Logo image
Logo image

Beneficiile merelor - 7 motive să le consumi regulat

3 minute
Dacă ai posibilitatea, cumpără mere verzi și ai grijă să le mănânci cu tot cu coajă pentru a obține mai multe fibre, a îmbunătăți digestia și a combate retenția de apă.
Beneficiile merelor - 7 motive să le consumi regulat
Elisa Morales Lupayante

Verificat și aprobat de pedagogul în educație fizică și nutriționistul Elisa Morales Lupayante

Ultima actualizare: 10 septembrie, 2023

Merele sunt fructe pe care poți să le savurezi aproape tot anul. Pe lângă faptul că sunt delicioase și versatile, beneficiile merelor sunt multiple, acestea fiind bogate în nutrienți care pot îmbunătăți starea generală de sănătate.

Principalele beneficii ale merelor se datorează conținutului lor foarte ridicat de antioxidanți și pectină, ce luptă împotriva radicalilor liberi și stimulează detoxifierea naturală a organismului. 

În plus, merele sunt foarte sățioase, fiind recomandate persoanelor care vor să slăbească, dar care nu își pot controla poftele alimentare.

Te-ar putea interesa și: Dietă cu mere pentru un abdomen plat

Există mai multe motive pentru care ar trebui să incluzi acest fruct în dieta ta zilnică. În articolul de azi îți prezentăm 9 dintre cele mai importante beneficii ale merelor.

1. Merele sunt benefice pentru inimă

Some figure

Merele au un conținut ridicat de fitochimicale naturale care acționează ca antioxidanți puternici atunci când le consumi, conform unui studiu realizat la Universitatea Reading (Marea Britanie). Acești compuși neutralizează efectele negative ale radicalilor liberi care deteriorează celulele sănătoase și cresc riscul de insuficiență cardiacă și cancer.

În plus, fibrele solubile din coaja merelor reduc absorbția colesterolului din intestine și ajută la reglarea digestiei.

2. Combat retenția de apă

Datorită conținutului ridicat de potasiu, merele sunt un diuretic natural care combat retenția de apă și multe probleme asociate acesteia.

Persoanele cu  boli inflamatorii sau cu hipertensiune arterială pot avea de câștigat în urma consumului unui măr pe zi.

Cei care suferă de probleme renale ar trebui să ceară opinia unui medic înainte de a consuma o cantitate mare de mere, tocmai din cauza cantității mari de potasiu din compoziția lor.

3. Combat constipația și diareea

Some figure

Conținutul ridicat de fibre insolubile din coaja de măr stimulează eliminarea fecalelor și ajută la tratarea constipației.

Pulpa fructului conține pectină, o fibră care reglează tranzitul intestinal și reduce cantitatea de apă pierdută în urma diareei.

Tot în pulpă se află și un fitochimical numit tanin, ce reduce inflamațiile și acționează ca un antibiotic natural.

4. Îmbunătățesc sănătatea dentară

Aceste fructe stimulează producția de salivă, ajutând la reducerea bacteriilor care cauzează apariția cariilor și a altor probleme de igienă dentară.

Deși beneficiile merelor nu poate înlocui periuța și pasta de dinți, el poate fi foarte util atunci când nu ai aceste obiecte la îndemână.

Te-ar putea interesa și:

8 beneficii ale merelor verzi pentru sănătate

5. Previn boala Alzheimer

Some figure

Datorită conținutului de antioxidanți al acestor fructe, s-a dovedit că sucul de mere poate fi o modalitate eficientă de reducere a riscului de dezvoltare a bolii Alzheimer și de prevenire a îmbătrânirii premature a creierului.

6. Beneficiile merelor te apără împotriva bolii Parkinson

Alimentele bogate în fibre joacă un rol important în prevenirea bolii Parkinson, o afecțiune degenerativă caracterizată prin deteriorarea celulelor nervoase care produc dopamină.

Oamenii de știință consideră că prezența radicalilor liberi poate influența dezvoltarea acestei boli, drept pentru care consumul de alimente bogate în antioxidanți poate contribui la prevenirea ei, așa cum arată un studiu realizat de United States Apple Association.

7. Scad riscul de diabet

Some figure

Fibrele solubile din mere ajută la scăderea glicemiei pacienților predispuși la diabet de tip 2. Un singur măr pe zi poate reduce acest risc cu până la 20%.

8. Previn formarea calculilor biliari

Calculii biliari se formează atunci când ai prea mult colesterol în sânge, fapt ce împiedică bila să contribuie la digerarea grăsimilor.

Bila nefolosită se solidifică, formând calculi biliari care provoacă diverse simptome și deteriorează starea generală de sănătate.

O dietă bogată în fibre, atât solubile, cât și insolubile, previne acumularea de colesterol și reduce în mod semnificativ riscul de a deveni obez.

9. Beneficiile merelor pentru detoxifierea ficatului

Some figure

Dacă mănânci foarte multe alimente nesănătoase, bogate în calorii, îți crește riscul de a dezvolta diverse afecțiuni hepatice. Da, organismul se curăță singur, dar dacă îi suprasoliciți sistemul natural de detoxifiere, acest proces devine aproape imposibil.

Din fericire, consumul zilnic de mere sau de suc de mere poate stimula detoxifierea naturală, asigurând buna funcționare a ficatului.

Știai că merele au atâtea beneficii incredibile? Sperăm că de acum înainte le vei include în dieta ta zilnică!


Toate sursele citate au fost revizuite în profunzime de către echipa noastră pentru a asigura calitatea, fiabilitatea, actualitatea și valabilitatea lor. Bibliografia acestui articol a fost considerată fiabilă și precisă din punct de vedere academic sau ştiinţific.


Boyer, J., & Liu, R. H. (2004). Apple phytochemicals and their health benefits. Nutrition Journal. https://doi.org/10.1186/1475-2891-3-1

Biedrzycka, E., & Amarowicz, R. (2008). Diet and health: Apple polyphenols as antioxidants. Food Reviews International. https://doi.org/10.1080/87559120801926302

Rui, H. L., Liu, J., & Chen, B. (2005). Apples prevent mammary tumors in rats. Journal of Agricultural and Food Chemistry. https://doi.org/10.1021/jf058010c

Gerhauser, C. (2008). Cancer chemopreventive potential of apples, apple juice, and apple components. Planta Medica. https://doi.org/10.1055/s-0028-1088300

Bondonno, N. P., Bondonno, C. P., Ward, N. C., Hodgson, J. M., & Croft, K. D. (2017). The cardiovascular health benefits of apples: Whole fruit vs. isolated compounds. Trends in Food Science and Technology. https://doi.org/10.1016/j.tifs.2017.04.012


Acest text este oferit numai în scop informativ și nu înlocuiește consultarea cu un profesionist. În caz de îndoieli, consultați-vă cu specialistul dvs.