4 alimente de evitat dacă urmezi o dietă - Doza de Sănătate
 

4 alimente de evitat dacă urmezi o dietă

În articolul de astăzi îți prezentăm câteva alimente care sunt considerate „sănătoase”, însă care reprezintă piedici în lupta cu kilogramele.
4 alimente de evitat dacă urmezi o dietă
Elisa Morales Lupayante

Verificat și aprobat de pedagogul în educație fizică și nutriționistul Elisa Morales Lupayante.

Ultima actualizare: 21 decembrie, 2022

Atunci când ne gândim la pierderea în greutate, este un lucru comun să ne concentrăm asupra alimentelor pe care le putem consuma. Însă este important să ții cont și de unele alimente de evitat dacă urmezi o dietă pentru a putea slăbi mai ușor și pentru a mânca mai sănătos. Astfel, vei alege mai ușor alimentele atunci când îți plănuiești meniul săptămânal sau atunci când mănânci în oraș.

Te-ai gândit vreodată la acest lucru?

În cele ce urmează, descoperă o listă de alimente care trebuie evitate atunci când urmezi o dietă și vrei să slăbești mai ușor. Cu toate acestea, este de înțeles dacă îți este poftă de anumite alimente nesănătoase, în special dacă nu ai altă variantă la dispoziție. În acest caz, aplică mereu principiul moderației.

Alimente de evitat dacă urmezi o dietă

1. Cartofi prăjiți

Cartofii prăjiți sunt unul dintre principalele alimente de evitat dacă urmezi o dietă. Nu este de mirare că mulți oameni îi consideră ca fiind dăunători pentru sănătate. Cu toate acestea, cartofii nu trebuie eliminați din alimentație în totalitate. Totul depinde de forma sub care îi consumi. Un cartof fiert în apă sau în abur, eventual preparat la cuptor îți oferă multă energie și fibre.

Cartofii prăjiți sunt alimente de evitat dacă urmezi o dietă

Trebuie să eviți cartofii care au trecut printr-un procedeu de prăjire, precum:

  • Cartofi prăjiți
  • Cartofi franțuzești
  • Chipsurile cu multă sare și condimente

Principala problemă cu privire la aceste variante este faptul că o porție foarte mică are o cantitate excesivă de calorii. În plus, adesea mâncăm mult mai mult decât trebuie.

Există studii despre consumul acestor alimente care au demonstrat că ele afectează sănătatea generală și stimulează creșterea în greutate într-un interval scurt de timp.

Dacă îți este poftă să mănânci chipsuri, prepară-le mai bine acasă, în cuptor. Pentru a le da savoare, adaugă niște condimente și încearcă mai multe opțiuni. Dacă preferi ceva obișnuit, adaugă numai sare și piper. Vei obține același gust fără să-ți riști sănătatea și fără ca mâncarea ta să conțină o cantitate exagerată de calorii.

2. Gustări care conțin numai carbohidrați

Printre alte alimente de evitat dacă urmezi o dietă întâlnim și gustările bogate în carbohidrați. Vorbim despre biscuiți, orez expandat, cereale, batoane de cereale, pâine, etc. Cu toate că sunt mâncăruri ușoare și ieftine, acestea conțin zaharuri simple care provoacă hiperglicemie.

Alimente de evitat dacă urmezi o dietă precum biscuiții

Aceste gustări îți potolesc foamea pentru un timp scurt. Ți se va face foame din nou destul de repede, iar corpul tău va rămâne fără hrană.

Ar fi ideal să-ți satisfaci poftele cu alimente sănătoase, care să conțină fibre, carbohidrați și proteine în proporții egale. Iată câteva opțiuni benefice:

  • Cașcaval sărac în calorii și un fruct
  • Un măr și un pic de unt de arahide
  • Iaurt cu fulgi de ovăz și câteva migdale

3. Sucuri îndulcite cu zahăr

Pe lista de alimente de evitat dacă urmezi o dietă întâlnim și sucurile care conțin mult zahăr.

Nu este vorba numai de băuturi carbogazoase. În categoria aceasta intră și cafeaua de la automat, sucurile naturale din comerț (care, în realitate, sunt pline de zahăr) și orice altă băutură îndulcită cu zahăr rafinat.

Băuturile carbogazoase sunt alimente de evitat dacă urmezi o dietă

S-a demonstrat că un consum excesiv de sucuri stimulează creșterea în greutate. Din acest motiv, este important ca atât copiii, cât și adulții să evite băuturile îndulcite cât mai mult posibil.

Cea mai bună opțiune este să ai la tine o sticlă de apă proaspătă și fără arome. Dacă preferi apa cu un plus de savoare, prepară infuzii cu un fruct, mentă sau scorțișoară. În loc de cafeaua de la automat, alege să-ți prepari cafeaua acasă. În acest fel, tu controlezi cantitatea de zahăr și, în mod cert, vei obține o cafea mai savuroasă, de calitate și, nu în ultimul rând, sănătoasă.

4. Pâine albă, prăjituri și alimente similare

Ultimele elemente de pe lista de alimente de evitat dacă urmezi o dietă sunt cele preparate cu făină rafinată. De obicei, pâinea albă conține o cantitate mare de zaharuri. Din acest motiv, modifică nivelul de glucoză din sânge. Mai mult, datorită faptului că este preparată cu făină rafinată, are o cantitate scăzută de fibre. Tocmai de aceea, până și consumul a două felii de pâine albă pe zi crește șansele de a suferi de obezitate.

Alimente de evitat dacă urmezi o dietă precum pâinea albă

Biscuiții, prăjiturile și alte produse care conțin acizi grași trans sunt extrem de nesănătoase. Deși sunt delicioase, dăunează sănătății și este mai bine să le evităm.

Dacă îți este poftă de o felie de prăjitură sau de biscuiți, asigură-te să nu fie procesate. Acestea sunt mai puțin comune și poate îți va lua ceva timp să te obișnuiești cu ele, dar sunt mai sănătoase. În afară de asta, există o altă o variantă excelentă: prepară-ți acasă propriile deserturi cu făină integrală, semințe și ciocolată amăruie. Astfel, îți vei putea satisface poftele fără să câștigi în greutate sau să-ți riști sănătatea.


Toate sursele citate au fost revizuite în profunzime de către echipa noastră pentru a asigura calitatea, fiabilitatea, actualitatea și valabilitatea lor. Bibliografia acestui articol a fost considerată fiabilă și precisă din punct de vedere academic sau ştiinţific.


  • Boticario Boticario, C. (2012). Nutrición y alimentación: mitos y realidades. Aldaba36, 79-88.
  • Gómez-Miranda, L. M., Jiménez-Cruz, A., & Bacardí-Gascón, M. (2013). Estudios aleatorizados sobre el efecto del consumo de bebidas azucaradas sobre la adiposidad en adolescentes y adultos: revisión sistemática. Nutrición Hospitalaria28(6), 1792-1796.
  • Rivera, J. R. E., Velásquez, F. M., Velásquez, M. D. R. M., & Velásquez, J. A. M. (2005). Efecto de la adición de proteína de soya en la textura de un pan blanco. Agrofaz: publicación semestral de investigación científica5(1), 775-782.

Acest text este oferit numai în scop informativ și nu înlocuiește consultarea cu un profesionist. În caz de îndoieli, consultați-vă cu specialistul dvs.