Logo image
Logo image

Cum să scapi de purici cu diatomit

3 minute
Diatomitul este cea mai sigură modalitate de a scăpa de purici și căpușe. Deși este fatal pentru paraziți, acest produs nu este dăunător pentru oameni și animale de companie. 
Cum să scapi de purici cu diatomit
Ultima actualizare: 22 decembrie, 2022

Știai că poți să scapi de purici cu diatomit? Orice persoană care are animale de companie este nevoită să se confrunte cu prezența acestor insecte nesuferite la un moment dat.

Puricii sunt paraziți externi care se hrănesc cu sângele altor ființe vii. Se întâmplă frecvent să îi găsim în blana câinilor și a pisicilor. Din păcate, este greu să scăpăm de ei.

Dacă ai casa infestată cu purici care îți atacă animalele de companie, trebuie să iei măsuri pentru a scăpa de ei. Există diverse soluții eficiente în comerț, însă acestea conțin multe chimicale care pot afecta atât animalele, cât și oamenii din casă.

  • Un tratament alternativ eficient este diatomitul.
  • Acesta este o rocă formată din resturile unor fosile cu un înveliș foarte dur.
  • Diatomitul este un produs sigur pentru oameni și animale, însă letal pentru insecte și paraziți deoarece îi deshidratează și îi usucă.

Înmulțirea puricilor

Some figure

Când femela puricelui se adăpostește în blana unui animal, misiunea sa este să depună ouă în acest loc. Însă aceasta nu este singura problemă. Ouăle cad foarte ușor din blană și ajung pe canapea, piese de mobilier sau alte locuri în care animalul obișnuiește să stea.

După cum am văzut, este posibil ca pisica sau câinele tău să lase ouă oriunde merge. Prin urmare, în casa ta pot exista multe larve ascunse. Acestea sunt depuse în locuri ferite pe perne, saltele, fotolii sau chiar în crăpăturile din podea.

Este necesar să aplici constant soluții pentru exterminarea ouălor de purici. În caz contrar, aceștia îți vor infesta din nou animăluțul de companie și casa.

Dacă nu ai găsit încă un tratament eficient împotriva acestor paraziți supărători, îți explicăm mai jos cum să scapi de purici cu diatomit.

Cum să scapi de purici cu diatomit

Some figure

Acest tratament trebuie să se concentreze asupra zonelor în care câinele sau pisica ta preferă să stea de obicei. Ne referim aici la pătuțul lui/ei, perna sau salteaua pe care doarme sau iarba din curte.

Diatomitul se găsește în magazine de bricolaj, pepiniere și chiar magazine cu produse pentru grădinărit. Este important să nu cumperi un sortiment pentru piscine, ci un diatomit alimentar.

Iată pașii pe care trebuie să îi urmezi dacă vrei să scapi de purici cu diatomit:

  • Cu mănuși și o mască protectoare, ia o cantitate mică de diatomit, presară pe animalul de companie și masează blana sa.
  • Piaptănă blana pentru a răspândi produsul pe toată suprafața.

Notă: Ai grijă ca diatomitul să nu ajungă în urechile animăluțului. 

  • Aplică diatomit pe perna sau patul pe care doarme animalul de companie. Este important ca pisica sau cățelul să nu fie în casă în timpul acestei etape. Este bine să revină după ce praful se așează pe suprafața culcușului.
  • Diatomitul trebuie să pătrundă în colțurile și crăpăturile din pereți și podea. În cazul pernelor, este indicat să lași praful să acționeze câteva ore sau chiar o noapte întreagă, după care să îl îndepărtezi.

Poți îndepărta diatomitul prin scuturarea pernelor. Cea mai bună metodă este însă folosirea aspiratorului, pentru a evita ca praful respectiv să îți afecteze animalul de companie.

Nu omite nicio zonă importantă!

Some figure
  • În zonele în care știi că intră purici și căpușe, fă o barieră din diatomit. În acest fel, împiedici paraziții să intre în casă.
  • Aplică produsul în crăpăturile din exteriorul locuinței și mai ales în curte. Puricii se pot ascunde în plante și în iarbă. Prin urmare, este important să presari diatomit în toată curtea.
  • Dacă ai copaci, trebuie să presari acest praf pe scoarța lor. Alte zone vizate sunt tufișurile, gardurile și toate locurile din care animalul ar putea „colecta” puricii.
  • Dacă ți-ai ținut câinele sau pisica în mașină, este bine să presari diatomit pe scaune, podea și căptușeli. În acest fel, ucizi puricii și căpușele pe care i-ar fi putut lăsa în interiorul automobilului.

Procedează la fel ca în cazul obiectelor și al suprafețelor din casă. Lasă praful să acționeze câteva ore, apoi curăță-l cu aspiratorul.

  • Este recomandat să repeți procedeul o dată la două săptămâni pentru a elimina puricii sau căpușele pe care animăluțul tău le-ar fi putut aduce în casă în acest interval.

Toate sursele citate au fost revizuite în profunzime de către echipa noastră pentru a asigura calitatea, fiabilitatea, actualitatea și valabilitatea lor. Bibliografia acestui articol a fost considerată fiabilă și precisă din punct de vedere academic sau ştiinţific.


  • Korunic, Z. ReviewDiatomaceous earths, a group of natural insecticides. Journal of Stored Products Research. 1998; 34(2-3): 87-97.
  • Nattrass C, Horwell CJ, Damby DE, Kermanizadeh A, Brown DM, Stone V. The global variability of diatomaceous earth toxicity: a physicochemical and in vitro investigation. J Occup Med Toxicol. 2015 Jul 10;10:23.
  • Zeni V, Baliota GV, Benelli G, Canale A, Athanassiou CG. Diatomaceous Earth for Arthropod Pest Control: Back to the Future. Molecules. 2021 Dec 10;26(24):7487.

Acest text este oferit numai în scop informativ și nu înlocuiește consultarea cu un profesionist. În caz de îndoieli, consultați-vă cu specialistul dvs.