5 ceaiuri pentru ameliorarea gastritei - Doza de Sănătate
 

5 ceaiuri pentru ameliorarea gastritei

Tratamentul gastritei poate varia în funcție de gravitatea acesteia. Cu toate acestea, ar trebui să iei în considerare câteva remedii pe bază de plante care pot ajuta la tratarea gastritei și la reducerea simptomelor bolii.
5 ceaiuri pentru ameliorarea gastritei
Sergio Alonso Castrillejo

Verificat și aprobat de farmacistul Sergio Alonso Castrillejo.

Ultima actualizare: 21 decembrie, 2022

Tratamentul gastritei poate include medicamente precum antibioticele, inhibitori ai pompei de protoni sau antiacidele. Tratamentul implică, de asemenea, modificări ale alimentației și ale stilului de viață. Cu toate acestea, știai că există cinci ceaiuri pentru ameliorarea gastritei și ușurarea simptomelor sale?

Datorită proprietăților unor plante și condimente, ceaiurile sunt remedii excelente pentru a reduce la minim multe dintre simptomele gastritei. De fapt, acestea sunt cele mai bune opțiuni în cazuri ușoare de boală, deoarece au mai puține efecte secundare grație faptului că sunt complet naturale.

Ce este gastrita?

Gastrita este o boală caracterizată prin inflamația sau umflarea mucoasei stomacului. Aceasta poate fi acută sau cronică, în funcție de cauză sau de cât durează simptomele. Gastrita este adesea cauzată de bacteria H. pylori. Cu toate acestea, gastrita ar putea fi, de asemenea, legată de consumul excesiv de alcool, utilizarea prelungită de medicamente antiinflamatoare nesteroidiene (AINS), stres sau consumul de tutun, printre altele.

Unele dintre simptomele gastritei sunt indigestia, greața, vărsăturile și senzația de stomac plin. În cazuri mai severe, cum ar fi gastrita erozivă, pot apărea, de asemenea, simptome îngrijorătoare, cum ar fi scaunele negre sau foarte tari, vărsăturile cu sânge, umflarea și disconfortul abdominal sever.

Ceaiuri pentru ameliorarea gastritei

Manifestările clinice ale gastritei trebuie să fie evaluate de către un medic specialist, deoarece simptomele acesteia sunt adesea similare cu cele ale altor tulburări digestive.

Medicul tău trebuie să confirme diagnosticul printr-o examinare fizică și teste de sânge, scaun sau respirație. De asemenea, specialistul poate sugera efectuarea unei endoscopii sau a unei biopsii.

Dacă afecțiunea este severă, este necesar să urmezi tratamentul medicamentos prescris de medic pentru a vedea o îmbunătățire. Însă dacă afecțiunea ta este ușoară, atunci modificările stilului de viață și unele suplimente naturale pot fi de mare ajutor. Descoperă în cele ce urmează cele mai bune ceaiuri pentru ameliorarea gastritei.

1. Ceai verde cu miere de Manuka

Ceaiuri pentru ameliorarea gastritei cu miere

Efectele antibacteriene ale ceaiului verde pot ajuta la eliminarea bacteriei H. pylori.

Ceaiul verde îndulcit ușor cu miere naturală de Manuka este unul dintre cele mai bune tratamente pentru gastrită. Un studiu a concluzionat că utilizarea sa poate reduce la minim riscul de infectare cu bacteria Helicobacter pylori.

Ingrediente

  • 1 linguriță de ceai verde (7 g)
  • 1 lingură de miere de Manuka (15 g)
  • apă (250 ml)

Mod de preparare

  • Mai întâi, adaugă ceaiul verde într-o cană de apă fierbinte, dar nu clocotită.
  • Acoperă și lasă ceaiul la infuzat timp de aproximativ 10 minute.
  • După scurgerea acestui interval de timp, strecoară ceaiul și adaugă mierea.
  • Consumă-l de două ori pe zi, în cel puțin trei zile ale săptămânii.

2. Ceai de ghimbir

Gingerolul și celelalte componente active întâlnite în rădăcina de ghimbir au efecte pozitive asupra gastritei acute și cronice. Aceste substanțe nutritive ajută la reducerea inflamației mucoasei stomacului și inhibă dezvoltarea anumitor tulpini ale bacteriei H. pylori.

Ingrediente

  • 1 linguriță de ghimbir ras (7 g)
  • 1 cană de apă (250 ml)
  • miere (opțional, după gust)

Mod de preparare

  • Pune o linguriță de ghimbir ras într-o cană cu apă clocotită.
  • Apoi, acoperă infuzia și las-o să stea pentru ca ghimbirul să-și elibereze în apă proprietățile benefice.
  • Când ceaiul devine călduț, adaugă mierea.
  • Bea două căni pe zi pentru a ajuta la tratarea gastritei în mod natural.

3. Ceai de mușețel

Ceai de mușețel pentru gastrită

Mușețelul poate ajuta la ameliorarea simptomelor gastritei, cum ar fi disconfortul gastric și digestia lentă. Nu este cel mai puternic tratament pentru gastrită, însă este un adjuvant excelent în caz de indigestie, inflamație a mucoasei gastrice și arsuri.

Această plantă medicinală este foarte sigură, putând fi consumată fără probleme chiar și de copii.

Ingrediente

  • 1 lingură de flori uscate de mușețel
  • 1 cană de apă (250 ml)
  • miere (opțional, după gust)

Mod de preparare

  • Mai întâi, pune florile de mușețel într-o cană de apă clocotită.
  • După 5 – 10 minute, strecoară ceaiul obținut.
  • Îndulcește băutura cu miere după gust.
  • Bea două sau trei căni pe zi, până la ameliorarea simptomelor.

4. Ceai de mentă

Ceaiul de mentă este unul dintre cele mai populare remedii naturale pentru gastrită și disconfort gastric. Acesta este folosit în mod tradițional pentru ameliorarea crampelor abdominale, eliminarea gazelor intestinale și reducerea excesului de aciditate din stomac.

Ceaiul de mentă ajută, de asemenea, la reducerea inflamației mucoasei gastrice.

Ingrediente

  • 1 lingură de frunze de mentă (15 g)
  • 1 cană de apă (250 ml)

Mod de preparare

  • Pune frunzele de mentă într-o cană de apă clocotită.
  • Lasă băutura să stea acoperită timp de 10 minute.
  • Apoi, strecoară ceaiul și consumă-l.
  • Bea până la trei căni în fiecare zi.

5. Ceai de ginseng american

Ceai de ginseng pentru gastrită

Ginsengul este un remediu natural foarte bun pentru problemele gastrice.

Ginsengul american este utilizat pentru a trata gastrita și a-i ameliora simptomele. Nu este la fel de popular precum remediile prezentate mai sus. Însă este excelent pentru a îmbunătăți digestia, a opri vărsăturile și a reduce inflamația colonului. În plus, ginsengul american ameliorează inflamația mucoasei ce căptușește stomacul.

Ingrediente

  • 1 linguriță de ginseng american (7 g)
  • 1 cană de apă (250 ml)

Mod de preparare

  • Mai întâi, macină ginsengul american.
  • Apoi, pune-l într-o cană de apă clocotiră și lasă-l pe foc mic timp de două minute.
  • După scurgerea acestui interval de timp, acoperă infuzia și las-o să stea.
  • Strecoară ceaiul după zece minute.
  • Consumă-l atunci când te confrunți cu simptomele gastritei sau de 1 – 2 ori pe zi.

Avertizare: Evită această băutură dacă te afli sub tratament cu medicamente pentru diabet sau depresie. De asemenea, consumă cu atenție ceai de ginseng american dacă te confrunți cu hipertensiune sau tulburări ale sistemului nervos.

Concluzii

Consumul acestor ceaiuri pentru tratarea gastritei poate ajuta la reducerea rapidă a simptomelor supărătoare. Însă nu trebuie sub nicio formă să renunți la tratamentul prescris de medicul specialist. În plus, este important să discuți cu acesta despre posibilele efecte secundare și interacțiuni cu medicamentele prescrise.


Toate sursele citate au fost revizuite în profunzime de către echipa noastră pentru a asigura calitatea, fiabilitatea, actualitatea și valabilitatea lor. Bibliografia acestui articol a fost considerată fiabilă și precisă din punct de vedere academic sau ştiinţific.


  • Boyanova, L., Ilieva, J., Gergova, G., Vladimirov, B., Nikolov, R., & Mitov, I. (2015). Honey and green/black tea consumption may reduce the risk of Helicobacter pylori infection. Diagnostic Microbiology and Infectious Disease. https://doi.org/10.1016/j.diagmicrobio.2015.03.001
  • Mahady, G. B., Pendland, S. L., Yun, G. S., Lu, Z. Z., & Stoia, A. (2003). Ginger (Zingiber officinale Roscoe) and the Gingerols Inhibit the Growth of Cag A+ Strains of Helicobacter pylori. Anticancer Research.
  • Haniadka, R., Saldanha, E., Sunita, V., Palatty, P. L., Fayad, R., & Baliga, M. S. (2013). A review of the gastroprotective effects of ginger (Zingiber officinale Roscoe). Food and Function. https://doi.org/10.1039/c3fo30337c
  • Srivastava, J. K., Shankar, E., & Gupta, S. (2010). Chamomile: A herbal medicine of the past with a bright future (review). Molecular Medicine Reports. https://doi.org/10.3892/mmr.2010.377
  • Cash, B. D., Epstein, M. S., & Shah, S. M. (2016). A Novel Delivery System of Peppermint Oil Is an Effective Therapy for Irritable Bowel Syndrome Symptoms. Digestive Diseases and Sciences. https://doi.org/10.1007/s10620-015-3858-7
  • SAITO, H., MORITA, M., & TAKAGI, K. (2012). PHARMACOLOGICAL STUDIES OF PANAX GINSENG LEAVES. The Japanese Journal of Pharmacology. https://doi.org/10.1254/jjp.23.43

Acest text este oferit numai în scop informativ și nu înlocuiește consultarea cu un profesionist. În caz de îndoieli, consultați-vă cu specialistul dvs.