Remedii naturale pentru pistrui și utilizarea lor
Verificat și aprobat de farmacistul Lourdes Martínez
Atunci când suntem copii, pistruii sunt drăguți și specifici vârstei. Însă la maturitate aceștia ne îmbătrânesc chipul și pot fi chiar periculoși dacă își schimbă aspectul. În acest articol îți prezentăm câteva remedii naturale pentru pistrui la care poți apela pentru a a-ți curăța pielea feței fără a te confrunta cu efecte secundare.
Remedii naturale pentru pistrui
Există pe piață numeroase creme pentru albirea pielii și exfoliante chimice care elimină pistruii. Însă, aceste produse pot fi dure cu pielea și o pot deteriora pe termen lung.
Alte metode populare de a îndepărta pistruii sunt terapia cu laser și crioterapia. Dacă intenționezi să apelezi la ele, îți recomandăm să ceri opinia medicului dermatolog.
Mai jos îți prezentăm o serie de metode 100% naturale pentru a elimina treptat pistruii.
Semnale de alarmă
Pistruii și petele de pe piele sunt, în general, o problemă estetică. Însă trebuie să fim atenți dacă aceștia își schimbă forma, mărimea, culoarea sau dacă provoacă durere sau disconfort la atingere. În acest caz, nu trebuie să aplici niciun remediu, ci să te prezinți cât mai repede la medicul dermatolog.
Te-ar putea interesa și:
Cum să diminuezi petele de bătrânețe și pistruii de pe mâini
Unui risc mai ridicat sunt supuse persoanele cu o piele foarte deschisă la culoare sau cele care sunt predispuse la apariția pistruilor, dar și cele care se expun frecvent la radiațiile solare.
Primul pas este prevenirea
Cel mai bun remediu pentru a trata pistruii este să eviți factorii care îi provoacă.
- Expunerea excesivă la soare: Folosește întotdeauna o cremă de protecție solară adecvată pielii tale, o pălărie și ochelari de soare dacă este necesar. În plus, evită să stai la soare în timpul prânzului.
- Schimbări hormonale în timpul sarcinii: În timpul sarcinii, apariția pistruilor este un fenomen normal datorat excesului de melanină. În anumite cazuri, pistruii dispar după naștere.
- Utilizarea contraceptivelor orale: Acestea modifică la rândul lor echilibrul hormonal, dar pistruii dispar în general după încheierea tratamentului.
- Acneea cronică: Cicatricile lăsate de acneea cronică pot duce la apariția pistruilor dacă nu sunt tratate în mod corespunzător.
- Îmbătrânirea: Lipsa nutrienților, pielea uscată, expunerea la schimbările climatice și bolile interne pot afecta în timp sănătatea și aspectul pielii.
Remedii naturale pentru pistrui pe bază de lămâie
Lămâia este utilizată în numeroase creme pentru petele pielii datorită conținutului său de vitamina C și de antioxidanți.
Aplică zeamă proaspătă de lămâie pe pistrui și pete cu o bucată de vată. Poți, de asemenea, să freci pielea cu partea interioară a cojii. Lasă zeama să se usuce pe piele.
Măceșele uniformizează nuanța pielii
Uleiul de măceșe este cel mai bun remediu pentru uniformizarea nuanței pielii, fiind ideal atât pentru petele închise, cât și pentru cele deschise la culoare. Aplică uleiul pur și nediluat direct pe piele, de două ori pe zi. Păstrează uleiul într-o sticlă închisă etanș pentru a nu-și pierde proprietățile.
Te-ar putea interesa și:
Remedii naturale pentru pistrui pe bază de căpșuni
Căpșunile reduc treptat petele închise la culoare de pe piele. Întrucât acestea sunt greu de aplicat decât zeama de lămâie sau uleiul de măceșe, îți propunem două moduri diferite în care poți folosi aceste fructe delicioase:
- Prepară o mască din căpșuni zdrobite, aplic-o pe piele și las-o să acționeze o oră. Folosește această mască o dată pe săptămână.
- Îngheață câteva căpșuni zdrobite într-o tavă pentru cuburi de gheață și freacă un cub pe piele. În acest fel le ai mereu la îndemână.
Aloe vera pentru tratarea acneei
Gelul de aloe vera este o soluție excelentă pentru cei care suferă de acnee cronică și vor să prevină și să trateze petele de pe piele.
Gelul de aloe vera are proprietăți terapeutice și hidratante, fiind alegerea ideală pentru persoanele cu pielea sensibilă. Poți să îl aplici local de două ori pe zi.
Nu folosi niciunul dintre remediile de mai sus înainte de a te expune la soare!
Toate sursele citate au fost revizuite în profunzime de către echipa noastră pentru a asigura calitatea, fiabilitatea, actualitatea și valabilitatea lor. Bibliografia acestui articol a fost considerată fiabilă și precisă din punct de vedere academic sau ştiinţific.
- Pullar, J. M., Carr, A. C., & Vissers, M. (2017). The roles of vitamin C in skin health. Nutrients, 9(8), 866. https://www.mdpi.com/2072-6643/9/8/866
- Ilyasoğlu, H. (2014). Characterization of rosehip (Rosa canina L.) seed and seed oil. International Journal of Food Properties, 17(7), 1591-1598. https://www.tandfonline.com/doi/full/10.1080/10942912.2013.777075
- Angelov, G., Boyadzhieva, S. S., & Georgieva, S. S. (2014). Rosehip extraction: Process optimization and antioxidant capacity of extracts. Central European journal of chemistry, 12(4), 502-508. https://link.springer.com/article/10.2478/s11532-013-0395-0
- Giampieri, F., Alvarez-Suarez, J. M., Mazzoni, L., Forbes-Hernandez, T. Y., Gasparrini, M., Gonzalez-Paramas, A. M., … & Battino, M. (2014). An anthocyanin-rich strawberry extract protects against oxidative stress damage and improves mitochondrial functionality in human dermal fibroblasts exposed to an oxidizing agent. Food & function, 5(8), 1939-1948. https://pubs.rsc.org/en/content/articlelanding/2014/fo/c4fo00048j/unauth
- Brenner, M., & Hearing, V. J. (2008). The protective role of melanin against UV damage in human skin. Photochemistry and photobiology, 84(3), 539-549. https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC2671032/pdf/nihms103064.pdf
Acest text este oferit numai în scop informativ și nu înlocuiește consultarea cu un profesionist. În caz de îndoieli, consultați-vă cu specialistul dvs.