Logo image
Logo image

Dezinfectarea alimentelor pentru prevenirea COVID-19

5 minute
Bicarbonat de sodiu, oțet, peroxid de hidrogen, lămâie... În prezent, se vorbește foarte multe despre diferite produse care pot dezinfecta alimentele, dar nu știm dacă acestea sunt eficiente. Igiena în bucătărie, depozitarea corectă a alimentelor și temperatura de gătire sunt esențiale pentru a preveni apariția contaminării cu coronavirus.
Dezinfectarea alimentelor pentru prevenirea COVID-19
Anna Vilarrasa

Scris și verificat de nutriționistul Anna Vilarrasa

Ultima actualizare: 21 decembrie, 2022

Din cauza pandemiei provocate de noua tulpină de coronavirus, suntem cu toții foarte preocupați de siguranța alimentară și de măsurile pe care trebuie să le luăm pentru a preveni contaminarea. Drept urmare, apare întrebarea: cât de importantă este dezinfectarea alimentelor pentru prevenirea COVID-19?

Este important să cunoaștem măsurile de siguranță în ceea ce privește manipularea și prepararea alimentelor, deoarece acestea ne pot ajuta să evităm contaminarea cu coronavirus. Citește mai departe pentru a afla tot ce trebuie să știi despre acest subiect!

Coronavirusul și alți agenți patogeni prezenți pe alimente

Măsurile propuse pentru reducerea riscului de infectare sunt generale. Prin urmare, acestea nu sunt utile doar pentru a combate coronavirusul. Potrivit anumitor studii științifice, mâncarea nu este o sursă probabilă de contaminare cu coronavirus, deoarece, în acest moment, infecția se răspândește mai ales de la o persoană la alta.

Cu toate acestea, alimentele pot intra în contact cu picături de salivă provenite de la o persoană infectată. Astfel, virusul poate să-și găsească drumul către mucoasele noastre. Din acest motiv, la fel ca în cazul oricărui alt agent patogen infecțios, trebuie să fim extrem de atenți să nu ne atingem gura, ochii și nasul cu mâinile neigienizate.

De asemenea, trebuie să ne menținem mâinile permanent curate și să controlăm temperatura, durata de depozitare și metodele de gătire a alimentelor. Aceste aspecte sunt esențiale pentru a menține virușii și bacteriile departe.

Dezinfectarea alimentelor pentru prevenirea COVID-19: o necesitate?

În primul rând, este important să știm că produsele alimentare care sosesc în piețe și supermarketuri sunt sigure. Nu există niciun motiv să credem că acestea ne vor provoca probleme de sănătate. Profesioniștii din întregul lanț alimentar iau toate măsurile de precauție necesare în plină pandemie de COVID-19.

În primul rând, nu trebuie să ne gândim la dezinfectarea alimentelor doar pentru prevenirea infectării cu coronavirus. Indiferent de agentul patogen, alimentele trebuie manipulate și gătite la fel. Este important să aruncăm o privire asupra celor mai bune metode de a cumpăra, depozita și găti fiecare tip de aliment, deoarece aceste măsuri ne vor permite să ne ferim de toate tipurile de infecții posibile.

Citește și:

Interviu cu Carlos Ríos: consumi alimente adevărate?

Some figure

Măsuri de bază pentru securitatea alimentară

Așa cum am explicat deja și vom repeta ori de câte ori este nevoie, atunci când vine vorba de cumpărarea și manipularea alimentelor, cea mai bună măsură de prevenție este să ne menținem mâinile, suprafețele și ustensilele de bucătărie foarte curate. De asemenea, ar trebui să fim deosebit de atenți atunci când manipulăm diferite tipuri de alimente în cadrul aceleiași rețete.

Respectând normele de igienă de bază, vom exclude cele mai comune căi de infectare a alimentelor. Cu toate acestea, așa cum am spus, există și măsuri specifice pe care ar trebui să le punem în practică atunci când avem de-a face cu diferite tipuri de alimente:

1. Carnea și peștele

Este foarte puțin probabil ca peștele și carnea să fie contaminate cu coronavirusuri. Cu toate acestea, peștele și carnea pot fi infestate cu alte tipuri de bacterii care pot provoca intoxicații alimentare. Măsurile care trebuie luate cu privire la acest tip de alimente sunt:

  • Cumpără întotdeauna carne și pește proaspete și de înaltă calitate. Cere vânzătorului să-ți curețe bucățile de carne și să îndepărteze intestinele dacă este cazul.
  • Refrigerează rapid carnea și peștele. În frigider, păstrează-le separat de alte alimente care au fost deja gătite. Dacă nu le vei consuma imediat, le poți congela.
  • Asigură-te că bucățile de carne sau pește sunt gătite complet. Temperatura de 75°C (170°F) în mijlocul produsului este suficientă pentru uciderea coronavirusului.

2. Ouăle

Ouăle sunt un produs delicat și reprezintă unul dintre principalele moduri de răspândire a salmonelei. Trebuie să le păstrezi la o temperatură constantă. Cel mai bine este să le depozitezi în frigider. Spre deosebire de ceea ce mulți oameni fac, nu trebuie să speli coaja, deoarece aceasta oferă o barieră de protecție.

Ca să le gătești în siguranță, trebuie să le gătești bine – atât albușul, cât și gălbenușul – și să păstrezi întotdeauna orice fel de mâncare preparat cu ouă la rece.

3. Fructele și legumele

Deși știm că temperatura ridicată și gătitul ucid eventualii agenți patogeni, inclusiv coronavirusul, nu este nevoie să gătim toate legumele și fructele proaspete pentru a le putea mânca. Important este să curățăm bine fiecare fruct sau legumă.

Some figure

Tot ce trebuie să faci este să le freci bine în timp ce le speli sub jet de apă. Poți face acest lucru cu o perie specială sau pur și simplu cu mâinile. Apoi, usucă-le cu un prosop de hârtie pentru bucătărie și depozitează-le în locul potrivit.

Cumpără doar fructe și legume în stare perfectă. Dacă urmează să le consumi decojite, spală-le bine înainte de a le lua coaja, deoarece cuțitul și pulpa se pot contamina cu agenții patogeni de pe aceasta.

Citește și:

Procesarea alimentelor și conținutul nutrițional

Dezinfectarea alimentelor pentru prevenirea COVID-19: ce facem cu ambalajele?

În ceea ce privește pandemia cauzată de coronavirus, mulți dintre noi ne întrebăm ce ar trebui să facem cu alimentele după ce ajungem acasă. În primul rând, ambalajul poate fi „infectat” numai dacă cineva l-a atins cu mâinile infectate, a tușit sau a strănutat deasupra produsului. O persoană infectată poate contamina în acest mod doar ambalajul, nu și conținutul.

Prin urmare, ar trebui să avem mai multă grijă să ne spălăm bine mâinile și să nu ne atingem gura, nasul sau ochii când ne întoarcem acasă de la cumpărături. Pentru a fi în siguranță, putem șterge ambalajele cu șervețele umede dezinfectante sau le putem spăla sub jet de apă cu detergent de vase. O altă opțiune este să lăsăm produsele neperisabile în pungi timp de câteva ore înainte de a le depozita în cămară.

Așadar, în concluzie, nu trebuie să dezinfectăm în exces produsele alimentare, ci trebuie să luăm măsuri de precauție normale pentru a preveni contaminarea.

Cele mai sigure măsuri recomandate de experții din întreaga lume sunt măsurile de bază privind siguranța alimentară. Acestea sunt cele pe care le-am menționat deja: spălarea mâinilor și a tuturor ustensilelor și a suprafețelor din bucătărie, depozitarea sigură și gătirea corespunzătoare a alimentelor și evitarea contaminării încrucișate între acestea.


Toate sursele citate au fost revizuite în profunzime de către echipa noastră pentru a asigura calitatea, fiabilitatea, actualitatea și valabilitatea lor. Bibliografia acestui articol a fost considerată fiabilă și precisă din punct de vedere academic sau ştiinţific.


  • Beatriz Robles Martínez. ¿HAY QUE DESINFECTAR LA COMIDA Y LOS ENVASES PARA EVITAR CONTAGIOS? El Comidista | El País. Disponible en: https://elcomidista.elpais.com/elcomidista/2020/04/16/articulo/1587043302_850699.html
  • Manual sobre las cinco claves para la inocuidad de los alimentos. Organización Mundial de la Salud. 2007.
  • Moreno M, Alarcón A. Higiene alimentaria para la prevención de trastornos digestivos infecciosos y por toxinas. Revista Médica Clínica las Condes. Setiembre 2010. 21(5):749-755.

Acest text este oferit numai în scop informativ și nu înlocuiește consultarea cu un profesionist. În caz de îndoieli, consultați-vă cu specialistul dvs.