Logo image
Logo image

2 trucuri pentru curățarea saltelei și a pernelor

4 minute
A avea o locuință curată, lipsită de acarieni ar trebuie să fie o prioritate pentru fiecare dintre noi. Din păcate, nu este mereu ușor să atingem acest obiectiv. Citește în continuare pentru a descoperi cum poți să-ți cureți salteaua și pernele în mod natural.
2 trucuri pentru curățarea saltelei și a pernelor
Ultima actualizare: 24 aprilie, 2019

Fiecare dintre noi vrea să aibă o locuință curată, lipsită de acarieni. Problema este faptul că nu ne este ușor să atingem acest obiectiv. Trecem cu vederea peste anumite zone și obiecte, iar pe altele nici măcar nu știm cum să le curățăm. Tocmai din acest motiv îți prezentăm câteva trucuri pentru curățarea saltelei și a pernelor.

Saltelele și pernele întră în categoria de obiecte greu de curățat. Cu toate acestea, este foarte important să le sterilizăm corect, deoarece dormim pe ele. Deși cearceafurile și fețele de pernă le pot proteja, trebuie să învățăm cum să le dezinfectăm.

Dacă ignorăm această sarcină, vom fi mai predispuși dezvoltării unor boli respiratorii ca astmul și alergiile, iar aspectul obiectelor respective va fi distrus.

În plus, dacă locuința noastră este plină de praf, calitatea somnului va fi compromisă. Toate aceste neplăceri apar din cauza microorganismelor care împiedică respirația corectă.

Avem la dispoziție numeroase produse pe bază de substanțe chimice destinate curățării saltelelor și a pernelor, dar este mult mai indicat să optăm pentru alternativele naturale.

Astfel, nu ne vom pune în pericol sănătatea și vom experimenta mai puține reacții adverse. În articolul de azi îți prezentăm cele mai simple 2 trucuri pentru curățarea saltelei și a pernelor.

Soluție dezinfectantă cu bicarbonat și uleiuri esențiale – unul dintre cele mai eficiente trucuri pentru curățarea saltelei

Some figure

În primul rând, te sfătuim să nu faci patul de îndată ce te trezești dimineața. De ce? Acest obicei împiedică aerisirea așternuturilor și a saltelei, pe care se află diverse particule.

Așadar, cel mai bine este să le permiți acestor obiecte să respire și să le oferi puțină lumină solară—inamicul de moarte al microbilor! În acest mod, multe dintre aceste microorganisme nocive vor muri.

Dacă vrei să încerci o variantă mai agresivă, pur și simplu lasă salteaua să stea afară o zi întreagă. Însă este posibil să ai nevoie de o soluție mai intensă, caz în care te încurajăm să folosești următorul remediu dezinfectant cu bicarbonat de sodiu și uleiuri esențiale.

Ingrediente

  • 2 linguri (20 g) de bicarbonat de sodiu
  • 2 picături de ulei de cimbru
  • 2 picături de ulei esențial de arbore de ceai
  • 2 picături de ulei de levănțică
  • apă

Instrucțiuni

Some figure
  • Amestecă bicarbonatul de sodiu cu toate uleiurile esențiale enumerate anterior și diluează totul cu apă.
  • Apoi, cu ajutorul unui spray, stropește întreaga soluție pe suprafața saltelei și las-o să acționeze 2 ore.
  • De îndată ce s-a scurs intervalul de timp indicat, îndepărtează soluția rămasă cu un aspirator.

Acest truc îți va face salteaua să arate ca nouă, astfel încât să respiri ușor și să te simți bine când dormi. Nu te vei mai plânge niciodată că ești mai obosit la trezire decât atunci când te culci. Dacă infestarea saltelei cu acarieni este sursa problemelor tale de somn, soluția de mai sus este exact ceea ce cauți.

Soluție cu bicarbonat și oțet alb pentru dezinfectarea pernelor

Acum îți vom prezenta un truc pentru a-ți dezinfecta pernele. De data aceasta, va trebui să apelezi la mașina ta de spălat. Dar nu-ți face griji, deoarece următorul remediu este ecologic.

Some figure

Poți folosi și un detergent parfumat, însă te sfătuim optezi pentru următoarea soluție. Motivul este simplu: vei evita efectele nocive ale substanțelor chimice artificiale care pot polua aerul din locuința ta.

Nivelul oxigenului și al dioxidului de carbon poate varia considerabil pe timp de noapte. Din acest motiv trebuie să aerisim bine încăperea și să ne asigurăm că respirăm un aer de calitate superioară.

Ingrediente

  • ½ cană (50 g) de bicarbonat de sodiu
  • 1 lingură (10 ml) de oțet alb

Instrucțiuni

  • Pentru a-ți dezinfecta pernele, nu trebuie decât să le pui în mașina de spălat și să adaugi amestecul de bicarbonat de sodiu și oțet alb.
  • Repetă procesul încă o dată, pentru a te asigura că s-au curățat adecvat.
  • Pune pernele la uscat la soare, astfel să ucizi orice microbi rămași.

Cu ajutorul celor 2 trucuri pentru curățarea saltelei și a pernelor prezentate în acest articol, spațiul tău pentru dormit va fi mult mai steril. Nu trebuie să depui un efort excesiv sau să cheltuiești mulți bani pentru a le pune în aplicare. Totodată, vei proteja mediul înconjurător.

Planeta pe care locuim ne permite să zâmbim, să îi îmbrățișăm pe cei dragi, să dansăm și să trăim. Din acest motiv, trebuie să o tratăm cu respect. Te încurajăm să optezi mereu pentru soluții cât mai ecologice, atât în ceea ce privește îngrijirea personală, cât și la curățarea locuinței.

Acest text este oferit numai în scop informativ și nu înlocuiește consultarea cu un profesionist. În caz de îndoieli, consultați-vă cu specialistul dvs.