Atașamentul la copii și impactul său asupra adulților

Atașamentul la copii reprezentă legătura emoțională și comportamentală stabilită în fazele timpurii ale vieții micuților, care le va influența relațiile viitoare. Asemenea oricărui alte laturi, trebuie să există un echilibru și în ceea ce privește atașamentul.

Un atașament prea intens, răsfățarea excesivă sau hiperprotecția pot fi la fel de nocive pentru un copil ca absența îmbrățișărilor, a afecțiunii sau a atenției.

Atașamentul la copii este o nevoie de bază

Atașamentul la copii permite creierului micuțului să se dezvolte într-un mod firesc și sănătos. Acesta stabilește o anumită dinamică asociată relațiilor și socializării cu ceilalți.

Dacă părinții nu iau în considerare nevoile copiilor lor sau dacă se distanțează de aceștia (formând relații disfuncționale), micuții nu se vor simți siguri pe sine în relațiile lor viitoare.

Un sentiment de siguranță în primii ani de viață este important pentru a putea forma relații benefice și a evita dependența emoțională. Așadar, nu trebuie să neglijăm acest aspect. De pildă, atunci când copiii sunt nevoiți să se separe de părinți încă de când sunt foarte mici, trauma respectivă nu va fi lipsită de impact.

În majoritatea cazurilor, părinții își ignoră copiii deoarece au impresia că aceștia nu sunt conștienți de ce se întâmplă în jurul lor. Mulți dintre noi subscriem concepției eronate că un copil nu poate dezvolta probleme de anxietate asociate interacțiunilor personale.

Tipuri de atașament la copii

1. Atașamentul sigur

Acest tip de atașament presupune faptul că părinții se aproprie de copiii lor și le ascultă nevoile emoționale. Nu îi ignoră, ci manifestă afecțiune și încearcă mereu să stabilească un contact cu aceștia.

A stabili un contact nu înseamnă doar să oferi săruturi și îmbrățișări. Uneori copiii mici nu răspund pozitiv la asemenea gesturi deoarece nu le suportă.

2. Atașamentul anxios sau ambivalent

Atașamentul anxios sau ambivalent este cauzat de părinții care simt afecțiune față de copiii lor, dar nu știu cum să o manifeste în mod corect. Drept consecință, contactul este insuficient. Părinții nu reușesc să empatizeze cu copiii lor. Practic, există o anumită distanță între aceștia.

În cazul atașamentului anxios sau ambivalent, părintele are o atitudine negativă față de copil. Deseori acesta va semnala toate greșelile micuțului, ignorând însă calitățile sale. Astfel, copilul ajunge să aibă o stimă de sine scăzută.

3. Atașamentul anxios și evitant

Atașamentul anxios și evitant constă în respingerea clară a copilului de către părinte. Acesta din urmă va adopta un comportament negativ. Părinții care își înșală partenerii, sunt alcoolici și abuzivi, refuză să își vadă copiii sau îi consideră poveri stau la baza acestui tip de atașament.

Respingerea copilului de către părinte este frecventă în acest caz, constituind o pedeapsă. Micuțul va înțelege imediat că nu este iubit, că este văzut drept o „pacoste”. Acest lucru îi va afecta relațiile în viitor, transformându-le în surse de dezamăgire.

4. Atașamentul anxios și dezorganizat

Ultimul tip de atașament pe care vrem să ți-l prezentăm implică prezența abuzului și a manipulării în cadrul familiei, în special între părinți. Copilul este dezorientat deoarece mama sau tatăl său se agață de el, dar îl și manipulează. Relația rezultată este bazată pe frică și neînțelegeri.

În viitor, copilul va deveni un adult care nu știe ce vrea de la relațiile sale. Acesta nu a învățat cum să iubească. Nevoia de a manipula și a controla îl va însoți permanent.

După cum bine vezi, atașamentul la copii este foarte important. Deseori acesta se află la baza mai multor probleme care survin în viețile adulților. Este esențial ca atașamentul dintre copii și adulți să se dezvolte armonios. În fond, aceasta este prima legătură socială din viața fiecărui om.

Așa cum am menționat anterior, echilibrul este un ingredient cheie. Atât contactul excesiv, cât și cel insuficient poate avea un impact negativ. Cea mai gravă consecință a atașamentului nesănătos este reprezentată de dependența de ceilalți, nu numai pentru a obține afecțiune, ci și aprobare.

Mulți dintre noi nu avem parte de un atașament sigur în copilărie. Dar nu trebuie să fim deznădăjduiți! Deși relațiile frustrante și abuzive din copilărie ne-au afectat dezvoltarea, avem la dispoziție resurse pentru a ne îmbunătăți viața socială.