Remediu împotriva insomniei cu coajă de mandarină - Doza de Sănătate
 

Remediu împotriva insomniei cu coajă de mandarină

Lipsa de somn cauzează oboseală cronică și afectează buna funcționare a organismului. Pentru îndeplinirea eficientă a sarcinilor din timpul zilei și pentru menținerea echilibrului în organism, îți recomandăm cel puțin 7 ore de somn.
Remediu împotriva insomniei cu coajă de mandarină
Sofía Quintana Alonso

Verificat și aprobat de fizioterapeutul Sofía Quintana Alonso.

Ultima actualizare: 09 august, 2022

Unii oameni întâmpină dificultăți în a adormi. Acest lucru poate fi cauzat de mai mulți factori, precum stresul sau tulburările de somn. În cele ce urmează, îți prezentăm un remediu împotriva insomniei: ceai cu coajă de mandarină.

Dacă te afli printre persoanele care petrec destul de mult timp răsucindu-se pe toate părțile în pat înainte să adoarmă, acest ceai cu coajă de mandarină reprezintă un remediu care te ajută să adormi în 5 minute. Dar, înainte de toate, intervine o întrebare esențială: de ce ai insomnie? Este important să determini cauza acesteia pentru a putea soluționa problema și a avea din nou un somn odihnitor.

Ce este insomnia?

Fată care are nevoie de un remediu împotriva insomniei cauzate de stres

Insomnia este o tulburare de somn și reprezintă o afecțiune foarte frecventă. Insomnia se manifestă prin dificultăți de adormire. Durata și calitatea somnului se reduc, persoana afectată trezindu-se cu o senzație de oboseală.

Lipsa de somn provoacă anumite schimbări în organism, precum lipsa de energie, oboseala, iritabilitatea și dificultatea de a rămâne atent. În plus, cantitatea scăzută a somnului afectează procesele normale ale organismului.

Există anumite produse farmaceutice pentru combaterea insomniei, deși multe dintre ele provoacă dependență și perturbă echilibrul organismului. Atunci când iei somnifere frecvent și apare o dependență, este posibil ca insomnia să devină mai severă în lipsa medicamentelor.

Pentru a evita reacțiile adverse și o eventuală dependență, remediile naturale sunt cea mai bună alegere. Astfel, în cele ce urmează, îți prezentăm un excelent remediu împotriva insomniei: ceai de coajă de mandarină.

Care sunt cauzele insomniei?

Insomnia poate apărea din mai multe cauze, cum ar fi:

  • Stresul
  • Depresia
  • Preocupările
  • Problemele de familie
  • Problemele financiare
  • Munca de noapte
  • Călătoria pe distanțe mari, cu schimbări constante de fus orar
  • Anxietatea
  • Utilizarea dispozitivelor electronice înainte de culcare

Beneficiile cojilor de mandarină

În primul rând, trebuie să reții un aspect important: cojile citricelor din comerț conțin substanțe dăunătoare, motiv pentru care trebuie să alegi sortimente bio.

Cojile de mandarină au mai multe beneficii. Ele contribuie la tratarea unor afecțiuni precum indigestia, stresul și ulcerul gastric. Cojile de mandarină reduc nivelul de colesterol și de glucoză din sânge, ajută la detoxifierea ficatului și întăresc sistemului imunitar.

Antioxidanții din coaja de mandarină pot ajuta la combaterea gripei sau a răcelii. De asemenea, datorită proprietăților sale antiinflamatoare, este ideală pentru calmarea durerii și a inflamației.

Remediu împotriva insomniei: ceai de coajă de mandarină

Remediu împotriva insomniei precum un ceai de coajă de mandarină

Ingrediente

  • O cană de apă (250 ml)
  • O lingură de mușețel uscat (15g)
  • O lingură de levănțică uscată (15g)
  • O lingură de valeriană uscată (15 g)
  • Coaja unei mandarine proaspete

Mod de preparare

  • Pune apa la fiert într-un vas.
  • Atunci când ajunge la punctul de fierbere, adaugă câte o lingură de mușețel, levănțică și valeriană.
  • La final, adaugă coaja de mandarină și lasă amestecul să fiarbă timp de câteva minute.
  • Consumă ceaiul cald înainte de a merge la culcare.
  • În câteva minute vei observa cât de eficient este acest remediu împotriva insomniei. Mandarina ameliorează stresul, una dintre principalele cauze ale insomniei.

Observații

Dacă ești calm și relaxat, îți va fi mult mai ușor să adormi. Poți să încerci un remediu împotriva insomniei, însă avem și alte recomandări în acest sens: încearcă să-ți limpezești mintea și să eviți gândurile negative care îți provoacă stres și anxietate, mai ales la ceas de noapte…

Este important să reții că noaptea reprezintă momentul pentru odihna de care ai nevoie. Cu alte cuvinte, evită obiceiurile rele care îți provoacă insomnie: nu lucra în timpul nopții, pune deoparte dispozitivele electronice și concentrează-te la relaxare.

Lasă-ți gândurile deoparte, altfel nu vei reuși să adormi. Dacă ai o problemă, nu are sens să meditezi, deoarece nu poți să o soluționezi în acel moment. Ceea ce poți face însă este să-ți recapeți puterile cu un somn odihnitor pentru ca ziua următoare să poți gândi limpede și să găsești o soluție pentru problemă.

Dacă crezi că insomnia se agravează, cel mai bine este să consulți un medic specialist. El îți va recomanda terapii de relaxare și de meditație și te va ajuta să găsești adevărata cauză a problemei. Reține faptul că poți apela la ajutor și că nu trebuie să înfrunți singur insomnia.


Toate sursele citate au fost revizuite în profunzime de către echipa noastră pentru a asigura calitatea, fiabilitatea, actualitatea și valabilitatea lor. Bibliografia acestui articol a fost considerată fiabilă și precisă din punct de vedere academic sau ştiinţific.


  • Ordoñez-Gómez, E.S, Reátegui-Díaz, D, & Villanueva-Tiburcio, J.E. (2018). Polifenoles totales y capacidad antioxidante en cáscara y hojas de doce cítricos. Scientia Agropecuaria9(1), 113-121.
  • Rincón Alicia, M., Vásquez, A. M., & Padilla, F. C. (2005). Composicion quimica y compuestos bioactivos de las harinas de cascaras de naranja (citrus sinensis), mandarina (citrus reticulata) y toronja (citrus paradisi) cultivadas en Venezuela. Archivos Latinoamericanos de Nutricion55(3), 179–190.

Acest text este oferit numai în scop informativ și nu înlocuiește consultarea cu un profesionist. În caz de îndoieli, consultați-vă cu specialistul dvs.