Cum să previi și să tratezi escarele de decubit
Escarele de decubit apar adesea atunci când o persoană este imobilizată la pat ca urmare a unei boli sau a bătrâneții. În urma presiunii exercitate asupra lor, anumite zone ale pielii se înroșesc, formează bășici și ulcerații.
Pentru a afla cum să previi escarele de decubit, te invităm să citești articolul de mai jos.
Ce sunt escarele de decubit?
Pacienții care stau mult timp la pat tind să se confrunte cu așa numitele escare sau ulcerații de decubit. Aceste leziuni pot fi foarte dureroase, îngreunând și mai tare mișcarea persoanei afectate.
Escarele de decubit apar în urma presiunii exercitate de oase asupra saltelei sau a pernei. Pielea este prinsă între cele două, drept pentru care aportul de sânge este întrerupt, fapt care duce la dezvoltarea necrozei. O altă cauză poate fi și umezeala din zona respectivă în cazul în care persoana în cauză suferă de incontinență urinară. Frecarea sacrumului și presiunea cauzată de decubit nu reprezintă o combinație fericită.
Escarele de decubit sunt clasificate în funcție de numărul de straturi ale pielii care au fost afectate. Poate fi vorba doar de o roșeață, însă unele ulcerații pot ajunge până la os.
Escarele de decubit pot cauza infecții și dureri, având în vedere că leziunile se agravează dacă pacientul nu își schimbă poziția. Factorii de risc care pot duce la formarea acestor răni sunt:
- Bătrânețea
- Imobilizarea totală
- Incontinența urinară sau dificultățile în controlarea vezicii
- Malnutriția sau deshidratarea
- Bolile care se vindecă greu
- Tulburările mentale (demență, confuzie, boala Alzheimer)
- Folosirea medicamentelor sedative
Cum să previi escarele de decubit
Această problemă este frecventă în rândul pacienților în vârstă. Atât asistentele și îngrijitorii, cât și rudele trebuie să fie atente pentru a preveni apariția și dezvoltarea escarelor de decubit. Iată câteva sfaturi utile:
1. Schimbă-i poziția o dată la 2 – 3 ore
În funcție de abilitățile pacientului, este necesar să îl întorci de pe o parte pe cealaltă pentru a facilita circulația sanguină și a evita presiunea asupra pielii în aceeași zonă.
De exemplu, pernele pot fi folosite pentru a înclina spatele spre stânga sau spre drepta.
2. Inspectează zonele vulnerabile
Există anumite zone ale pielii mai predispuse la apariția escarelor: glezne, șolduri, genunchi, urechi și umeri. Dacă observi roșeață pe aceste regiuni, este important să tratezi problema cât mai curând pentru a preveni formarea ulcerațiilor.
3. Menține o igienă corporală corespunzătoare
Chiar dacă o persoană stă mereu întinsă în pat, aceasta tot transpiră și se murdărește. O baie sau un duș zilnic este esențial pentru reducerea riscului de apariție a escarelor de decubit.
- Folosește întotdeauna un săpun fără parfum și nu freca pielea.
- Uscarea pielii este, de asemenea, foarte importantă deoarece umezeala accelerează înroșirea.
4. Redu punctele de presiune
Cu ajutorul pernelor și al altor obiecte speciale care se găsesc în magazinelor cu produse de îngrijire și reabilitare, poți evita ca salteaua, canapeaua sau scaunul cu rotile să exercite presiune asupra anumitor zone ale corpului.
- De exemplu, dacă picioarele apasă unul pe celălalt, poți așeza o pernă între genunchi.
- Există perne micuțe și alte obiecte utile în acest sens.
5. Hrănește și hidratează bine pacientul
O dietă echilibrată pliată pe nevoile pacientului este esențială pentru a-i îmbunătăți sănătatea și a-i oferi toți nutrienții care îi sunt necesari.
La fel ca apa, ceaiurile și supa, jeleurile naturale reprezintă o opțiune excelentă pentru mărirea aportului de lichide.
6. Evită presiunea asupra gleznelor
Poți pune o pernă sub gambe pentru ca picioarele să atârne în loc să fie lipite de pat. În plus, ai grijă ca degetele să nu fie strivite între cearceafuri și pături. Este mai bine ca așternuturile să fie lăsate cât mai lejere în jurul pacientului pentru a preveni dezvoltarea escarelor.
7. Masaje
Masajele efectuate de două sau trei ori pe zi sunt foarte importante pentru îmbunătățirea circulației și prevenirea amorțirii mușchilor. Este indicat să folosești loțiuni sau creme speciale.
Nu masa niciodată oasele ieșite în afară, deoarece poți exercita o presiune și mai mare asupra stratului subțire de piele de deasupra lor.
8. Schimbă hainele și așternuturile
Verifică dacă îmbrăcămintea pacientului este una adecvată.
- Hainele nu trebuie să fie prea strâmte sau prea largi. În prima situație, pielea nu este lăsată să respire, iar în a doua materialul se poate strânge în anumite zone, exercitând presiune.
- În plus, hainele nu trebuie să aibă nasturi, fermoare sau cusături groase.
- În ceea ce privește cearceafurile, este important să le schimbi des pentru a preveni umezeala și murdăria.
9. Exerciții fizice
Dacă pacientul nu se poate mișca, persoana îngrijitoare trebuie să îl ajute să își miște picioarele, brațele, gâtul, etc. Aceste mișcări îi îmbunătățesc circulația sanguină și reduc timpul pe care îl petrece exercitând presiune asupra patului.
Remedii naturale pentru escarele de decubit ușoare
Numai cazurile ușoare de escare de decubit ar trebui tratate cu remedii naturale. Printre cele mai utile sunt:
1. Aloe vera
Poți cumpăra o cremă specială pe baza acestei plante sau poți tăia o frunză de aloe pe orizontală pentru a extrage gelul din interior.
Aloe vera răcorește pielea, stimulează circulația sanguină, previne infecțiile și oferă o ameliorare imediată.
2. Lapte de magneziu
Acest produs se găsește în magazinele naturiste și ajută la diminuarea roșeții și a umflăturilor. Trebuie să îl aplici cu o bucată de vată de trei ori pe zi.
3. Miere de albine
Datorită proprietăților sale antibacteriene, mierea de albine este foarte utilă atunci când ulcerația abia s-a format. În plus, acest aliment hidratează pielea.
Aplică puțină miere de albine pe zona afectată și acoper-o cu un bandaj.
Toate sursele citate au fost revizuite în profunzime de către echipa noastră pentru a asigura calitatea, fiabilitatea, actualitatea și valabilitatea lor. Bibliografia acestui articol a fost considerată fiabilă și precisă din punct de vedere academic sau ştiinţific.
- Mayo Clinic. Úlceras de decúbito (úlceras por presión). 2018. Available at: https://www.mayoclinic.org/es-es/diseases-conditions/bed-sores/symptoms-causes/syc-20355893. Accessed 11/16, 2018.
- MedlinePlus. Úlcera por presión. 2018. Available at: https://medlineplus.gov/spanish/pressuresores.html. Accessed 11/16, 2018.
- Wikipedia. Aloe vera. 2018. Available at: https://es.wikipedia.org/wiki/Aloe_vera. Accessed 11/16, 2018.
- Wikipedia. Escara (medicina). 2018. Available at: https://es.wikipedia.org/wiki/Escara_(medicina). Accessed 11/16, 2018.
Acest text este oferit numai în scop informativ și nu înlocuiește consultarea cu un profesionist. În caz de îndoieli, consultați-vă cu specialistul dvs.