Calitatea somnului – 5 factori care o alterează
Atunci când calitatea somnului tău este alterată, primul lucru pe care îl va face orice medic este să te întrebe despre obiceiurile tale zilnice. Dietele deficitare, culcatul la ore târzii, dormitul în timpul zilei și folosirea excesivă a calculatorului sau a mobilului reprezintă factori care pot cauza insomnie.
Însă faptul că nu te odihnești bine nu este neapărat vina ta. Câteodată, deși reușești să adormi noaptea, calitatea somnului tău lasă de dorit. Te trezești frecvent, iar dimineața experimentezi dureri musculare sau de cap.
În cazul în care te regăsești în această situație, consultă un specialist pentru a descoperi cauza problemei. Ca să îți dăm o mână de ajutor, în cele ce urmează îți prezentăm o serie de factori care pot altera calitatea somnului. Citește în continuare și ia aminte!
5 factori care alterează calitatea somnului
1. Vârsta
Pe măsură ce înaintăm în vârstă, este firesc să avem o calitate a somnului redusă. Poate te trezești mai ușor sau mai frecvent și obții ore mai puține de somn adânc. În timp, insomnia ocazională se poate croniciza. Astfel, suntem obligați să apelăm la medicamente pentru a ne putea odihni și a avea o calitate a vieții optimă.
Această problemă poate fi cauzată de factori precum apneea în somn, sindromul picioarelor neliniștite, durerile articulare sau alterări ale ritmului cardiac. Ca să îți îmbunătățești calitatea somnului, este important să obții îngrijire medicală. De asemenea trebuie să urmezi o dietă sănătoasă și să adopți o rutină regulată de exerciții moderate.
Te-ar putea interesa și:
2. Femeile dorm mai puțin decât bărbații
Insomnia poate surveni atunci când ne așteptăm mai puțin, drept pentru care nu este bine să generalizăm. Însă Fundația Americană de Studiu al Somnului susține că sexul nostru influențează calitatea somnului. Iată de ce:
- Femeile au tendința să se implice într-o mare varietate de activități care presupun ca mintea lor să fie supusă unor presiuni, stimuli și responsabilități multiple.
- În plus, acestea pot suferi de tulburări asociate gravidității sau menopauzei.
Toți acești factori pot cauza insomnie. Un alt aspect interesant este faptul că bărbații sunt mai predispuși apneei în somn sau sforăitului și își pot trezi din somn partenerele de mai multe ori pe noapte. Astfel, calitatea somnului femeilor este treptat alterată.
3. Cultura și locul în care trăiești
Nu este vorba de nicio ciudățenie. Tipul de societate în care trăim ne influențează calitatea somnului și bunăstarea.
În țări precum Japonia, unde oamenii sunt foarte axați pe muncă, a obține puține ore de somn în timpul nopții este o valoare socială. De fapt, foarte mulți japonezi practică „inemuri”, adică arta de a fi treaz în timp ce dormi.
Mai exact, aceștia obișnuiesc să tragă un pui de somn la locul de muncă, dormind puțin fără a se pune în pat. Practic, japonezii reușesc să își odihnească mintea și trupul pentru câteva minute în ciuda presiunii la care sunt supuși.
Stilul nostru de viață depinde de cultura în care trăim. În Spania, de pildă, servirea mesei și culcatul la ore târzii sunt practici frecvente, în special față de nordul Europei și Statele Unite ale Americii.
Deși nu depind de deciziile noastre individuale, toți factorii menționați în acest subpunct determină ce fel de calitate a somnului vom avea.
Te-ar putea interesa și:
4. Lumina soarelui
Mulți dintre noi ne petrecem majoritatea zilei la serviciu, unde suntem nevoiți să apelăm la lumină artificială. Dacă trebuie să îndeplinim activități de interior (într-un birou, în fața unui calculator, într-o fabrică), nu avem acces la lumina solară.
În timp, fără să ne dăm seama, ciclul nostru biologic nu mai este sincronizat cu programul soarelui. Persoanele care trebuie să ajungă la serviciu înainte de răsăritul soarelui și care se întorc acasă după lăsarea nopții vor fi în mod special afectate. Acest factor va avea un impact major asupra vieții noastre.
5. Presiunea socială
Multe persoane susțin că își controlează propria viață și că nu se lasă conduse de presiunea socială. Însă anumite aspecte nu depind de voința noastră. De pildă, serviciul și mediul în care trăim (politicile sociale și economice, calendarul, obligațiile…) ne vor influența programul.
Faci parte dintr-o „mașinărie” de care nu te poți elibera niciodată în totalitate. Într-o anumită măsură, nivelul tău de stres va fi mai mare sau mai scăzut în funcție de presiunea socială la care ești supus.
Impactul presiunii sociale este variat, în special în ceea ce privește emoțiile. Din acest motiv, poți suferi de insomnie din când în când. Ca să faci față acestei presiuni, este esențial să găsești un echilibru între timpul liber și cel pe care îl petreci muncind.
Nu uita, ca să fii lipsit de griji când te așezi în pat și să te odihnești suficient, trebuie să îți protejezi sănătatea și bunăstarea.
Toate sursele citate au fost revizuite în profunzime de către echipa noastră pentru a asigura calitatea, fiabilitatea, actualitatea și valabilitatea lor. Bibliografia acestui articol a fost considerată fiabilă și precisă din punct de vedere academic sau ştiinţific.
- Hirshkowitz, M., Whiton, K., Albert, S. M., Alessi, C., Bruni, O., DonCarlos, L., … Adams Hillard, P. J. (2015). National sleep foundation’s sleep time duration recommendations: Methodology and results summary. Sleep Health. https://doi.org/10.1016/j.sleh.2014.12.010
- Iglowstein, I., Jenni, O. G., Molinari, L., & Largo, R. H. (2003). Sleep Duration From Infancy to Adolescence: Reference Values and Generational Trends. PEDIATRICS. https://doi.org/10.1007/BF02906651
- Harrington, J. M. (2001). Health effects of shift work and extended hours of work. Occupational and Environmental Medicine. https://doi.org/10.1136/oem.58.1.68
Acest text este oferit numai în scop informativ și nu înlocuiește consultarea cu un profesionist. În caz de îndoieli, consultați-vă cu specialistul dvs.