8 informații importante despre cataractă
Verificat și aprobat de medicul Maricela Jiménez López
Este bine să cunoști câteva informații importante despre cataractă. Multe persoane asociază această afecțiune cu „probleme ale ochilor” și cu „bătrânețea.” Nu este de mirare, având în vedere că jumătate dintre persoanele trecute de 80 de ani dezvoltă cataractă. Însă există și alte aspecte care trebuie luate în considerare.
Știai că la vârsta de 40 de ani poți începe să observi primele simptome ale cataractei? La 60 ani, vederea este afectată în cea mai mare măsură. Dacă te apropii de 40 de ani sau ai trecut deja de acest prag, trebuie să citești articolul de azi pentru a afla câteva informații importante despre cataractă.
1. Cataracta nu se formează pe ochi
Una dintre primele informații importante despre cataractă este faptul că aceasta nu se formează pe ochi. Multe persoane asociază această problemă cu un strat subțire localizat deasupra cristalinului.
În realitate, cataracta se formează în interiorul ochiului, iar problemele cu vederea apar atunci când proteinele care comprimă în mod normal cristalinul se deteriorează. Acest proces nu este deloc dureros și nu vei observa efectele decât după câteva luni sau chiar după câțiva ani, când deja este necesară o intervenție chirurgicală.
2. Informații importante despre cataractă: vârsta nu este un factor de risc
Un alt lucru important de știut despre cataractă este faptul că vârsta nu reprezintă un factor care să determine apariția sa. Chiar dacă, în general, vârstnicii sunt cei mai afectați, oricine poate dezvolta această problemă.
Cele mai predispuse sunt persoanele care:
- Au suferit intervenții chirurgicale la nivelul ochilor;
- Au glaucom;
- Se expun la razele solare fără să poarte lentile protectoare.
Există și cazuri de cataractă congenitală sau bebeluși care se nasc cu această afecțiune. Cauza poate fi o infecție sau probleme de dezvoltare provocate de carențele nutriționale din timpul sarcinii.
3. Simptomele cataractei
Deși cataracta are o evoluție foarte lentă, dacă ești atent/ă, poți recunoaște anumite simptome încă din stadiile incipiente. Acestea sunt:
- Vedere neclară sau încețoșată
- Pierderea vederii periferice – devine din ce în ce mai greu să vezi obiectele care nu se află chiar în fața ta.
- Probleme în distingerea culorilor
- Probleme cu vederea pe timp de noapte
- Vedere dublă
- Schimbări bruște ale dioptriilor
4. Cataracta poate afecta un singur ochi
Pe lista de informații importante despre cataractă este inclus și faptul că această problemă poate afecta un singur ochi. Cataracta bilaterală este mai des întâlnită, însă este posibil ca afecțiunea să se manifeste doar pe o parte.
Cataracta se poate dezvolta la un singur ochi atunci când ai suferit o traumă, de pildă. Tocmai de aceea, dacă a avut loc un incident care ți-a afectat ochii sau zona din jurul acestora, este indicat să mergi la oftalmolog.
Este posibil să nu simți nimic în momentul impactului. De fapt, s-ar putea să treacă ani buni până să observi că deodată nu mai vezi bine.
5. Vederea este afectată în diverse moduri
În general, se consideră că prezența cataractei presupune anumite probleme cu vederea. În realitate, există pacienți care văd perfect, însă lumina puternică îi afectează mai tare decât pe alți oameni. Alte persoane pot avea dificultăți seara sau când lumina este slabă, însă la lumină naturală văd foarte bine.
Având în vedere faptele menționate, putem concluziona că într-adevăr cataracta poate afecta fiecare persoană în mod diferit.
6. Nu este întotdeauna necesară o intervenție chirurgicală
Persoanele diagnosticate cu cataractă pot apela la tratamente mai puțin invazive. Pot trece mulți ani până să fie necesară o intervenție chirurgicală, iar acest lucru nu te afectează în niciun fel.
Este important să discuți cu medicul tău pentru a evalua gravitatea problemelor resimțite în prezent ca urmare a cataractei și modul în care îți afectează acestea viața de zi cu zi. În baza concluziilor formulate, poți lua cea mai bună decizie pentru tine.
Este posibil să descoperi că sunt necesare doar câteva medicamente și vizite regulate la medicul oftalmolog.
7. Operația de cataractă este o intervenție frecventă și sigură
Este normal să îți fie teamă sau să te panichezi atunci când medicul te anunță că ai cataractă și că soluția optimă în cazul tău ar fi o intervenție chirurgicală. Dacă te regăsești în această situație și ai anumite îndoieli, află că operația de cataractă este una dintre cele mai comune și mai sigure proceduri.
În prezent, rata de succes a operației de cataractă este de 96%, ceea ce înseamnă că aceasta este una dintre cele mai sigure intervenții medicale. Nu este necesară decât o anestezie locală și o incizie mică. Sutura nu este necesară.
Medicul chirurg va îndepărta lentila naturală a ochiului (cristalinul), va curăța reziduurile acumulate și va implanta o nouă lentilă. Procedura durează între 15 și 20 de minute, iar în câteva ore vei fi externat/ă.
După operație, va trebui să porți un pansament peste ochi și nu vei avea voie să alergi sau să depui eforturi fizice prea mari în următoarele două săptămâni.
Vei observa că vederea ta s-a îmbunătățit chiar a doua zi după operație, iar după patru săptămâni, îți vei recupera complet vederea normală. Vei vedea mai bine ca niciodată!
8. Cea mai bună modalitate de prevenire a cataractei o reprezintă consultul oftalmologic
Nu putem încheia lista de informații importante despre cataractă fără să menționăm o modalitate de a te feri de această afecțiune. Cea mai bună metodă de prevenire a cataractei și a altor probleme cu vederea o reprezintă consultul oftalmologic cel puțin o dată pe an.
În timpul consultului, poți menționa dacă ai avut unul sau mai multe dintre simptomele enumerate mai sus. Medicul îți va spune dacă ai o altă problemă sau dacă suferi de cataractă și îți va oferi recomandări în vederea stopării evoluției bolii.
Toate sursele citate au fost revizuite în profunzime de către echipa noastră pentru a asigura calitatea, fiabilitatea, actualitatea și valabilitatea lor. Bibliografia acestui articol a fost considerată fiabilă și precisă din punct de vedere academic sau ştiinţific.
- Rodriguez Rivero, Darlen, Martín Perera, Yoanner, Pérez Candelaria, Eneida de la Caridad, Veitía Rovirosa, Zucell Ana, Méndez Duque de Estrada, Ana María, & Vidal Castillo, Malvys. (2013). Nuevas tecnologías en cirugía de catarata por facoemulsificación. Revista Cubana de Oftalmología, 26(1), 157-169.
- Apple DJ, Ram J, Foster A, Peng Q. Elimination of cataract blindness: a global perspective entering the new millenium. Survey Ophthalmology. 2000;45 (Suppl 1):51-196.
- Agarwal A, Agarwal S, Agarwal AM. Transición de facoemulsificación estándar a faco bimanual. En: Boyd BF, editor. Nuevas técnicas en cirugía de catarata. Panamá: Highlights of Ophthalmology; 2005. p. 85-96.
Acest text este oferit numai în scop informativ și nu înlocuiește consultarea cu un profesionist. În caz de îndoieli, consultați-vă cu specialistul dvs.