Cum se face lasagna vegană: 2 rețete delicioase - Doza de Sănătate
 

Cum se face lasagna vegană: 2 rețete delicioase

Lasagna este un fel de mâncare foarte versatil, care poate avea diferite umpluturi și poate fi preparat cu diverse ingrediente. Lasagna vegană este delicioasă!
Cum se face lasagna vegană: 2 rețete delicioase

Ultima actualizare: 22 decembrie, 2022

Pentru mulți, este dificil să-și imagineze o lasagna vegană, adică una fără sos de brânză sau bechamel. Cu toate acestea, lasagna vegană poate fi la fel de gustoasă ca una tradițională și poate include chiar și brânză vegană și sos bechamel. În plus, deoarece conține legume, este un fel de mâncare bogat în vitamine și substanțe nutritive. Știi cum să o faci? Îți vom împărtăși 2 rețete în acest articol!

Cum se face lasagna vegană: 2 rețete delicioase

Lasagna vegană nu ar trebui să conțină produse de origine animală. Prin urmare, pentru a pregăti această lasagna, mulți oameni cred că trebuie să scape de brânză, sos bechamel și unt. Însă există și alte modalități de a pregăti și savura lasagna vegană într-un mod atât de delicios, încât toată lumea, absolut toată lumea (chiar și non-veganii) își va linge degetele!

Există multe modalități de a face o lasagna rafinată, nu numai cu sosul tradițional bolognez. Este un fel de mâncare cu adevărat versatil și, în acest sens, este ușor să prepari o lasagna vegană – doar cu legume, brânză vegană, bechamel vegan și unt din legume.

1. Lasagna vegetală cu bechamel vegan

Prima opțiune pentru a savura o lasagna vegană presupune pregătirea unui sos bechamel cu ingrediente pe bază de plante. Nu l-ai încercat? Urmează instrucțiunile și savurează-l împreună cu întreaga familie!

Ingrediente pentru lasagna

Pentru umplutură

  • Ciuperci (300 g)
  • 1 vânătă
  • 2 cepe
  • 1 dovlecel
  • 2 căței de usturoi
  • 1 ardei roșu mic – mediu
  • Ulei de măsline
  • Piper
  • Sare

Pentru sosul bechamel vegan:

  • 4 căni de lapte vegetal neîndulcit (1 litru)
  • 5 linguri de făină
  • 1 lingură de unt vegetal
  • Nucşoară
  • Sare
Rețetă de lasgna vegană
Folosind ingrediente 100% vegane, te poți delecta cu o lasagna delicioasă cu bechamel. Pur și simplu minunată!

Pregătirea bechamelului

  1. Mai întâi, pune toate ingredientele într-o oală. Dacă vrei, poți cerne mai întâi făina pentru a te asigura că apar mai puține cocoloașe.
  2. Apoi, adu sosul la punctul fierbere și amestecă neîntrerupt pentru a te asigura că acesta este gros și omogen.
  3. În cele din urmă, ia-l de pe foc și pune-l deoparte.

Umplutura

  1. Mai întâi, spală și curăță toate legumele. Taie-le în bucăți mici.
  2. Apoi, pune un pic de ulei de măsline într-o tigaie și sotează toate legumele, adăugând sare și piper după gust. Sotează totul până se rumenește.

Lasagna

  1. În funcție de foile de lasagna pe care le-ai cumpărat, respectă instrucțiunile de pe ambalaj. Unele trebuie fierte, altele trebuie să se înmoaie, altele pot fi introduse direct în cuptor. Citește instrucțiunile de pe ambalaj.
  2. Între timp, poți preîncălzi cuptorul la 180 °C (350 °F).
  3. Când foile sunt pregătite, pune pe o hârtie de copt un strat de foi de lasagna și apoi, deasupra, un strat de umplutură.
  4. Apoi, repetă pasul 3, adăugând un strat de foi de lasagna și apoi umplutură.
  5. Continuă până când nu mai ai foi.
  6. După aceea, toarnă sosul bechamel peste ultimul strat și presară deasupra brânză vegană.
  7. În cele din urmă, introdu tava în cuptor timp de aproximativ 15 minute, până când lasagna devine aurie.
  8. Acum poți savura o lasagna vegană gustoasă cu legume și bechamel!

2. Lasagna vegană

Dacă prima rețetă nu ți-a atras atenția, poți încerca această alternativă în care vei folosi doar legume. Este delicioasă și o poți consuma atât la prânz, cât și la cină.

Ingrediente pentru lasagna

  • Foi de lasagna
  • Brânză vegană rasă

Pentru umplutură

  • Ciuperci (340 g)
  • 1 cutie de roșii zdrobite
  • Spanac (220 g)
  • 1 ardei roșu
  • Ulei de măsline
  • 1 vânătă
  • 2 căței de usturoi
  • 1 dovlecel
  • 1 ceapă
  • Sare și piper după gust
Platou cu lasagna vegană
În loc de sosul tradițional bolognez, poți face această lasagna doar cu ingrediente vegetale.

Pregătire

  1. Mai întâi, spală și curăță usturoiul, ceapa și ardeiul.
  2. Apoi, taie-le mărunt și pune-le în tigaie cu ulei de măsline. Sotează-le ușor și adaugă cutia de roșii și un praf de sare. Dacă vrei, poți adăuga și un vârf de cuțit de zahăr. Pune totul deoparte.
  3. După aceea, spală vinetele și dovleceii. Nu trebuie să cureți legumele, dar ar trebui să le tai în felii foarte subțiri.
  4. Apoi, spală spanacul. Dacă este înghețat, dezgheață-l și scurge-l bine pentru a scăpa de toată apa.
  5. În altă tigaie, cu ulei de măsline și sare după gust, prăjește dovleceii, vinetele și spanacul. Pune legumele deoparte.
  6. Apoi, la fel ca în rețeta anterioară, pregătește foile de lasagna conform instrucțiunilor de pe ambalaj. După ce sunt gata, așază un strat de foi într-un vas pentru cuptor.
  7. Apoi, pe acest strat, pune o parte din amestecul de spanac și acoperă cu un al doilea strat de foi de lasagna.
  8. Repetă pentru a obține cel puțin 3 straturi de lasagna și 3 straturi de umplutură de legume (dovlecei, vinete și spanac).
  9. După aceea, pe ultimul strat de foi, toarnă sosul de roșii și adaugă deasupra brânză vegană.
  10. În cele din urmă, introdu lasagna în cuptor la 180 °C (350 °F) timp de aproximativ 15 minute, până când devine aurie.
  11. Servește lasagna vegană fierbinte!

Urmezi o dietă vegană și vrei să faci un fel de mâncare delicios și diferit? Vrei doar să ai grijă de sănătatea ta și să reduci caloriile? Atunci nu ezita să încerci aceste delicioase rețete vegane de lasagna!


Acest text este oferit numai în scop informativ și nu înlocuiește consultarea cu un profesionist. În caz de îndoieli, consultați-vă cu specialistul dvs.