Acoperiți firele de păr alb cu preparate realizate acasă
Firele de păr alb care apar și la femei și bărbați după vârsta de 40 de ani nu sunt prea “drăguțe”. De obicei, albirea părului este considerată un semn al bătrâneții. Dacă vă confruntați și dumneavoastră cu această problemă, vă invităm să citiți articolul de față pentru a afla cum să acoperiți firele de păr alb cu remedii naturale.
Ce provoacă apariția firelor de păr alb?
Părul alb este un semn al îmbătrânirii, însă acesta apare de multe ori și la persoane mai tinere de 35 de ani. Firele cărunte observă mai ușor la persoanele cu păr închis la culoare. Ca și în cazul ridurilor, oamenii caută diferite moduri de a le ascunde. Deși nu putem împiedica apariția firelor de păr alb, o putem întârzia cu ajutorul unor preparate în casă sau cu vopsea naturală.
Trecerea anilor este cauza principală a apariției părului alb. Însă vârsta la care se întâmplă acest lucru depinde de gena moștenită de la mamă. De exemplu, dacă mama dumneavoastră a avut păr alb de la o vârstă tânără, probabil că veți avea aceeași problemă la 40 de ani (sau mai devreme). Motivul este lipsa melaninei, un pigment natural care dă culoarea părului.
Totodată, factori precum stresul sau un stil de viață nesănătos pot contribui la apariția mai multor fire de păr alb decât ar fi normal. Se mai spune că și zahărul rafinat sau produsele din zahăr ar putea avea o contribuție în acest sens, deși nu s-a dovedit nimic concret.
Părul alb este o problemă mai frecventă la femei decât la bărbați și, de obicei, tot la ele apare mai devreme. Majoritatea oamenilor încearcă să acopere firele cărunte, într-un fel sau altul.
Soluții pentru a întârzia apariția firelor de păr alb
Cu ajutorul preparatelor făcute în casă pe care le veți descoperi mai jos, puteți să acoperiți firele de păr alb sau chiar să întârziați apariția acestora. Acestea hidratează și întăresc firul de păr.
Dacă vă aflați în situația unei albiri premature, înseamnă că principala cauză este moștenirea genetică (așa cum am spus mai devreme), dar nu este exclusă nici o deficiență de iod sau cupru. Mâncați mai multe nuci, cereale integrale, legume, avocado și mazăre. Renunțați la fumat și consumați mai puțin alcool.
Acestea fiind spuse, cele mai bune remedii preparate acasă care întârzie încărunțirea părului sunt următoarele:
Salvie
Această plantă este recomandată persoanelor cu părul castaniu. Salvia are multe proprietăți benefice și diferite utilizări. Faceți o infuzie cu o mână de frunze de salvie și una de ceai negru, într-o jumătate de litru de apă fierbinte. Lăsați-o să se răcească și folosiți-o pentru a vă clăti părul.
Rozmarin
Dacă aveți părul închis la culoare, vă recomandăm o infuzie de rozmarin. Preparați un ceai din patru linguri de rozmarin la o jumătate de litru de apă. Acesta este bun și pentru întărirea rădăcinilor și îmbunătățirea sănătății scalpului. Folosiți un recipient cu pulverizator ca să acoperiți tot părul. După câteva aplicații, nuanța părului se va închide.
Mușețel și turmeric
Mușețelul și turmericul sunt recomandate pentru persoanele cu păr blond. Faceți o infuzie cu ambele plante. Adăugați 4 linguri de mușețel la un litru de apă, strecurați ceaiul și folosiți-l la clătire. Drept rezultat, părul va avea o strălucire aurie care va acoperi firele de păr alb. Dacă doriți să dați o nuanță ca de miere părului, puteți adăuga două linguri de turmeric măcinat.
Îți recomandăm și:
Avocado și ulei de argan sau de cocos
Avocado, uleiul de argan și de cocos întârzie apariția firelor de păr alb și au efect hidratant. Faceți un amestec cu toate trei ingredientele. Aplicați această mască pe păr și acoperiți capul cu un prosop. Lăsați să acționeze timp de 20 de minute și clătiți cu apă călduță.
Magnolie
Ceaiul de magnolie este excelent pentru acoperirea firelor albe. Amestecați o lingură cu magnolie într-o cană cu apă fierbinte. Când amestecul se răcește, strecurați lichidul și aplicați-l pe părul curat. Ceaiul de magnolie închide la culoare părul alb și îi dă un aspect mai uniform.
Cum să acoperiți firele de păr alb cu remedii naturale
Pe lângă remediile propuse mai sus, puteți să acoperiți firele de păr alb și cu alte ingrediente simple, pe care sigur le aveți prin casă.
Citește și:
Ouă, nuci și rozmarin
Aveți nevoie de 2 frunze de nuc, 5 nuci pisate, 1 coajă de ou și o mână de rozmarin. Amestecați toate ingredientele până se formează o pastă pe care o veți folosi drept mască. După ce ați aplicat-o, lăsați-o să acționeze o oră, după care clătiți cu multă apă. Repetați o dată pe săptămână.
Rozmarin și salvie
Dacă vreți să acoperiți firele de păr alb, nu ezitați să apelați la două plante medicinale extraordinare, salvia și rozmarinul. Aveți nevoie de trei linguri cu fiecare din aceste ingrediente, proaspete dacă este cu putință, și de o cană cu apă fierbinte. Amestecați bine și lăsați 10 minute. Când lichidul se răcește, strecurați-l și folosiți-l la clătirea finală a părului. Nu mai dați cu apă după aplicarea remediului.
Henna și zeamă de lămâie
Aveți nevoie doar de trei linguri cu henna pudră și o lingură de suc de lămâie. Amestecați bine până se formează o pastă. Aplicați pe păr și apoi acoperiți-l cu o cască de duș sau o pungă de plastic. Lăsați produsul să acționeze timp de trei ore, apoi clătiți. Henna va da o nuanță roșcată părului dacă repetați acest procedeu de câteva ori.
Acest text este oferit numai în scop informativ și nu înlocuiește consultarea cu un profesionist. În caz de îndoieli, consultați-vă cu specialistul dvs.