4 exerciții pentru prevenirea și corectarea scoliozei - Doza de Sănătate
 

4 exerciții pentru prevenirea și corectarea scoliozei

Prognosticul scoliozei este, în majoritatea cazurilor, unul favorabil. Ameliorarea stării pacientului este strâns legată de momentul în care boala este detectată și de tratamentul aplicat. Cu cât scolioza este diagnosticată și tratată mai repede, cu atât pacientului îi va fi mai bine. Astăzi, îți prezentăm câteva exerciții de bază care te pot ajuta să o previi.
4 exerciții pentru prevenirea și corectarea scoliozei
Eliana Delgado Villanueva

Scris și verificat de nutriționistul Eliana Delgado Villanueva.

Ultima actualizare: 21 decembrie, 2022

Există diverse exerciții pentru prevenirea și corectarea scoliozei ce pot fi combinate cu aparatele corectoare sau intervențiile chirurgicale. În articolul de azi, îți propunem patru asemenea activități fizice, pe care merită să le incluzi în rutina ta zilnică.

Dacă le execuți așa cum trebuie, îți vei putea realinia coloana vertebrală, cutia toracică, umerii și pelvisul pentru a avea din nou o postură corporală normală. Însă te sfătuim să consulți un medic dacă simptomele experimentate sunt severe.

Ce este scolioza?

Pacient experimentând o durere de spate cauzată de scolioză
Curbarea anormală cauzată de scolioză afectează stabilitatea spatelui.

Scolioza reprezintă o tulburare care provoacă curbarea laterală a coloanei vertebrale. Majoritatea oamenilor au coloana ușor curbată, curbura fiind mai mică sau egală cu 5% față de normal, ceea ce specialiștii nu consideră a fi o problemă. Pentru a primi diagnosticul de scolioză, curbura trebuie să depășească această valoare.

Așadar, putem spune că există diferite grade de scolioză care fie vor permite pacienților să aibă o viață normală (atât timp cât respectă anumite reguli), fie vor fi remediate prin intermediul unor intervenții chirurgicale.

Cauzele scoliozei

Deși scolioza tinde să se manifeste în copilărie, această tulburare poate surveni și la maturitate. În prezent, cauzele sale exacte nu sunt cunoscute. Se bănuiește că ar putea fi influențată de factori ereditari, de pozițiile pelviene inegale, de intervențiile chirurgicale la nivelul coloanei vertebrale și de alinierea greșită a genunchiului sau a piciorului.

Scolioza tinde să aibă un prognostic pozitiv. Ameliorarea stării pacientului va depinde de momentul în care tulburarea este diagnosticată și se începe tratamentul. Cu cât problema este detectată mai devreme, cu atât mai bine.

Sfaturi utile pentru a preveni scolioza

Dacă suferi de scolioză, trebuie să fii conștient de corpul tău, în special de coloana vertebrală. Astfel, îți vei putea corecta postura în timp ce-ți îndeplinești sarcinile zilnice.

  • Înoată. Acesta este unul dintre cele mai bune sporturi pentru a preveni și trata scolioza. Înotul produce tracțiunea axială a întregii coloane vertebrale.
  • Practică meditația mindfulness. S-a demonstrat că această formă străveche de meditație poate să reducă durerile.
  • Monitorizează-ți atent postura corporală în timp ce execuți activitățile de zi cu zi (de pildă, când stai jos, când ești la serviciu sau când vrei să apuci un obiect).
  • Ai mare grijă atunci când te implici în orice activitate fizică sau faci sport.
  • Monitorizează-ți nivelul de stres și protejează-ți sănătatea. Factori ca stresul pot agrava scolioza.
  • Fă mișcare în mod regulat. Exercițiile de întindere și antrenamentele de forță constituie opțiuni benefice.

Cele mai bune exerciții pentru prevenirea și corectarea scoliozei

Înainte de a începe să practici exerciții pentru prevenirea și corectarea scoliozei, reține faptul că, în funcție de curbura coloanei vertebrale, este posibil ca această problemă să nu poate fi corectată fără ajutorul unui tratament de specialitate.

Următoarele exerciții sunt utile pentru a trata scolioza care apare înainte de perioada de creștere a copilului. Însă și adulții își pot îmbunătăți calitatea vieții dacă le practică.

Practică exercițiile de trei ori pe săptămână. Durata rutinei este de 20 de minute.

1. Înclinarea pelviană

Femeie practicând exerciții pentru prevenirea și corectarea scoliozei

Unul dintre cele mai bune exerciții pentru pacienții cu scolioză este reprezentat de înclinarea pelviană.

  • Întinde-te pe podea cu fața în sus și îndoaie genunchii. Brațele ar trebui să fie de-o parte și de alta a corpului, relaxate.
  • Forțează-ți zona abdominală pentru a elibera tensiunea de la nivelul regiunii lombare.
  • Apoi, ridică pelvisul cu o mișcare naturală.
  • De îndată ce spatele tău se îndreaptă, oprește-te pentru 5 minute.
  • Revin-o la poziția de start.

2. Alinierea picioarelor

Iată în ce constă acest exercițiu:

  • Așază-te pe podea și susține-te cu mâinile și picioarele. Brațele trebuie să fie drepte și genunchii să formeze unghiuri de 90°.
  • Ridică ușor piciorul drept și brațul stâng simultan, apoi revin-o la poziția inițială.
  • Ridică simultan piciorul stâng și brațul drept, apoi revin-o din nou la poziția de start.

Menține piciorul și brațul ridicat aliniate cu coloana vertebrală pentru 10 secunde. Execută 12 repetări.

3. Scândura

Femeie executând scândura

Scândura este un tip de exercițiu cu multe beneficii în ceea ce privește spatele și postura. Aceasta face parte din grupul exercițiilor izometrice – pentru a o executa, trebuie să-ți contractezi mușchii într-o anumită poziție. Dacă o practici corect, vei observa rezultate la nivelul umerilor, al abdomenului și, desigur, al spatelui.

Nu uita, corpul tău ar trebui să fie complet drept și paralel cu podeaua. Nu îndoi genunchii și ai grijă să nu-ți suprasoliciți spatele.

4. Exercițiul „pisică-cămilă”

Acesta este unul dintre cele mai simple exerciții pentru a preveni sau a corecta scolioza.

  • Așază-te pe podea în genunchi.
  • Pune ambele mâini pe podea și îndreaptă brațele. Genunchii ar trebui să atingă solul, formând un unghi de 90°. Trage-ți stomacul spre interior pentru a-ți arcui spatele.
  • Întinde-ți ușor coapsa înainte și înclină-ți bărbia către piept, inspirând puțin aer.
  • Apoi, privește în sus, contractează omoplații și, fără a-ți forța stomacul, expiră aerul.

Exercițiile prezentate în acest articol te pot ajuta să previi și să corectezi scolioza. Dacă observi că durerea de spate se agravează, consultă imediat un medic. Acesta îți va putea prescrie un tratament adecvat pentru tulburarea de care suferi.


Toate sursele citate au fost revizuite în profunzime de către echipa noastră pentru a asigura calitatea, fiabilitatea, actualitatea și valabilitatea lor. Bibliografia acestui articol a fost considerată fiabilă și precisă din punct de vedere academic sau ştiinţific.



Acest text este oferit numai în scop informativ și nu înlocuiește consultarea cu un profesionist. În caz de îndoieli, consultați-vă cu specialistul dvs.