Pe lângă faptul că are puține calorii, castravetele este compus în principal din apă, ajutând la controlarea poftelor alimentare. În plus, acesta combate retenția de apă și are proprietăți antiinflamatorii.
Castravetele este o legumă populară în întreaga lume și aparține aceleiași familii din care face parte și pepenele roșu (cucurbitacee). Există mai multe motive pentru care ar trebui să consideri castravetele un aliment indispensabil. Știi care sunt beneficiile castravetelui pentru sănătate?
Castravetele este compus din 90-95% apă, fiind sărac în calorii. În plus, acesta conține și cantități mici de vitamine (B, K, C), cupru, potasiu și magneziu. Acestea contribuie la îmbunătățirea sănătății și previn carențele nutriționale cauzate de o dietă precară.
Beneficiile castravetelui pentru sănătate și pentru creier
Castraveții conțin fisetină, un flavonoid antiinflamator ce joacă un rol important în menținerea sănătății cerebrale.
Datorită acestui compus, castravetele este considerat o legumă ideală pentru îmbunătățirea memoriei și protejarea celulelor nervoase împotriva deteriorării cauzate de procesul de îmbătrânire.
Deși castravetele este compus în cea mai mare parte din apă, acesta este bogat și în antioxidanți, cum ar fi polifenolii, ce sunt asociați unui risc redus de dezvoltare a cancerului mamar, endometrial, ovarian și de prostată.
Potrivit Fundației George Mateljan, fitonutrienții din conținutul castraveților, numiți cucurbitacine, au proprietăți anticancerigene puternice.
Beneficiile castravetelui pentru sănătate și pentru reducerea inflamațiilor
Conținutul ridicat de apă al castravetelui ajută la combaterea retenției de lichide, aceasta fiind una din cauzele principale ale inflamațiilor.
Studiile efectuate pe animale au dezvăluit că extractul de castravete poate reduce inflamațiile din organism și poate stopa activitatea enzimelor inflamatoare din corp.
Este bogat în antioxidanți
Castravetele conține antioxidanți importanți, precum vitamina C și beta-caroten ce întăresc sistemul imunitar.
În plus, acesta conține și o concentrație ridicată de flavonoide – quercitină, luteolină, kaempferol, ce joacă un rol important în prevenirea bolilor cronice, inclusiv a celor cardiovasculare.
Beneficiile castravetelui pentru sănătate și pentru respirație
Respirația urât mirositoare este deseori cauzată de bacteriile care se acumulează între dinți și gingii. Din fericire, castravetele poate fi de mare ajutor.
Potrivit principiilor medicinei ayurvedice, consumul de castraveți ajută la eliberarea excesului de căldură din stomac, aceasta stând de multe ori la baza respirației urât mirositoare.
Combate stresul
Castraveții pot combate efectele negative ale stresului datorită conținutului lor ridicat de vitamine din complexul B, inclusiv vitaminele B1, B5 și B7 (biotină). Vitaminele B reduc anxietatea și efectele sale fizice și emoționale ce duc la apariția stresului.
Castravetele conține cantități mari de elemente esențiale pentru o digestie bună: apă și fibre.
Consumul de castraveți te ajută să combați refluxul acid, constipația și alte probleme asociate tractului digestiv.
Beneficiile castravetelui pentru sănătate și pentru menținerea greutății
Persoanele care vor să slăbească pot beneficia enorm de pe urma castraveților. În combinație cu o alimentație corespunzătoare, acest ingredient te ajută să slăbești mai ușor datorită conținutului său de apă și nutrienți benefici.
Această legumă este săracă în calorii, dar bogată în apă și fibre, fiind sațioasă și utilă în reducerea poftelor alimentare.
În plus, castravetele curăță organismul și reglează digestia, eliminând deșeurile ce se acumulează în organism și te împiedică să arzi grăsimile.
Îmbunătățește sănătatea inimii
Bogat în potasiu, castravetele scade tensiunea arterială. Aceasta este una dintre cele mai comune probleme întâlnite la nivelul sistemului cardiovascular.
Pentru ca organele tale să funcționeze la capacitate maximă, trebuie să existe un echilibru al nivelului de potasiu, atât în interiorul, cât și în exteriorul pereților celulari.
Potasiul este un electrolit necesar funcționării organismului. Alături de sodiu, acesta controlează transmisia impulsurilor nervoase, contracțiile musculare și activitatea cardiacă.
Plader, W., Burza, W., & Malepszy, S. (2007). Cucumber. In Biotechnology in Agriculture and Forestry. https://doi.org/10.1007/978-3-540-36752-9_10
Sebastian, P., Schaefer, H., Telford, I. R. H., & Renner, S. S. (2010). Cucumber (Cucumis sativus) and melon (C. melo) have numerous wild relatives in Asia and Australia, and the sister species of melon is from Australia. Proceedings of the National Academy of Sciences. https://doi.org/10.1073/pnas.1005338107
Huang, S., Li, R., Zhang, Z., Li, L., Gu, X., Fan, W., … Li, S. (2009). The genome of the cucumber, Cucumis sativus L. Nature Genetics. https://doi.org/10.1038/ng.475
p>Când vorbim de soluții pentru exterminarea dăunătorilor, este important să ținem cont întotdeauna de tipul acestora și de mediul în care se găsesc. Dacă ești în căutarea unor produse naturale eficiente, îți venim în ajutor cu câteva sugestii utile.
p>Dacă citești aceste rânduri, înseamnă că ai vrea să afli cum să faci baie unui nou-născut. Tuturor ne place să ne simțim curați, dar modul în care se spală un adult este foarte diferit de cel în care trebuie spălat…
p>Te-ai gândit vreodată să apelezi la epilarea definitivă cu laser? Probabil că da, însă te-au descurajat toate miturile legate de această metodă de îndepărtare a părului de pe corp.
p>Telefoanele mobile sunt mai dăunătoare decât ne-am putea închipui.Din păcate, în ziua de azi, efectele lor negative nu sunt băgate în seamă. Tocmai de aceea este necesar să le identificăm și să fim atenți la modul în care utilizarea telefonului…
p>Toaleta este una dintre zonele locuinței pe care dorim să le păstrăm dezinfectate în permanență . Din motive evidente, știm că se contaminează cu ușurință cu bacterii și reziduuri care intră în contact cu suprafața sa. Depunerile de calcar pot…
p>Știai că pernele trebuie curățate cel puțin o dată pe lună? Mulți nu țin cont de această recomandare. Însă trebuie să iei măsuri pentru a evita ca ele să creeze un mediu ideal pentru acumularea bacteriilor și a microorganismelor dăunătoare…