Logo image
Logo image

Actrița Sophia Loren: Poți să fii sexy și la 81 de ani

4 minute
În ciuda faptului că a depășit deja vârsta de 80 de ani, actrița Sophia Loren este încă un exemplu al frumuseții și eleganței clasice, reușind să se mențină atrăgătoare pe parcursul întregii sale cariere ce acoperă șase decenii.
Actrița Sophia Loren: Poți să fii sexy și la 81 de ani
Ultima actualizare: 12 decembrie, 2022

Actrița Sophia Loren, una dintre cele mai elegante și frumoase vedete ale cinematografiei mondiale, continuă să fie un exemplu clar al faptului că frumusețea feminină poate fi menținută în ciuda trecerii anilor.

Într-adevăr, celebra actriță nu mai este tânăra superbă care a cucerit lumea cu talentul, corpul și eleganța sa. Cu toate acestea, Loren, care a trecut deja de vârsta de 80 de ani, încă reușește să-și mențină frumusețea, numărându-se printre cele mai sexy femei din lume.

Actrița Sophia Loren nu este singura vedetă în vârstă care pare să posede o frumusețe atemporală. Brigitte Bardot, născută la Paris în 1934, continuă și ea să fie un sex-simbol, în ciuda vârstei sale înaintate.

Cu ocazia împlinirii vârstei de 81 de ani a actriței, celebrii designeri Domenico Dolce și Stefano Gabbana au creat un ruj numit Sophia Loren Nr. 1. Rujul are o nuanță de culoarea cireșei ce sugerează simultan eleganță și naturalețe. Loren însăși a ales această culoare.

Dolce și Gabbana au afirmat că Sophia Loren Nr. 1 este un gest de apreciere adresat atât actriței, cât și tuturor femeilor. În materialele publicitare menite să promoveze produsul, o putem vedea pe Loren zâmbind și purtând o rochie de dantelă neagră și un colier incrustat cu pietre ce se asortează cu rujul ce îi poartă numele.

Cei doi designeri au creat acest tribut pentru Loren ca un gest de mulțumire. Pentru ei, actrița Sophia Loren este „cel mai iubit și frumos chip al cinematografiei italiene”. Sophia Loren este „o sursă inepuizabilă de inspirație”.

Actrița Sophia Loren, un exemplu al tinereții eterne

Some figure

Sofia Villani Scicolone este cunoscută pe plan mondial sub numele de Sophia Loren. S-a născut la Roma pe data de 20 septembrie 1934. Conform autobiografiei sale, interesul său pentru actorie a avut la bază o nevoie disperată de a scăpa de foametea produsă de cel de-al Doilea Război Mondial.

Te sfătuim să citești și: 

5 tratamente naturale pentru întinerirea pielii

În cele din urmă, Loren a început să participe la numeroase concursuri de frumusețe. A câștigat titluri precum „Miss Pricipessa del Mare” în 1949 sau „Miss Eleganzza” în 1950. În anul 1951, tânăra Sophia a fost una dintre finalistele concursului Miss Italia.

După ce și-a dovedit talentul și frumusețea, Sophia Loren a pășit pe scena cinematografiei mondiale. Cariera ei de actriță nu s-a încheiat nici în ziua de azi. În cele mai recente interviuri, ea afirmă că este mândră de faptul că, deși a împlinit 81 de ani, încă se simte ca o adolescentă.

Some figure

Care este secretul Sophiei Loren?

Acesta nu are nimic de-a face cu loțiuni sau alte trucuri de întinerire. Actrița italiană a mărturisit că, pentru a învinge înaintarea în vârstă, trebuie să reușești să-ți stăpânești mintea. După spusele ei, trebuie să apelezi la tot talentul și creativitatea ta.

Trecerea timpului nu a fost niciodată o sursă de griji și anxietate pentru actrița Sophia Loren. Și ea s-a confruntat cu nesiguranțaă în anumite momente din carieră. Cu toate acestea, a reușit să înfrunte aceste frici. A încercat să se implice în permanență în proiecte noi și să se întrece pe sine.

Citește și: 

Vârsta de aur: a-ți regăsi echilibrul interior

Din autobiografia sa, „Ieri, azi, mâine: Viața mea” (Ieri, oggi, domani: La mia vita), aflăm că Sophia Loren a fost prima actriță care a reușit să câștige premiul Oscar pentru un film străin. Filmul în cauză se numește „Două femei” (La ciociara), lansat în Italia în 1960.

În această carte profund personală, Loren afirmă: „Poate fi plăcut să îmbătrânești. Este chiar distractiv dacă știi să profiți din plin de timpul tău, ești mulțumită de realizările tale și continui să-ți urmezi visurile.”

Cea mai sexy femeie din lume

Jucând în sute de filme și bucurându-se în continuare de o carieră ce acoperă mai bine de șase decenii, Sophia Loren a reușit să conserve acel factor ce îi determină pe ceilalți să o numească „cea mai sexy femeie din lume”. Chiar și în zilele noastre, Loren continuă să fie unul dintre cele mai importante simboluri ale eleganței feminine.

Alături de Sophia Loren, numeroase alte vedete în vârstă au apărut în campanii publicitare menite să aducă un tribut frumuseții și eleganței clasice. Printre acestea se numără cântăreața Joni Mitchell pentru Saint Laurent, scriitoarea și jurnalista Joan Didion pentru Céline, Jane Fonda pentru L’Orèal Paris, precum și Catherine Deneuve ppentru Louis Vitton.


Toate sursele citate au fost revizuite în profunzime de către echipa noastră pentru a asigura calitatea, fiabilitatea, actualitatea și valabilitatea lor. Bibliografia acestui articol a fost considerată fiabilă și precisă din punct de vedere academic sau ştiinţific.


  • Gundle, S. (1995). Sophia Loren, Italian Icon. Historical Journal of Film, Radio and Television15(3), 367–385. https://doi.org/10.1080/01439689500260251
  • Sarvady, A. C., Miller, F., Haskell, M., & network), T. C. M. (Television. (2006). Leading ladies : the 50 most unforgettable actresses of the studio eraTCM film guide; Variation: TCM film guide. (p. 231). San Francisco, Calif: Chronicle Books. Retrieved from http://catdir.loc.gov/catdir/enhancements/fy0917/2009415041-b.html

Acest text este oferit numai în scop informativ și nu înlocuiește consultarea cu un profesionist. În caz de îndoieli, consultați-vă cu specialistul dvs.