4 săculețe de potpuriu pentru șifonier
Șifonierele și sertarele pot reține cu ușurință mirosurile neplăcute din cauza acumulării de praf și umezeală. Aceste mirosuri pot afecta hainele pe care le depozităm. Deși există diverse odorizante în comerț, putem să ne confecționăm propriile săculețe de potpuriu folosind ingrediente de bază.
În cele ce urmează, îți prezentăm patru variante simple pe care merită să le încerci.
Împrospătarea aerului din șifonier cu săculețe de potpuriu
Când vine vorba de a împrospăta aerul din șifonier, poți pune în aplicare mai multe trucuri.
În primul rând, aerisește-l în mod regulat. Circulația aerului va îmbunătăți mirosul din dulap. De asemenea, este important să cureți bine șifonierul pentru a îndepărta orice urmă de praf, mucegai sau alte reziduuri.
Citește și:
Totodată, pentru a te asigura că aerul din șifonier este mereu plăcut, poți confecționa săculețe de potpuriu cu plante și alte ingrediente frumos mirositoare. Nu este deloc greu și cel mai probabil ai deja tot ce îți trebuie în locuință.
1. Săculețe cu mere și scorțișoară
Adori mirosul atractiv al scorțișoarei?
Dacă răspunsul tău la această întrebare este da, următorul săculeț de potpuriu este o alegere excelentă! Combinația de mere și scorțișoară va împrospăta aerul din șifonier. Aceasta reprezintă un odorizant natural, care poate neutraliza mirosurile neplăcute din spațiile închise.
Materiale
- Coji de măr
- 3 bețișoare de scorțișoară
- Un săculeț de pânză
Instrucțiuni
- Mai întâi, lasă cojile de măr să se usuce la soare.
- Apoi, taie-le și pune-le într-un săculeț de pânză împreună cu bețișoarele de scorțișoară.
- Pune săculețul într-un dintre colțurile șifonierului sau ale sertarului în cauză.
- Dacă vrei ca mireasma să fie mereu intensă, schimbă săculețul cel puțin o dată pe săptămână.
Îți recomandăm:
2. Săculețe cu fructe citrice
Mireasma puternică a fructelor citrice este ideală pentru a elimina mirosul stătut din șifonier.
Următorul tip de săculeț de potpuriu poate fi pus și în alte spații, cum ar fi baia, bucătăria sau dormitoarele. Nu te va costa mulți bani să-l confecționezi și va ține la distanță moliile și alte insecte.
Materiale
- Coji de portocală
- Coji de lămâie
- 1/4 cană (50 g) de orez
- Un săculeț de pânză
Instrucțiuni
Avantajul acestui săculeț de potpuriu este faptul că orezul va absorbi umiditatea. Acesta constituie una dintre cele mai bune opțiuni pentru a neutraliza mirosurile neplăcute din locuință.
- Deshidratează cojile fructelor citrice.
- Taie-le în mai multe bucăți și pune-le în săculețul de pânză.
- Adaugă orezul și leagă săculețul.
- Pune săculețul în spațiul vizat. Poți să confecționezi mai multe săculețe și să le așezi în fiecare colț al șifonierului, dar și în alte încăperi din locuință.
3. Săculețe de potpuriu cu plante aromatice
Plantele aromatice, cum ar fi levănțica, rozmarinul și cimbrul, sunt foarte utile pentru a elimina mirosurile neplăcute. Folosește-le pentru purificarea aerului și alungarea insectelor deranjante.
Materiale
- 1/2 cană de plantele aromatice (poți folosi una singura sau mai multe)
- 5 cuișoare
- 1/4 cană (50 g) de orez
- Un săculeț de pânză
Instrucțiuni
- Taie plantele și pune-le într-un săculeț de pânză.
- Adaugă orezul și închide săculețul.
- Pune-l într-unul dintre colțurile șifonierului.
4. Săculețe de potpuriu cu lumânări parfumate
Poți folosi resturile rămase de lumânări arse pentru a confecționa săculețe de potpuriu. Nu trebuie decât să lași ceara de lumânare topită să se întărească.
Materiale
- Cel puțin 50 g de ceară uscată obținută de la o lumânare parfumată
- Un săculeț de pânză
Instrucțiuni
- Adună ceara uscată și piseaz-o.
- Pune-o într-un săculeț și închide-l.
- Pune săculețul în șifonier.
- Este indicat să așezi mai multe săculețe în colțuri diferite ale șifonierului, astfel încât mirosul plăcut să reziste mai mult timp.
Nu-i așa că săculețele de potpuriu prezentate în acest articol sunt interesante?
Optează pentru cel mai potrivit pentru tine. Vei observa o îmbunătățire a mirosului din șifonier de îndată ce începi să-l folosești și nu va fi nevoie să recurgi la odorizantele pe bază de substanțe chimice.
Acest text este oferit numai în scop informativ și nu înlocuiește consultarea cu un profesionist. În caz de îndoieli, consultați-vă cu specialistul dvs.