Pui umplut cu cremă de brânză, usturoi și arpagic
Dacă vrei să pui în evidență pieptul de pui atunci când gătești, atunci această rețetă de pui umplut cu cremă de brânză, usturoi și arpagic este alegerea perfectă. Este ușor de preparat, deloc scump și de-a dreptul delicios. Încearcă-l și tu!
Îți vine sau nu să crezi, această rețetă de pui umplut cu brânză nu are mult mai multe calorii decât clasicul piept de pui gătit la grătar. Atât timp cât urmezi o dietă sănătoasă care include porții normale de mâncare, nu vei avea probleme cu kilogramele în plus.
Cum să faci pui umplut cu cremă de brânză, usturoi și arpagic
Puiul
Carnea de pui este folosită adesea în bucătărie deoarece este foarte ușor de combinat cu alte ingrediente. De obicei este acompaniată de diverse legume, fructe, alte tipuri de carne sau chiar zahăr sau miere pentru a oferi contrast și versatilitate preparatelor.
Această rețetă folosește felii subțiri de bacon înfășurate în jurul bucăților de piept de pui pentru a obține o textură crocantă ce-ți lasă gura apă. Carnea va fi crocantă și roșie la exterior și suculentă la interior. Aroma baconului va pătrunde adânc în carnea de pui atunci când este gătită în cuptor.
Pentru a obține efectul delicios descris mai sus, vei avea nevoie de puțin unt. Crema de brânză va oferi cărnii de pui culoare și un aspect caramelizat.
Îți recomandăm:
Pui umplut cu cremă de brânză, usturoi și arpagic
Ingrediente necesare
- 1 cutie de cremă de brânză (250 g)
- 2 linguri de arpagic tocat (30 g)
- 1 lingură de pudră de usturoi (15 g)
- 4 bucăți de piept de pui fără oase și piele (aproximativ 900 g)
- 10 felii mari de bacon (aproximativ 300 g)
- 1 1/2 linguri de unt (30 g)
- 4 scobitori
Încearcă și:
Mod de preparare
- Mai întâi, spală bine cu apă rece bucățile de piept de pui proaspăt.
- Îndepărtează orice urmă de piele și grăsime și pune carnea macră pe un tocător de lemn la scurs.
- Apoi, într-un bol de dimensiune medie, amestecă următoarele ingrediente: crema de brânză, arpagicul și pudra de usturoi.
- Amestecă totul cu o lingură de lemn până obții o textură omogenă fără cocoloașe.
- Împarte amestecul tocmai obținut în patru părți egale, câte una pentru fiecare bucată de piept de pui.
- Pune crema de brânza pe bucata de piept de pui și împăturește carnea în jurul ei. Acoperă carnea cu 2 1/2 felii de bacon și înfige o scobitoare pentru a nu se desface.
- Repetă operațiunea pentru fiecare bucată de piept de pui.
- Așază bucățile de piept de pui împăturite în cuptor la temperatura de 175°C (347°F) timp de 30 de minute sau până când baconul devine crocant.
Savurează această minunată rețetă de pui umplut cu cremă de brânză, usturoi și arpagic!
Acest text este oferit numai în scop informativ și nu înlocuiește consultarea cu un profesionist. În caz de îndoieli, consultați-vă cu specialistul dvs.