Logo image
Logo image

Simptome și tratamente pentru tendinita umărului

4 minute
Tendinita ce apare la nivelul umărului este foarte enervantă. În cele mai severe cazuri, afecțiunea limitează mișcarea și provoacă dureri puternice.
Simptome și tratamente pentru tendinita umărului
Ultima actualizare: 08 noiembrie, 2020

Durerile de umeri pot afecta activitatea zilnică a pacientului timp de câteva zile. Uneori, atunci când cazul este grav, durerea se poate manifesta timp de câteva săptămâni înainte ca mobilitatea normală și puterea să fie restabilite. În acest articol, vom discuta despre simptome, cauze și tratamente pentru tendinita umărului.

Tendinita apare atunci când un tendon din corp se inflamează și se mărește. Zona afectată devine umflată din cauza lichidelor acumulate. Acest lucru duce la pierderea forței și funcționalității brațului.

Merită clarificat faptul că tendonul este o structură de fibre care leagă osul de un mușchi sau o grupă musculară. Mai exact, tendoanele leagă mușchiul de țesutul osos pentru a dezvolta mișcarea dorită.

Tendinita la nivelul umărului, la fel ca și celelalte forme ale acestei leziuni, apare ca urmare a unei suprasolicitări. Afecțiunea tinde să reapară atunci când pacientul depune efort intens. Persoana afectată ar trebui să ia întotdeauna măsuri de precauție.

Mai mult de jumătate din oameni vor avea tendinită cel puțin o dată în viață. Aceasta denotă importanța tulburării. Tendinita la nivelul umărului este una dintre cele mai frecvente forme ale acestei afecțiuni.

Cauzele tendinitei la nivelul umărului

Forța excesivă sau utilizarea repetitivă a unui tendon poate duce la inflamație. În cazul tendinitei la nivelul umărului, articulația suprasolicitată este cea scapulară, care leagă humerusul, clavicula și omoplatul.

La vârstnici, osteoartrita este un factor de risc. Articulațiile devin rigide în timp, așadar tendinita umărului apare mai ușor, chiar dacă efortul depus nu este excesiv.

Oasele nu sunt singurele care suferă de bătrânețe; tendoanele devin atrofice și se întăresc odată cu trecerea anilor. Având o elasticitate mai mică, este logic ca o întindere să ducă la inflamație.

Un grup cu risc ridicat este reprezentat de sportivii care își folosesc părțile superioare ale corpului în antrenament. Canotajul, baschetul, boxul, baseballul și alte sporturi predispun sportivii la tendinita umărului.

Astfel, a apărut distincția între tulburări sportive și tulburări degenerative. Primul tip apare la tinerii care se implică în sporturi ce presupun multă mișcare a umerilor. Al doilea tip apare la pacienți vârstnici cu antecedente de osteoartrită.

Îți recomandăm:

Exerciții pentru tendinita umărului

Some figure
Tendinita umărului este dureroasă și apare, de obicei, din cauza mișcărilor bruște și repetitive.

Simptomele tendinitei la nivelul umărului

Odată ce tendinita se instalează în umăr, primul simptom este durerea la efectuarea anumitor mișcări. Nu trebuie să fie mișcări ample; durerea poate apărea la mici rotiri ale articulației.

De asemenea, există sensibilitate în zona afectată. Umărul doare la atingere, mai ales la nivelul tendoanelor. Îmbrăcămintea strâmtă poate provoca iritații și disconfort acut.

Durerea este mai puternică noaptea din cauza modului în care dormim. Modul în care este poziționat umărul determină o presiune mai mare asupra acestuia, iar disconfortul întrerupe odihna. Cel mai bun sfat pentru pacienți este să doarmă în fund pentru a reduce disconfortul.

Cel mai grav aspect este imposibilitatea folosirii brațului. Un umăr cu tendinită nu poate fi întins. Brațul nu poate ajunge la obiecte apropiate. Afecțiunea îngreunează pregătirea mâncării, antrenamentele, îmbrăcarea, legatul șireturilor și multe altele.

Some figure
Pentru un tânăr sportiv, accidentarea este o problemă în continuitatea antrenamentului

Tratamente pentru tendinita umărului

În majoritatea cazurilor, tratamentul tendinitei umărului este conservator. Scopul este de a evita chirurgia artroscopică. În schimb, se apelează tot mai des la fizioterapie.

Fiecare pacient are un plan specific de tratament. O persoană în vârstă cu osteoartrită nu poate fi tratată la fel ca un tânăr atlet rănit la antrenament. Posibilitățile sunt diferite.

Utilizarea antiinflamatoarelor este la discreția medicului curant și a pacientului. Acestea reduc umflăturile din zonă, dar, dacă nu sunt folosite alături de fizioterapie, odihnă și un pachet de gheață, nu vor fi la fel de eficiente. Sunt potrivite pentru debutul afecțiunii, pentru a ameliora senzația de arsură.

În ceea ce privește medicamentele antiinflamatoare, există două opțiuni: steroizi și substanțe nesteroidiene. Corticosteroizii ar trebui să aibă o utilizare limitată în ceea ce privește durata tratamentului și dozele, pentru a evita efectele adverse. Substanțele nesteroidiene oferă mai multă flexibilitate, dar au reacții adverse legate de sistemul digestiv.

Citește mai mult:

Tendinita achiliană: 5 remedii naturale eficiente

Tendinita umărului este diferită în funcție de vârstă

Trebuie să clarificăm faptul că tendinita umărului este diferită în funcție de pacient. Uneori, trece neobservată și nu afectează viața de zi cu zi; se poate vindeca singură după două săptămâni fără a cauza mari probleme.

Sportivii sunt nevoiți să-și limiteze antrenamentul și activitatea fizică. Cei care lucrează la birou nu pot funcționa din cauza durerii ce apare atunci când stau pe scaun și încearcă să-și folosească brațele.

Dacă suferi de tendinita umărului, cel mai bine este să consulți un medic. Acesta îți va oferi un diagnostic corect și, dacă este necesar, te va trimite la un kinetoterapeut pentru a stabili un program de recuperare.


Toate sursele citate au fost revizuite în profunzime de către echipa noastră pentru a asigura calitatea, fiabilitatea, actualitatea și valabilitatea lor. Bibliografia acestui articol a fost considerată fiabilă și precisă din punct de vedere academic sau ştiinţific.


  • Marzoa, I. Ferreiro, et al. “Tratamiento rehabilitador del hombro doloroso.” Rehabilitación 39.3 (2005): 113-120.
  • Bravo Acosta, Tania, et al. “Valor de la ecografía musculoesquelética en el dolor agudo de hombro.” Revista Cubana de Medicina Física y Rehabilitación 8.2 (2017): 256-258.
  • Jiménez-Martín, A., et al. “Tratamiento de la tendinitis calcificante de hombro mediante artroscopia.” Trauma Fund MAPFRE 23 (2012): 32-37.

Acest text este oferit numai în scop informativ și nu înlocuiește consultarea cu un profesionist. În caz de îndoieli, consultați-vă cu specialistul dvs.