Logo image
Logo image

Metode de prevenire și tratament pentru plagiocefalie

4 minute
Plagiocefalia este o problemă estetică care poate afecta stima de sine a copilului, având un impact semnificativ asupra vieții viitoare.
Metode de prevenire și tratament pentru plagiocefalie
Ultima actualizare: 21 decembrie, 2022

În articolul de azi, îți prezentăm principalele metode de prevenire și tipuri de tratament pentru plagiocefalie.

Plagiocefalia reprezintă cea mai frecventă anomalie craniofacială. Aceasta constă într-o deformare asimetrică a craniului unui bebeluș. Din cauza sa, craniul pare oarecum turtit în regiunea posterioară (occipitală) și are o formă romboidă.

Plagiocefalia este o problemă pur estetică și nu afectează dezvoltarea intelectuală a bebelușului. Incidența acesteia este ridicată. La baza imperfecțiunii stă poziția în care bebelușul doarme. De pildă, plagiocefalia poate surveni atunci când micuțul doarme pe spate sau cu capul mereu înclinat în aceeași parte.

Însă există și cazuri de plagiocefalie la naștere. În asemenea situații, cauza ar putea fi îngustarea pelvisului mămicii sau complicațiile în timpul nașterii.

Citește și:

Cum să călătorești pe distanțe lungi cu un bebeluș

Care sunt cauzele plagiocefaliei?

Plagiocefalia survine în urma exercitării unei presiuni asupra craniului unui bebeluș. Aceasta poate surveni în perioada dezvoltării fătului, la naștere sau mai târziu.

Numărul cazurilor de plagiocefalie a crescut semnificativ din momentul în care medicii pediatri au început să recomande dormitul pe spate la bebeluși. Această poziție poate preveni sindromul de moarte subită a sugarului în timpul somnului, dar presupune exercitarea unei presiuni continue asupra regiunii posterioare a craniului și, în cele din urmă, deformarea acestuia. Și slingurile cresc riscul de plagiocefalie.

Some figure

Alte situații în care poate surveni plagiocefalia sunt:

  • Nașterea prematură
  • Torticolisul muscular congenital (din cauza acestuia, bebelușul este nevoit să doarmă mereu pe aceeași parte)
  • Pozițiile inadecvate în uter
  • Traumatismele la naștere

Care sunt simptomele plagiocefaliei?

Așa cum am menționat anterior, plagiocefalia este o problemă pur estetică și nu va compromite dezvoltarea intelectuală a bebelușului. În cele mai grave cazuri, produce asimetrie facială și craniană și este foarte vizibilă. Boala poate altera alinierea urechilor, creând o umflătură la nivelul frunții.

Plagiocefalia va avea un impact major asupra stimei de sine a copilului. Așadar, trebuie să se adopte din timp anumite măsuri pentru a preveni și a trata această imperfecțiune.

Ar putea să te intereseze:

Cum să detectezi problemele de vedere la copii mici

Cum se poate preveni plagiocefalia?

Deoarece bebelușii trebuie să doarmă pe spate, este important să fie mișcați regulat astfel încât poziția capului să se modifice. Capul ar trebui să se odihnească alternativ pe partea dreaptă și pe cea stângă.

Totodată, medicii recomandă ca bebelușii să stea „cu susul în jos” când sunt treji (însă nu și când dorm). O modalitate utilă pentru a-i ajuta pe micuți să-și dezvolte abilitățile motorii este să-i întinzi pe burtă. Întinde bebelușul pe pieptul tău, pe pat sau pe orice altă suprafață confortabilă. Cel mai bine este să te joci cu el în timp ce stă în această poziție, dar nu uita să-l monitorizezi permanent. Un alt beneficiu al acestei activități este faptul că mărește forța musculară a bebelușului.

Capul bebelușului nu trebuie să aibă aceeași poziție pentru o perioadă lungă de timp. Ține-l în brațe sau așază-l în scaune care nu exercită presiune asupra craniului. Evită scaunele care inhibă mișcările bebelușului, cum ar fi cele auto. Dacă ești nevoit să folosești un asemenea accesoriu, permite-i micuțului să facă pauze și ajută-l să-și schimbe poziția.

Ai la dispoziție diverse strategii interactive. De pildă, așază jucăriile într-o parte a pătuțului. Acest lucru îl va încuraja pe micuț să întoarcă capul în acea direcție. O altă variantă este să ridici ușor salteaua și s-o înclini într-o parte.

Ce tipuri de tratament există pentru plagiocefalie?

Some figure

Se va apela la următoarele tipuri de tratament pentru plagiocefalie doar dacă măsurile prezentate anterior nu au funcționat:

  • În primul rând, bebelușul poate purta o cască specială, ce aplică o presiune moderată asupra craniului. De asemenea, această metodă împiedică capul bebelușului să se încline spre partea deja deformată. Căștile reprezintă un sistem dinamic de cranioplastie ortotică. Bebelușii le pot purta începând cu vârsta de trei luni, dar trebuie să fie supravegheați de medic.
  • În cazurile cele mai severe, se poate recurge la o intervenție chirurgicală. Medicii vor recomanda această opțiune doar dacă toate celelalte au eșuat.

Concluzii

Aplică toate măsurile preventive prezentate în acest articol pentru a-ți proteja bebelușul împotriva plagiocefaliei. Exercițiile și soluțiile simple pe care le-am descris vor ține la distanță problemele inestetice.

Nu uita, trebuie să consulți un medic dacă ai întrebări sau percepi orice anomalie. Doar un specialist îți poate spune ce trebuie să faci pentru a-ți ajuta bebelușul.


Toate sursele citate au fost revizuite în profunzime de către echipa noastră pentru a asigura calitatea, fiabilitatea, actualitatea și valabilitatea lor. Bibliografia acestui articol a fost considerată fiabilă și precisă din punct de vedere academic sau ştiinţific.


  • Deformidades de la cabeza: la plagiocefalia postural | EnFamilia. (n.d.). Retrieved May 29, 2019, from https://enfamilia.aeped.es/temas-salud/plagiocefalia-postural
  • PLAGIOCEFALIA. Tratamiento niños de Plagiocefalia, braquicefalia y escafocefalia. (n.d.). Retrieved May 29, 2019, from http://www.plagiocefalia.es/
  • Vergara-Acevedo, S. E., & Criales-Cort??s, J. L. (2001). Plagiocefalia. Gaceta Medica de Mexico, 137(4), 371–372.
  • Esparza, J., Hinojosa, J., Muñoz, M., Romance, A., García-Recuero, I., & Muñoz, A. (2014). Diagnóstico y tratamiento de la plagiocefalia posicional. Protocolo para un Sistema Público de Salud. Neurocirugía, 18(6), 457–467. https://doi.org/10.1016/s1130-1473(07)70252-x

Acest text este oferit numai în scop informativ și nu înlocuiește consultarea cu un profesionist. În caz de îndoieli, consultați-vă cu specialistul dvs.