Logo image
Logo image

Cancerul de vezică urinară: 7 simptome

3 minute
Chiar dacă unele dintre simptomele de mai jos pot fi cauzate și de alte probleme de sănătate, este important să le acorzi tuturor importanța cuvenită pentru a primi un diagnostic timpuriu și un tratament adecvat în cazul în care suferi de cancer de vezică urinară.
Cancerul de vezică urinară: 7 simptome
Ultima actualizare: 21 decembrie, 2022

 Vezica urinară este un organ muscular de forma unui săculeț. Aceasta se comprimă și se dilată atunci când depozitează urina produsă de rinichi. Cancerul de vezică urinară apare atunci când o serie de celulele maligne se dezvoltă în mod necontrolat de-a lungul membranei sale interioare, formând tumori.

În majoritatea cazurilor, cancerul de vezică urinară debutează în uroteliu, stratul cel mai adânc din interiorul acestui organ. Detectarea timpurie a bolii este esențială pentru a evita urmările tragice, deoarece cancerul se poate răspândi în doar câteva zile către alte zone ale vezicii sau în alte țesuturi apropiate.

Din păcate, problema este faptul că multe dintre simptomele inițiale ale cancerului de vezică urinară pot fi asociate cu alte afecțiuni, fapt care împiedică diagnosticarea corectă a bolii în cazul multor pacienți. Prin urmare, este esențial să fii atent la posibilele semne ale acestui tip de cancer, mai ales dacă ai anumiți factori de risc, cum ar fi fumatul și expunerea la chimicale toxice.

Astăzi îți prezentăm 7 dintre principalele simptome ale cancerului de vezică urinară. Nu ezita să mergi la medic dacă te confrunți cu acestea.

1. Cancerul de vezică urinară poate provoca apariția sângelui în urină

Some figure

Prezența sângelui în urină este unul dintre primele simptome ale cancerului de vezică urinară.

  • Cantitatea poate varia, dar în general sângele apare intermitent.
  • Unii pacienți pot observa că urina lor a căpătat o nuanță roz sau, în cazuri rare, roșu închis.
  • În alte cazuri, urina poate părea normală dacă este privită cu ochiul liber. Însă medicul poate detecta urme de sânge când o examinează cu atenție.
  • Aceste simptome pot persista timp de câteva săptămâni la rând sau pot apărea și dispărea rapid.
  • Dacă boala nu este tratată, urina cu sânge va reapărea în viitor.

2. Modificări ale obiceiurilor ce țin de urinare

Modificarea obiceiurilor care țin de urinare poate fi un semn al cancerului de vezică. În general, acest simptom este cauzat de infecții urinare, însă poate ajuta și la diagnosticarea rapidă a cancerului.

Mergi la medic dacă observi următoarele semne:

  • Nevoia frecventă de a urina, chiar dacă ai vezica goală
  • Nevoia apăsătoare de a urina în timpul nopții
  • Flux slab al urinei
  • Usturimi la urinare

3. Durere pe o parte a spatelui

Some figure

Atât infecțiile urinare, cât și pietrele la rinichi și cancerul de vezică urinară, pot provoca dureri pe o parte a spatelui. Chiar dacă inițial poate fi confundată cu o durere musculară, recurența și intensitatea durerii îți dau de înțeles că este vorba despre o altă problemă.

Este important să acorzi atenție durerilor din zona lombară, mai ales dacă acestea sunt însoțite de schimbări considerabile la nivelul urinei.

4. Pierdere a poftei de mâncare

Pierderea poftei de mâncare poate avea numeroase cauze. Printre ele se numără și posibilitatea prezenței unui tip de cancer în organism.

Persoanele cu tumori la nivelul vezicii urinare acuză o senzație de greutate la stomac care le diminuează apetitul.

5. Pierdere în greutate

Pierderea poftei de mâncare și stresul provocat de cancer pot duce la o scădere alarmantă în greutate. Prin urmare, pot apărea și carențe nutriționale severe care slăbesc sistemul imunitar și facilitează dezvoltarea celulelor canceroase.

6. Inflamații

Retenția de apă poate apărea ca o reacție inflamatoare a organismului în momentul în care acesta este atacat de celule canceroase.

Când vine vorba de cancerul de vezică urinară, retenția de apă este prezentă în mod deosebit în abdomen și picioare, deoarece vezica nu mai poate elimina lichidele în mod corespunzător.

7. Oboseală și anemie

Some figure

O altă consecință a pierderii poftei de mâncare cauzate de cancerul de vezică urinară este senzația de oboseală accentuată, asociată de obicei cu anemia.

Lipsa nutrienților duce la scăderea producției de celule sanguine. Astfel, celulele din organism primesc mai puțin oxigen, fapt care provoacă oboseală fizică și psihică.

În concluzie, simptomele enumerate mai sus pot fi complet inofensive sau pot indica prezența unei boli grave în organism. Este indicat să îți faci analizele medicale necesare pentru a afla dacă suferi de cancer de vezică urinară. La fel ca în cazul altor tipuri de cancer, detectarea rapidă este esențială pentru un tratament eficient.


Toate sursele citate au fost revizuite în profunzime de către echipa noastră pentru a asigura calitatea, fiabilitatea, actualitatea și valabilitatea lor. Bibliografia acestui articol a fost considerată fiabilă și precisă din punct de vedere academic sau ştiinţific.


Richards, M. A., Smith, P., Ramirez, A. J., Fentiman, I. S., & Rubens, R. D. (1999). The influence on survival of delay in the presentation and treatment of symptomatic breast cancer. British Journal of Cancer. https://doi.org/10.1038/sj.bjc.6690137

Boman, H., Hedelin, H., Jacobsson, S., & Holmäng, S. (2002). Newly diagnosed bladder cancer: The relationship of initial symptoms, degree of microhematuria and tumor marker status. Journal of Urology. https://doi.org/10.1016/S0022-5347(05)64271-1


Acest text este oferit numai în scop informativ și nu înlocuiește consultarea cu un profesionist. În caz de îndoieli, consultați-vă cu specialistul dvs.