Cum pot scăpa de grăsimea de pe spate? - Doza de Sănătate
 

Cum pot scăpa de grăsimea de pe spate?

Atunci când ridicăm greutăți, ne lucrăm țesuturile musculare, ne stimulăm metabolismul și ardem grăsime. Însă, nu trebuie să ne chinuim cu greutăți exorbitante pentru a obține rezultate—la început, putem să ne limităm la doar câteva kilograme.
Cum pot scăpa de grăsimea de pe spate?
Carlos Fabián Avila

Verificat și aprobat de medicul Carlos Fabián Avila.

Ultima actualizare: 21 decembrie, 2022

Deseori, atunci când începem o nouă rutină de exerciții, tindem să ignorăm grăsimea de pe spate, concentrându-ne în schimb asupra abdomenului și picioarelor. Aceasta este o mare greșeală pentru că și spatele este o zonă foarte importantă, al cărui aspect ne va afecta fizicul general.

De obicei, fiecare dintre noi vrea să scape de grăsimea de pe o anumită parte a corpului său. În acest sens există exerciții speciale pe care le putem face pentru a întări și a scăpa de grăsimea ce s-a depus.

Acumulările de grăsime în zona spatelui sunt inestetice. Acestea devin o problemă atunci când porți, de exemplu, un sutien de sport, un costum de baie sau o rochie strâmtă. Această regiune este în mod special susceptibilă depunerii grăsimii, iar dacă vrei să scapi de grăsime, va trebui să te dedici complet acestui scop. Dacă vrei să afli cum poți elimina grăsimea de pe spate, citește în continuare!

Adoptă următoarea rutină de exerciții!

Poziția 1

grăsimea de pe spate
Întinde un covoraș pentru yoga, iar apoi așează-te pe acesta cu fața în jos și întinde-ți brațele fie înainte, fie înapoi, dar să fie deasupra capului tău. Fără a-ți ridica picioarele, arcuiește-ți ușor spatele și apoi întoarce-te la poziția inițială. Fă 2 seturi pentru acest exercițiu, a câte 10 repetiții fiecare.

Poziția 2

Menține poziția de mai sus, dar de această dată atinge-ți gâtul cu mâinile. Ridică-ți trunchiul de pe covoraș și apoi întoarce-te la poziția inițială. Pentru acest exercițiu, fă 2 seturi a câte 15 repetiții fiecare.

3-întindere-spate

Poziția 3

Fă la cel ca la poziția 1, numai că de data asta, înclină-ți spatele în lateral, în ambele părți. Încearcă să-ți menții restul corpului nemișcat.

Poziția 4

Pentru acest ultim exercițiu, adoptă poziția yoga numită „poziția pisicii”. Relaxează-ți spatele, iar apoi arcuiește-l în sus cât de mult poți. Apoi lasă-ți burta în jos, de parcă ai vrea să atingi podeaua cu ea. Repetă această mișcare de cinci ori, iar apoi odihnește-te.

Înoată!

Atunci când înoți, îți stimulezi mușchii spatelui foarte mult. În același timp, această activitate este una foarte relaxantă. Cu ajutorul acesteia îți poți întări spatele și scăpa de grăsimea de pe spate.

Antrenează-te cu greutăți!

Orice rutină de exerciții pentru arderea grăsimii ar trebui să includă și un antrenament cu greutăți. Poți folosi gantere ca să-ți mărești masa musculară și să-ți stimulezi metabolismul. Vei arde grăsime chiar și atunci când te odihnești! La început, nu va trebuie decât să ridici greutăți mai ușoare o dată la două zile. Nu-ți va fi greu deloc!

Fă exerciții cardio cu intervale de intensitate!

4-cardio

Exercițiile cardio îți vor crește pulsul, ajutându-ți astfel organismul să ardă grăsime cu mai mare ușurință. Alege să faci exerciții cardio cu diferite intervale de intensitate. Vei scăpa de grăsimea de pe spate cât ai zice pește! Poți face orice exerciții cardio dorești, cum ar fi alergatul, antrenamentul pe bicicleta eliptică sau săritul corzii.

Fă abdomene!

Cu siguranță că știi deja cum acest tip de exercițiu te poate ajuta să scapi de grăsimea de pe abdomen. Dar probabil că habar n-aveai că abdomenele te pot ajuta să scapi și de grăsimea de pe spate. Exersează-ți întreg abdomenul, concentrându-te în mod special asupra mușchilor oblici. În plus, mai poți adăuga și întinderi laterale sau statice rutinei tale.

Sfaturi pentru a obține rezultate cât mai bune pentru grăsimea de pe spate

  • Dacă vrei să scapi de grăsimea ce s-a depus pe o anumită parte a corpului tău, va trebui să te dedici complet acestui scop. Însă, spatele este o zonă mai greu accesibilă, motiv pentru care va trebui să fii și mai consecvent. Dacă urmezi sfaturile pe care ți le-am prezentat mai sus, vei obține rezultate cât de curând!
  • Dacă vrei să scapi de grăsimea nedorită, este esențial să ai o dietă echilibrată, lipsită de grăsimi excesive, zahăr etc. Îți recomandăm să consumi multe alimente și băuturi sănătoase, cum ar fi fructele, legumele, ceaiul verde, apa, alimente bogate în fibre și proteine etc.
  • Nu strică să-ți masezi spatele imediat după ce ți-ai încheiat rutina zilnică de exerciții. Masează-te ușor și o să scapi și de acele „mânere ale dragostei”.
  • Și nu în ultimul rând, nu uita că trebuie să adopți o postură bună pentru a-ți menține spatele în formă. Încearcă să stai mereu drept. Altfel se vor acumula grăsimi la nivelul spatelui, iar aspectul tău estetic va fi distrus.

Sperăm că aceste exerciții ce te ajută să scapi de grăsimea de pe spate îți vor fi de folos!


Toate sursele citate au fost revizuite în profunzime de către echipa noastră pentru a asigura calitatea, fiabilitatea, actualitatea și valabilitatea lor. Bibliografia acestui articol a fost considerată fiabilă și precisă din punct de vedere academic sau ştiinţific.


  • Arciero, P. J., Gentile, C. L., Martin-Pressman, R., Ormsbee, M. J., Everett, M., Zwicky, L., & Steele, C. A. (2006). Increased Dietary Protein and Combined High Intensity Aerobic and Resistance Exercise Improves Body Fat Distribution and Cardiovascular Risk Factors, International Journal of Sport Nutrition and Exercise Metabolism, 16(4), 373-392. Retrieved Jan 23, 2021, from https://journals.humankinetics.com/view/journals/ijsnem/16/4/article-p373.xml
  • Hooper Lee, Abdelhamid Asmaa, Moore Helen J, Douthwaite Wayne, Skeaff C Murray, Summerbell Carolyn D et al. Effect of reducing total fat intake on body weight: systematic review and meta-analysis of randomised controlled trials and cohort studies BMJ 2012; 345 :e7666
  • Ramírez-Campillo, R., Andrade, D. C., Campos-Jara, C., Henríquez-Olguín, C., Alvarez-Lepín, C., & Izquierdo, M. (2013). Regional fat changes induced by localized muscle endurance resistance training. Journal of strength and conditioning research, 27(8), 2219–2224. https://doi.org/10.1519/JSC.0b013e31827e8681
  • Strasser, B., & Schobersberger, W. (2011). Evidence for resistance training as a treatment therapy in obesity. Journal of obesity, 2011, 482564. https://doi.org/10.1155/2011/482564

Acest text este oferit numai în scop informativ și nu înlocuiește consultarea cu un profesionist. În caz de îndoieli, consultați-vă cu specialistul dvs.