Flebotomia terapeutică: ce este și când este indicat acest tratament?

Scris și verificat de medicul Maryel Alvarado Nieto

Ultima actualizare: 31 decembrie, 2022

Flebotomia terapeutică este o procedură prin care se extrage o cantitate considerabilă de sânge pentru a îmbunătăți starea clinică a pacienților. Această tehnică, cunoscută și sub numele de sângerare, este folosită din cele mai vechi timpuri. Este mai degrabă o tradiție decât un tratament eficient al bolilor.

De fapt, multe dintre aceste proceduri au făcut mai mult rău decât bine. Din acest motiv, odată cu apariția științei și odată cu o mai bună înțelegere a fenomenelor fiziopatologice implicate, sângerarea a scăzut în popularitate, fiind înlocuită cu tratamente adecvate. Cu toate acestea, există încă anumite situații în care flebotomia rămâne un instrument util.

În ce constă?

Procedura constă în perforarea unei vene periferice (de obicei în antebraț) cu o trusă de extracție, care are un ac și este conectată la o pungă de colectare de 500 ml.

Este important de subliniat faptul că volumul extras depinde de scopul terapeutic al sângerării și de vârsta și condițiile clinice ale pacientului.

Procedura durează între 20 și 40 de minute și se efectuează cu pacientul în poziție semi-așezată. Locația pungii de colectare trebuie să fie sub nivelul brațului pentru a permite extragerea sângelui prin gravitație.

Considerații importante

Pacientul trebuie evaluat înainte de procedură, ținându-se o evidență a semnelor vitale. Este important să fie hidratat și să fi mâncat bine. După procedură, trebuie să bea suficiente lichide și să evite schimbările bruște de poziție.

Descoperiți: 10 simptome ale problemelor tiroidiene

Când se utilizează flebotomia terapeutică?

Timp de secole, sângerarea a fost o procedură comună pentru tratarea diferitelor afecțiuni. Deși tehnica era rudimentară, scopul era extragerea de sânge pentru a elimina cauza bolii.

În prezent, există puține boli în care flebotomia este o formă de terapie.

Hemocromatoză ereditară

Hemocromatoza ereditară (HH) este o afecțiune congenitală cu moștenire autozomal recesivă. Este cea mai frecventă alterare genetică a metabolismului.

Există o absorbție crescută a fierului alimentar, ceea ce face ca metalul să se acumuleze progresiv în organism. Manifestările clinice variază foarte mult și există cazuri în care nu apar simptome.

Tratamentul se bazează pe scăderea treptată a depozitelor de fier și menținerea unor valori adecvate, deoarece excesul de metal dăunează organelor corpului (ficat, inimă și pancreas).

Prin urmare, flebotomia terapeutică continuă să fie folosită și astăzi. De fapt, tratamentul precoce previne evoluția către ciroză hepatică și îmbunătățește rata de supraviețuire la acești pacienți.

În fazele inițiale, procedura se efectuează la 1 – 2 săptămâni, în funcție de toleranța pacientului. De asemenea, durata tratamentului variază de la 6 luni la 2 ani.

După atingerea valorilor normale, are loc o urmărire periodică a pacientului. Se evaluează necesitatea întreținerii terapeutice în timp.

Contraindicații ale sângerării la pacienții cu HH

Nu toți pacienții pot primi acest tratament, așa că o altă opțiune de terapie este eritrofereza. În unele cazuri, în care niciunul dintre aceste tratamente nu poate fi folosit, se poate recurge la utilizarea agenților chelatori. Cu toate acestea, nu sunt foarte eficienți. Flebotomia terapeutică este contraindicată în următoarele situații:

• Boală coronariană
• Insuficiență cardiacă congestivă
• Anemie
• Vârstă înaintată

Flebotomia terapeutică în porfiria cutanată tardivă

O altă afecțiune ce duce la acumularea de fier în organism este porfiria cutanată tardivă. În această afecțiune, o enzimă hepatică responsabilă de degradarea porfirinelor nu funcționează corespunzător.

Principalele manifestări clinice includ apariția leziunilor pe zonele expuse ale pielii (fotosensibilitate) și diferite grade de afectare a funcției hepatice.

La acești pacienți, efectuarea de flebotomii repetate este o terapie de primă linie, al cărei obiectiv este reducerea nivelului de fier. Pe lângă faptul că excesul de metal provoacă leziuni ale organelor, duce și la inhibarea enzimelor hepatice.

Recomandări terapeutice în porfiria cutanată tardivă

Tratamentul trebuie să includă controale periodice ale indicilor hemoleucogramei. În general, extracțiile sunt distanțate în timp, până la atingerea unor valori acceptabile.

Din cauza tendinței de recidivă, este necesar să se evalueze necesitatea terapiei de întreținere. La acești pacienți, a fost descrisă și utilizarea de antimalarice combinată cu flebotomie.

Descoperiți: 11 simptome ale ficatului inflamat

Sindromul Eisenmenger

Diverse boli congenitale ale inimii duc la creșterea rezistenței vasculare pulmonare, cu apariția hipertensiunii pulmonare. În cazuri grave, apare sindromul Eisenmenger.

Din cauza diferitelor mecanisme patologice, apare o obstrucție a fluxului sanguin în capilarele plămânilor, împiedicând schimbul de oxigen și declanșând hipoxemia.

Organismul încearcă să compenseze acest deficit cu o producție mai mare de eritrocite, deoarece acestea sunt responsabile de transportul oxigenului către diferitele celule ale corpului. Cu toate acestea, proporția elementelor din sânge (hematocrit) crește, ceea ce duce la o creștere a vâscozității acestuia.

Acest fenomen declanșează simptome grupate sub termenul de sindrom de hipervâscozitate, care pot fi atenuate prin efectuarea unei flebotomii terapeutice.

Cu toate acestea, spre deosebire de hemocromatoză, în sindromul Eisenmenger această tehnică nu este un tratament definitiv. În plus, aplicarea acestuia duce la scăderea rezervelor de fier.

Boli pulmonare cronice

Diverse afecțiuni pulmonare duc la hipoxie cronică și creșterea producției de eritrocite, cu dezvoltarea ulterioară a sindromului de hipervâscozitate.

Din acest motiv, flebotomia poate fi considerată o opțiune pentru a trata simptomele și a îmbunătăți starea pacienților. Cu toate acestea, studiile susțin că beneficiile tehnicii sunt discutabile.

Controversa flebotomiei terapeutice

Unii autori solicită reflecție asupra aruncării sistematice a sângelui extras de la pacienții cu hemocromatoză. Calitatea produselor sanguine de la acești pacienți este egală sau mai bună decât în cazul donatorilor obișnuiți. Singura justificare pentru nepermiterea utilizării acestor componente este faptul că nu constituie o donație altruistă.

După extragerea sângelui, decizia de a-l dona sau nu trebuie să aparțină pacientului. Prin urmare, este necesar să se evalueze această posibilitate. Acești autori clarifică faptul că fiind o afecțiune genetică, hemocromatoza ereditară nu se transmite prin transfuzii.