Primul transplant de cap din lume va fi realizat curând
Primul transplant de cap din lume va fi realizat în China în mai puțin de 10 luni. Această informație a fost dezvăluită de neurochirurgul Sergio Canavero în timpul interviului acordat publicației germane Ooom.
Pe lângă controversele și considerentele morale (multe la număr), această intervenție chirurgicală revoluționară ține oamenii de știință cu sufletul la gură.
Cu câteva luni în urmă, a fost dezvăluit numele primului pacient care va fi supus unui transplant de cap: Valery Spiridonov. Între timp însă, tânărul a decis să refuze oferta. În prezent, se știe că prima persoană care se va transforma în pacientul lui „Frankenstein” al secolului XXI este un chinez, al cărui nume nu îl cunoaștem încă. În lunile care urmează, acesta va fi primul om din lume care se va supune unui transplant de cap.
Visul unui chirurg și o provocare în domeniul științific
Sergio Canavero este membru al Grupului de Neuromodulare Avansată din Torino, Italia. După cum a explicat în cadrul interviului acordat, visul său ca om de știință este să devină primul medic care să efectueze un transplant de cap reușit. „Reușit” este cuvântul de bază în acest context. Până acum, toate încercările pe animale au eșuat.
Dr. Canavero a explicat faptul că, în trecut, tehnologia nu era îndeajuns de avansată pentru o astfel de intervenție. Însă în prezent, există mai puține obstacole la acest nivel, mai mulți specialiști calificați și mijloace mai sofisticate. Toate aceste elemente măresc șansele de reușită.
Deși o mare parte a oamenilor de știință se împotrivește demersului său, acest „Frankenstein” al zilelor noastre se bazează, în parte, pe munca singurei persoane care a transplantat capul unei primate pe un alt corp. Această reușită a anilor ’70 îi aparține doctorului Robert White. Din păcate, acesta nu a putut conecta partea cea mai importantă și vitală: sistemul nervos.
În 2013, neurochirurgul Sergio Canavero a scris un articol în care a explicat viabilitatea unui transplant de cap în prezent, pe baza unor argumente pertinente. Unul dintre ele ar fi faptul că în ziua de azi beneficiem de tehnologia necesară pentru stabilirea unei conexiuni adecvate cu coloana vertebrală.
Se pare că primul transplant de cap este un proiect cu șanse mari de reușită.
Primul transplant de cap: o realitate în viitorul apropiat?
Dacă nimic nu se schimbă, primul transplant de cap va fi realizat în 2018. Potrivit doctorului Canavero, reușita acestei proceduri ar avea mai multe implicații:
- Transplantul de cap ar putea deveni o modalitate de a reda mobilitatea persoanelor paraplegice.
- Pacientul care va primi „noul corp” va fi ferit de boli precum cancer, afecțiuni neurodegenerative și multe alte maladii grave.
Cu toate acestea, considerentele morale și controversele etice și religioase urmăresc peste tot persoana responsabilă pentru îndeplinirea acestui vis extraordinar în domeniul științific.
Un nou pacient, o nouă dată și o nouă locație a intervenției
Până acum, Valery Spiridonov era valorosul pacient „0”. Bărbatul suferea de atrofie musculară spinală și nu avea mari șanse de supraviețuire. Însă, chiar și după doi ani de colaborare cu dr. Canavero, acesta din urmă nu i-a putut promite ceea ce își dorea cel mai mult: garanția că va merge din nou, că va avea o viață normală sau măcar că va supraviețui în urma operației.
Prin urmare, tânărul rus a decis să se supună unei intervenții mult mai „conservatoare”. Aceasta îi va permite să își trăiască zilele rămase cu mai puțină durere și mai multă demnitate.
Între timp, dr. Sergio Canavero a găsit un alt pacient cu probleme locomotorii severe pentru a-și continua proiectul ambițios.
Țara care a venit în sprijinul său și a fost aleasă pentru realizarea transplantului este China. Într-o conferință de presă recentă, specialiștii au anunțat că intervenția revoluționară se va efectua într-o unitate medicală din China special pregătită pentru această procedură. Nu se știe încă data exactă, însă se pare că intervenția va dura cel puțin 72 de ore.
Până acum, toate aspectele și elementele sunt promițătoare. De exemplu, riscul de respingere este nul, deoarece creierul este un organ neutru, spre deosebire de inimă, ficat sau rinichi. Din fericire, transplantul va fi efectuat de cea mai bună echipă de specialiști cu cele mai bune mijloace.
Speranțele sunt mari. Nu mai rămâne decât să așteptăm deznodământul acestui proiect. Oricât de uimitor, de controversat și de stresant ar fi, primul transplant de cap din lume efectuat cu succes ar putea revoluționa lumea științei și a medicinei.
Între timp, așteptăm noi informații…
Toate sursele citate au fost revizuite în profunzime de către echipa noastră pentru a asigura calitatea, fiabilitatea, actualitatea și valabilitatea lor. Bibliografia acestui articol a fost considerată fiabilă și precisă din punct de vedere academic sau ştiinţific.
- Lamba N, Holsgrove D, Broekman ML. The history of head transplantation: a review. Acta Neurochir (Wien). 2016;158(12):2239–2247. doi:10.1007/s00701-016-2984-0
- Ren X, Canavero S. Human head transplantation. Where do we stand and a call to arms. Surg Neurol Int. 2016;7:11. Published 2016 Jan 28. doi:10.4103/2152-7806.175074
- Furr A, Hardy MA, Barret JP, Barker JH. Surgical, ethical, and psychosocial considerations in human head transplantation. Int J Surg. 2017;41:190–195. doi:10.1016/j.ijsu.2017.01.077
Acest text este oferit numai în scop informativ și nu înlocuiește consultarea cu un profesionist. În caz de îndoieli, consultați-vă cu specialistul dvs.