplică un ser înainte de produsul hidratant și vei vedea că pielea ta va arăta mai strălucitoare și mai sănătoasă. Recomandăm produsele cu efect reparator, bogate în vitamine și substanțe benefice tenului matur.

5. Apelează la beneficiile exfolierii pielii

Exfolierea și îngrijirea pielii la 40 de ani

Exfolierea pielii este esențială pentru îngrijirea pielii la 40 de ani. Aceasta ajută la eliminarea celulelor moarte ale tegumentului. Prin urmare, exfolierea ajută la reînnoirea celulelor și la întârzierea îmbătrânirii premature.

De asemenea, nu uita să îți alegi cu atenție machiajul. După cum am menționat anterior, pielea devine mai uscată după 40 de ani. În mod ideal, alege mai degrabă produse grase sau produse cu formule speciale pentru tenul matur.

Alte recomandări pentru îngrijirea pielii la 40 de ani

1. Ai grijă de greutatea ta

Metabolismul tău încetinește pe măsură ce îmbătrânești, mai ales după 30 de ani. Dacă nu crești intensitatea sau frecvența antrenamentelor, poți câștiga câteva kilograme în plus pe an. De fapt, acest lucru se poate întâmpla chiar dacă faci exerciții fizice la fel ca înainte. Când ajungi la 40 de ani, acest lucru ar putea însemna o creștere de 9 kilograme sau mai mult.

Prin urmare, ține cont de acest lucru atunci când îți planifici dieta și faci exerciții fizice.

2. Crește-ți consumul de vitamina C și E

Alimente bogate în vitamina C

Încorporarea surselor de vitamina C și E în alimentația ta este esențială pentru a-ți menține pielea tânără la 40 de ani. Deși trebuie să consumi aceste vitamine încă din copilărie, atunci când ajungi la 40 de ani, acestea sunt esențiale pentru atenuarea leziunilor pielii.

  • Vitamina C are un efect antioxidant care reduce la minim impactul radicalilor liberi asupra pielii feței. În plus, ajută la sinteza colagenului și la menținerea pielii elastice și ferme.
  • Vitamina E este un protector natural împotriva razelor ultraviolete și a toxinelor. Stimulează fluxul de sânge și facilitează regenerarea țesuturilor.

3. Alege o culoare a părului ce se potrivește cu nuanța tenului tău

Când ajungi la 40 de ani, este posibil să ai multe fire de păr alb de acoperit. Dacă vopseaua ta de păr are o culoare închisă, trebuie să mergi mai des la coafor pentru a te asigura că rădăcinile nu devin vizibile în mod inestetic.

Culorile mai deschise și părul cu șuvițe pot acoperi mai bine părul sur. Cu toate acestea, sunt mai dificil de întreținut.

4. Alege un machiaj discret

Fondul de ten cu acoperire mare și pudra de obraz pot ajunge în riduri, făcându-te să pari mai în vârstă decât ești în realitate.

Un fond de ten cu acoperire mică și o culoare mai deschisă pe buzele tale vor ascunde imperfecțiunile și vor atrage mai puțin atenția asupra zonelor cu probleme. Hidratează-ți bine tenul înainte de a aplica fondul de ten atunci când ai 40 de ani, astfel încât pielea ta să fie corect hrănită. În plus, ridurile tale vor fi mai puțin observabile în acest fel.

5. Pentru îngrijirea pielii la 40 de ani, bea multă apă

În toate etapele vieții, consumul de multă apă este esențial pentru menținerea sănătății. Cu toate acestea, când ajungi la 40 de ani, trebuie să bei și mai multă apă. Acest fluid vital îți menține pielea hidratată și fermă.


Toate sursele citate au fost revizuite în profunzime de către echipa noastră pentru a asigura calitatea, fiabilitatea, actualitatea și valabilitatea lor. Bibliografia acestui articol a fost considerată fiabilă și precisă din punct de vedere academic sau ştiinţific.


  • Ganceviciene R, Liakou AI, Theodoridis A, Makrantonaki E, Zouboulis CC. Skin anti-aging strategies. Dermatoendocrinol. 2012;4(3):308–319. doi:10.4161/derm.22804
  • Inoue, S. (2017). Skin Aging. In Cosmetic Science and Technology: Theoretical Principles and Applications. https://doi.org/10.1016/B978-0-12-802005-0.00043-4
  • Tobin, D. J. (2017). Introduction to skin aging. Journal of Tissue Viability. https://doi.org/10.1016/j.jtv.2016.03.002
  • Draelos, Z. D. (2018). The science behind skin care: Moisturizers. Journal of Cosmetic Dermatology. https://doi.org/10.1111/jocd.12490
  • Garre A, Narda M, Valderas-Martinez P, Piquero J, Granger C. Antiaging effects of a novel facial serum containing L-Ascorbic acid, proteoglycans, and proteoglycan-stimulating tripeptide: ex vivo skin explant studies and in vivo clinical studies in women. Clin Cosmet Investig Dermatol. 2018;11:253–263. Published 2018 May 29. doi:10.2147/CCID.S161352
  • Burke, K. E. (2007). Interaction of vitamins C and E as better cosmeceuticals. Dermatologic Therapy. https://doi.org/10.1111/j.1529-8019.2007.00145.x
  • Palma L, Marques LT, Bujan J, Rodrigues LM. Dietary water affects human skin hydration and biomechanics. Clin Cosmet Investig Dermatol. 2015;8:413–421. Published 2015 Aug 3. doi:10.2147/CCID.S86822

Acest text este oferit numai în scop informativ și nu înlocuiește consultarea cu un profesionist. În caz de îndoieli, consultați-vă cu specialistul dvs.