Cum se curăță pantofii de piele: 5 trucuri utile - Doza de Sănătate
 

Cum se curăță pantofii de piele: 5 trucuri utile

Pantofii de piele necesită îngrijire specială pentru a rămâne în condiții optime. Îți oferim 5 sfaturi și trucuri interesante pentru a-i curăța și păstra în stare bună în timp.
Cum se curăță pantofii de piele: 5 trucuri utile

Ultima actualizare: 22 decembrie, 2022

Curățarea pantofilor din piele poate fi o sarcină obositoare atunci când nu ești familiarizat cu tehnica adecvată. Există produse comerciale special concepute pentru curățarea pantofilor din piele. Cu toate acestea, este bine să știi cum se curăță pantofii de piele fără a cheltui prea mulți bani, astfel încât aceștia să fie mereu impecabili și strălucitori.

Vrei să afli și tu aceste trucuri eficiente?

Descoperă în cele ce urmează câteva metode de curățare care te vor ajuta să îndepărtezi murdăria de pe încălțăminte, lăsând-o strălucitoare. În plus, nu va trebui să cumperi produse convenționale, deoarece aceste metode presupun utilizarea de ingrediente naturale de curățare.

Cum se curăță pantofii de piele

Cea mai bună modalitate de a menține pantofii din piele în stare perfectă este să-i îngrijești ușor după fiecare utilizare. Deși uneori îi ignorăm, suprafețele pantofilor noștri acumulează urme de murdărie care pot accelera deteriorarea materialului.

Așadar, care sunt cele mai ușoare modalități de a curăța pantofii din piele?

1. Cum se curăță pantofii de piele cu o perie sau cârpă

Cum se curăță pantofii de piele la cizmar

Mai întâi, mizeria de pe suprafața pantofilor de piele trebuie îndepărtată cu o cârpă moale sau o perie.

Prima recomandare pentru curățarea pantofilor din piele este de a îndepărta murdăria de pe suprafața acestora cu ajutorul unei perii sau cârpe moi care nu zgârie. Dacă pantofii au șireturi, cel mai bine este să le speli separat cu apă și săpun, astfel încât să fie perfect curate atunci când le atașezi la loc.

  • Folosește o perie moale și mișc-o în mai multe direcții, aplicând o presiune ușoară pentru a îndepărta praful și mizeria.
  • Apoi, șterge pantofii cu o cârpă moale.

2. Aplică apă cu puțin oțet

Soluția formată din apă și oțet alb poate ajuta la eliminarea petelor de pe pantofii de piele care fac ca suprafața acestui tip de încălțăminte să pară ternă și învechită. Cu toate acestea, este important să o aplici în mod uniform, nu numai pe zonele murdare, deoarece ar putea apărea pete.

  • După ce aplici soluția de apă și oțet alb pe încălțămintea din piele, șterge-o cu o cârpă curată și moale și pune pantofii la soare până când se usucă.

3. Folosește ulei de măsline

Ulei de măsline natural

Uleiul de măsline este deosebit de util atunci când pantofii din piele au un aspect tern și învechit.

Aplicarea uleiului de măsline pe pantofii de piele îi poate face mai netezi și mai strălucitori.

Prin urmare, dacă pantofii tăi au dobândit un aspect plictisitor și învechit, încearcă chiar acum acest truc. Este ideal pentru înlocuirea cerii și a altor tipuri de produse speciale pentru îngrijirea încălțămintei, care sunt, de obicei, costisitoare.

  • Pune câteva picături de ulei de măsline pe pantofii din piele și freacă-i ușor cu o cârpă foarte curată și moale.

4. Folosește pudra de talc pentru petele de grăsime

Petele de grăsime sunt de obicei foarte vizibile pe suprafețele din piele. Din fericire, pot fi îndepărtate ușor cu ajutorul pudrei de talc. Acest ingredient absoarbe grăsimile și le împiedică să deterioreze permanent materialul.

  • Pentru început, șterge pata de grăsime cu o cârpă de bumbac uscată și curată până când umezeala dispare. Ai grijă când cureți grăsimea deoarece, dacă freci prea mult pata, poți întinde grăsimea.
  • Apoi, aplică pudra de talc pe zona vizată și las-o să acționeze peste noapte.
  • În dimineața următoare, scutură bine pantofii și îndepărtează resturile de pudră de talc cu o perie moale.

5. Apelează cu încredere la cojile de banană

Cum se curăță pantofii de piele cu o banală coajă de banană?

Deși de multe ori le arunci la gunoi, cojile de banane pot fi folosite în multe scopuri în gospodărie. Compușii pe care acestea îi au în interior ajută la eliminarea reziduurilor care se acumulează pe materialele din piele, lăsând suprafața acestora strălucitoare.

  • Ia o coajă de banană și freacă partea albă pe suprafața din piele a pantofilor.
  • Apoi, lustruiește pielea cu o lavetă moale din bumbac până când mizeria dispare.
  • La final, pune pantofii afară la aerisit.

Cum se curăță pantofii de piele în interior

Cum se curăță pantofii de piele în interior

Curățarea în interior a pantofilor de piele este esențială pentru a elimina ciupercile și mirosurile neplăcute.

După curățarea exterioară a încălțămintei din piele, este timpul să cureți și părțile interioare, pentru a preveni răspândirea germenilor și a mirosurilor neplăcute. Deși este posibil să treci cu vederea acest aspect, transpirația și bacteriile care rămân în interiorul încălțămintei sunt cauza mirosurilor și infecțiilor fungice nedorite.

Instrucțiuni pentru curățarea pantofilor în interior

  • Pentru început, umezește o cârpă cu apă și câteva picături de amoniac.
  • Apoi, freacă interiorul pantofului și lăsă-l să se usuce la umbră.
  • Mai târziu, când pantoful este deja uscat, pune o cantitate generoasă de bicarbonat de sodiu în interiorul său. Scutură pantoful până când se distribuie uniform bicarbonatul de sodiu.
  • Lasă bicarbonatul de sodiu să acționeze în pantof peste noapte. A doua zi de dimineață, aruncă praful rămas.
  • Nu uitați să aplici puțină pulbere specială pe picioare înainte de a folosi pantofii de piele pentru a preveni viitoarele mirosuri neplăcute!

Nu ți-ai curățat încă pantofii de piele?

Notează-ți aceste trucuri simple ce fac ca pantofii de piele să arate ca noi. După cum ai putut observa, aceste sfaturi și trucuri sunt foarte ușoare și nu necesită mulți bani!


Acest text este oferit numai în scop informativ și nu înlocuiește consultarea cu un profesionist. În caz de îndoieli, consultați-vă cu specialistul dvs.