Remedii pentru pleoapele căzute
Ai nevoie de remedii pentru pleoapele căzute? Atunci când avem pleoapele căzute, nu numai că arătăm mult mai în vârstă decât suntem în realitate, dar este posibil să și vedem mai prost decât de obicei. Statisticile arată că, în fiecare an, peste o sută de mii de bărbați și femei din toată lumea apelează la intervenții chirurgicale pentru pleoapele căzute.
Dar nu-ți face griji: dacă ești una dintre numeroasele persoane care nu suportă prea bine anesteziile sau, pur și simplu, nu-ți surâde ideea să intri sub bisturiu, există alternative. În acest articol îți prezentăm câteva remedii pentru pleoapele căzute.
Pleoapele căzute pot fi o problemă constantă, ce se agravează pe măsură ce trece timpul sau una temporară. Atât ochiul drept cât și cel stâng pot fi afectați—de multe ori ambii în același timp!
Dacă trebuie să-ți încrunți fruntea sau să îți înclini capul spre spate pentru a vedea mai bine, este foarte probabil să pari mai obosit(ă) decât ești în realitate. Pleoapele căzute pot fi congenitale sau pot să te afecteze atunci când ești mai în vârstă.
Deși pleoapele căzute nu sunt, de obicei, o problemă de sănătate gravă, te sfătuim să mergi la medic, astfel încât să te asiguri că nu suferi cumva și de o afecțiune mult mai îngrijorătoare.
De ce am pleoapele căzute?
Pleoapele căzute pot avea numeroase cauze: îmbătrânirea celulară obișnuită, diabetul, un accident vascular cerebral, sindromul lui Horner (ce afectează nervii oculari și faciali), o tumoare cerebrală sau orice altă afecțiune a sistemului nervos sau muscular.
Citește și:
Dacă ai pleoapele căzute la ambii ochi, cauza ar putea fi:
- Complicații medicale, cum ar fi miastenia gravis, o afecțiune neuromusculară ce afectează mușchii din jurul ochilor și nervii ce îi controlează.
- Procesul natural de îmbătrânire
- O variație anormală a pleoapelor
Dacă ai pleoapele căzute doar la un ochi, cauza ar putea fi:
- Un neoplasm la nivelul ochiului (este asemănător cu un urcior)
- Complicații medicale
- O leziune la nivelul unui nerv
- Procesul natural de îmbătrânire
- O variație anormală a pleoapelor
Remedii pentru pleoapele căzute
- Remediul nr. 1: Acoperă-ți ochii cu saculeți de ceai de mușețel. Mușețelul conține agenți antiinflamatori ce pot trata pleoapele căzute. Ține săculeții în frigider înainte să-ți acoperi ochii cu ei, iar cât încerci tratamentul, încearcă să stai relaxat(ă) timp de 20 de minute—rezultatele nu vor întârzia să apară!
- Remediul nr. 2: Prepară-ți propria loțiune pentru revitalizarea ochilor, folosind ingrediente naturale. Nu este greu deloc: amestecă patru linguri de iaurt simplu cu patru linguri de gel de aloe vera, două linguri de fulgi de ovăz și cinci felii de castravete decojit, până când obții o pastă. Aplică pasta pe pleoape și lasă-o să acționeze timp de 20 de minute, iar apoi clătește-te cu apă rece.
- Remediul nr. 3: Castraveții sunt un remediu excelent pentru pleoapele căzute. Pur și simplu acoperă-ți ochii cu două felii de castravete răcite în frigider și lasă-le să acționeze timp de 15-20 de minute.
- Remediul nr. 4: Apa cu gheață se află și ea pe lista de remedii pentru pleoapele căzute. Spală-te pe față cu apă foarte rece pentru ca pielea din jurul ochilor să se strângă.
- Remediul nr. 5: Consumă mai mulți struguri. Strugurii au un conținut bogat de resveratrol, ce previne sau încetinește procesul de îmbătrânire celulară. Adaugă mai mulți struguri în dieta ta zilnică și o să te poți bucura de toate beneficiile pe care aceștia ți le oferă!
Acest text este oferit numai în scop informativ și nu înlocuiește consultarea cu un profesionist. În caz de îndoieli, consultați-vă cu specialistul dvs.