Dieta pentru hipertiroidism: ce include? - Doza de Sănătate
 

Dieta pentru hipertiroidism: ce include?

Dieta joacă un rol important în gestionarea simptomelor hipertiroidismului. Prin urmare, după ce afli că ai această boală, cel mai bine este să-ți ajustezi dieta zilnică. Ce ar trebui luat în considerare?
Dieta pentru hipertiroidism: ce include?

Ultima actualizare: 28 iulie, 2022

Ce ar trebui să includă dieta pentru hipertiroidism? Tiroida are o lungime de doar 2 centimetri, dar o defecțiune în funcționarea sa declanșează o mare varietate de simptome. De ce? Pur și simplu pentru că această mică glandă în formă de fluture eliberează hormoni care afectează în mod direct aproape toate funcțiile corpului.

Prin urmare, atunci când tiroida ta nu funcționează corespunzător, trebuie să-ți îmbunătățești dieta pentru a-i regla activitatea și a evita complicațiile. Ce este hipertiroidismul? Ce alimente să mănânci și ce să eviți? Vom răspunde în detaliu la aceste întrebări în rândurile de mai jos.

Ce este hipertiroidismul?

Tiroida este o glandă mică, situată în gât. Aceasta secretă diferite tipuri de hormoni, unii dintre aceștia fiind fundamentali pentru organism. Buna sa funcționare este necesară pentru sănătatea organismului, deoarece acești hormoni afectează aproape toate celulele din corp. Funcțiile sale includ următoarele:

  • Reglarea energiei
  • Sinteza proteinelor
  • Activitate enzimatică
  • Reglarea temperaturii corpului

Hipertiroidismul este o tulburare în care glanda tiroidă nu produce hormoni tiroidieni în mod normal. În acest caz și din diverse motive, problema este secreția crescută a hormonilor T3 și T4. Au fost descrise mai multe boli, cum ar fi maladia Graves-Basedow, gușa multinodulară sau adenoamele tiroidiene toxice.

Odată cu apariția hipertiroidismul, toate funcțiile corpului sunt accelerate. Ca urmare, apar o serie de simptome:

  • Pierdere bruscă în greutate
  • Nervozitate
  • Dificultăți de somn
  • Tremurături
  • Transpirație excesivă
  • Palpitații

Dacă suferi de o boală tiroidiană, cum ar fi hipertiroidismul, trebuie să mergi la medicul endocrinolog pentru a obține tratamentul care se potrivește cel mai bine fiecărei situații particulare.

Femeie ce suferă de hipertiroidism
În cazul hipertiroidismului, glanda tiroidă eliberează hormoni în mod excesiv. Prin urmare, diferite funcții ale corpului sunt modificate.

Dieta pentru hipertiroidism

După cum subliniază experții de la British Thyroid Foundation, nu există un protocol dietetic pentru bolile glandei tiroide. Cu toate acestea, menținerea unei diete sănătoase este esențială, deoarece aceasta ajută la controlul simptomelor și la îmbunătățirea calității vieții.

Diferiți nutrienți joacă un rol important în funcționarea glandei tiroide și în secreția normală a hormonilor. Principalii sunt iodul și seleniul, deși sunt studiate și alte alimente, cum ar fi legumele crucifere sau soia.

Este important să-ți schimbi dieta pentru a-ți conserva starea de sănătate. Nu uita că hipertiroidismul este o boală care, odată diagnosticată, te va însoți toată viața.

Așadar, potrivit specialistului medical Oscar Vidal, există două aspecte de luat în considerare:

  • Adoptă o dietă săracă în alimente care ajută la producerea hormonilor tiroidieni, cum ar fi iodul.
  • Consumă mai multe alimente antioxidante, care permit regenerarea celulelor sănătoase, cum ar fi cele bogate în seleniu.

Cum poți controla cantitatea de iod din dieta pentru hipertiroidism?

Este foarte important să-ți monitorizezi aportul de iod, deoarece acesta participă la producerea hormonilor tiroidieni. Consumul rațional este necesar, deoarece este foarte dificil să-l elimini cu totul din dietă.

Principalele surse de iod din alimente sunt următoarele:

  • Sare iodată
  • Fructe de mare, pește sau alge
  • Lactate
  • Gălbenuș de ou
  • Anumite cereale

De asemenea, alimentele din familia cruciferelor (cum ar fi broccoli, conopida sau varza de Bruxelles) pot inhiba absorbția iodului de către glanda tiroidă.

Ce ar trebui să includă dieta pentru hipertiroidism: seleniu

Seleniul este unul dintre nutrienții aflați în relație directă cu glanda tiroidă. Studiile științifice au stabilit rolul specific al acestui oligoelement în funcționarea acestui organ. Seleniul se depune în multe țesuturi ale corpului, în special în glanda tiroidă, unde se găsește sub formă de selenoproteine. Acest tip de proteine are o acțiune antioxidantă foarte importantă. Prin urmare, seleniul contribuie la protecția tiroidei și la îmbunătățirea sănătății.

Unii specialiști discută despre suplimentarea cu seleniu în maladia Graves. Totuși, acest nutrient poate fi obținut și prin dietă. Îl găsim în alimente precum somonul, cerealele integrale sau ouăle. Dar, fără îndoială, cea mai importantă sursă de seleniu sunt nucile din Brazilia.

O porție de două sau trei nuci de Brazilia oferă mai mult decât doza zilnică recomandată de seleniu.
Dieta pentru hipertiroidism include nuci de Brazilia
Alimente precum nucile de Brazilia conțin mult seleniu. Prin urmare, sunt adecvate în caz de hipertiroidism.

Ce ar trebui să includă dieta ta: Vitamina D

Așa cum am menționat deja, hormonii tiroidieni acționează asupra unui număr mare de celule și funcții ale corpului. Printre acestea se numără oasele, care pot fi slăbite dacă hipertiroidismul nu este tratat corespunzător.

De asemenea, așa cum subliniază British Thyroid Foundation, nivelurile scăzute de vitamina D pot fi observate la persoanele cu această boală, deși sunt necesare mai multe cercetări pentru a afla cauzele și posibilele consecințe.

Ceea ce este clar este faptul că nu strică să acorzi o atenție specială vitaminei D și să adopți obiceiuri pozitive pentru sănătatea scheletului și a sistemului muscular. Câteva recomandări eficiente sunt următoarele:

  • Fă exerciții fizice în mod regulat și alege activități care întăresc mușchii.
  • Stai la soare timp de zece minute pe zi. Este o idee bună să profiți de momentele în care soarele este slab pentru a evita efectele adverse.
  • Consumă alimente bogate în vitamina D, calciu și fosfor pentru o stare scheletală optimă. Poți alege lactate, pește oceanic, migdale, năut, legume și semințe.

O dietă personalizată pentru hipertiroidism este baza unui tratament de succes

Proasta funcționare a hormonilor tiroidieni cauzează hipertiroidism. Deși tratamentul principal este farmacologic sau chirurgical, dieta specială pentru hipertiroidism nu poate fi ignorată.

Urmarea unei diete echilibrate și sănătoase și consumul alimentelor cu iod și seleniu sunt esențiale pentru însoțirea tratamentului medicamentos și asigurarea unei calități mai bune a vieții.


Toate sursele citate au fost revizuite în profunzime de către echipa noastră pentru a asigura calitatea, fiabilitatea, actualitatea și valabilitatea lor. Bibliografia acestui articol a fost considerată fiabilă și precisă din punct de vedere academic sau ştiinţific.


  • Young, C. (2012). Plantar Fasciitis. Annals of Internal Medicine, 156(1_Part_1), ITC1. https://doi.org/10.7326/0003-4819-156-1-201201030-01001
  • Gerardo, L., Carrillo, D., Leos Zierold, H., Gregorio, J., & Aguilar, A. (2007). Rehabilitación de fascitis plantar crónica. In Acta Médica Grupo Ángeles (Vol. 5, Issue 1). Medigraphic.
    Jiménez Leal, R. (2010). TRATAMIENTO DE LA FASCITIS PLANTAR. In Revista Española 110 de Podología: Vol. XXI (Issue 3).
  • Lim AT, How CH, Tan B. Management of plantar fasciitis in the outpatient setting. Singapore Med J. 2016;57(4):168-171. doi:10.11622/smedj.2016069
  • Fascitis plantar. (n.d.). Retrieved July 3, 2020, from http://scielo.sld.cu/scielo.php?script=sci_arttext&pid=S1561-31942015000200005
  • Hansen L, Krogh TP, Ellingsen T, Bolvig L, Fredberg U. Long-Term Prognosis of Plantar Fasciitis: A 5- to 15-Year Follow-up Study of 174 Patients With Ultrasound Examination. Orthop J Sports Med. 2018;6(3):2325967118757983. Published 2018 Mar 6. doi:10.1177/2325967118757983

Acest text este oferit numai în scop informativ și nu înlocuiește consultarea cu un profesionist. În caz de îndoieli, consultați-vă cu specialistul dvs.