Logo image
Logo image

5 semne care arată că ești o persoană toxică

4 minute
Dacă repeți aceleași tipare comportamentale în relațiile cu cei din jur, trebuie să te întrebi dacă nu cumva problema este a ta, și nu a lor. Ești o persoană toxică?
5 semne care arată că ești o persoană toxică
Bernardo Peña

Verificat și aprobat de psihologul Bernardo Peña

Ultima actualizare: 21 decembrie, 2022

Am vorbit de multe ori în articolele noastre despre oamenii toxici și despre comportamentul lor. Am menționat, de asemenea, că este bine să te ferești de ei. Dar te-ai întrebat vreodată dacă nu ești chiar tu o persoană toxică? Ai ști dacă ai fi? 

Adevărul este că, de cele mai multe ori, nu ne punem astfel de întrebări. Însă este important să ne gândim la aceste aspecte, întrucât relațiile interpersonale dau formă și culoare vieților noastre.

Atunci când ești o persoană toxică, stabilești cu oamenii din jur numai relații conflictuale care nu îți aduc fericire și siguranță.

A venit momentul să afli care sunt semnele care arată că ești o persoană toxică.

1. Ești o persoană toxică dacă îi bârfești pe ceilalți

Some figure

Unul dintre primele indicii că ești o persoană toxică este faptul că îți face plăcere să îi bârfești sau să îi critici pe cei din jur

Oamenii, în esența lor, au o fire comunicativă. De altfel, simțim nevoia să discutăm mereu unul cu celălalt. Însă atunci când o simplă conversație se transformă în bârfă, adoptăm un comportament negativ și dăunător.

Pune-ți următoarele întrebări:

  • Îi critici mereu pe cei din jur?
  • Spui lucruri rele despre alte persoane și nu vezi niciodată părțile lor pozitive?
  • Inventezi anumite lucruri doar ca să ai ceva de spus?

Adevărul este că persoanele din jurul tău vor ajunge să nu mai aibă încredere în tine, chiar dacă ție nu îți pasă. Toți oamenii cu care discuți își vor pierde încrederea în tine atunci când vor vedea cum îi critici pe alții și, în cele din urmă, se vor îndepărta de tine.

Pentru a evita această situație, încetează să mai vorbești urât despre toată lumea. Uneori, este mai bine să nu spui nimic decât să rănești pe cineva cu vorbele tale.

Citește și:

Îndepărtează oamenii care te rănesc

2. Ai o perspectivă negativă asupra vieții

Un alt semn că ești o persoană toxică este viziunea ta întunecată asupra vieții. Vezi partea negativă a fiecărei situații și ai mereu un motiv să fii supărat sau nervos.

Dacă ești mereu sarcastic, te plângi în permanență de ceva sau ești trist de dimineața până seara, nimeni nu va mai vrea să-și petreacă timpul în compania ta. 

Nu ne înțelege greșit. Există, bineînțeles, motive întemeiate pentru a te simți descurajat. Însă, încearcă să vezi lucrurile și din perspectiva celor din jur. Faptul că stau în preajma unei persoane care nu are niciodată o atitudine pozitivă îi seacă de energie.

Te regăsești în descrierea de mai sus? De ce crezi că te comporți așa? Obiceiurile dăunătoare provoacă atitudini dăunătoare. Este important să analizezi motivul din spatele acestui comportament negativ pentru a putea schimba ceva.

3. Aștepți prea mult de la oameni

Some figure

Timpul petrecut alături de familie, prieteni sau partenerul de viață ar trebui să fie unul dintre cele mai importante lucruri din viața ta. Relațiile interumane sunt parte integrantă a identității tale și te fac fericit.

Însă, dacă aștepți prea mult de la oamenii din jurul tău, poate fi un semn că ești o persoană toxică. Chiar dacă faci parte din viața unui om, asta nu înseamnă că trebuie să-i acaparezi toată atenția. 

Relațiile interpersonale se bazează pe schimbul reciproc de timp, spațiu, companie, etc. Dacă ceri timpul și atenția celor din jur oricând dorești, însă nu ești acolo pentru ei atunci când au ei nevoie, se vor simți folosiți.

Dacă ți se pare că faci această greșeală, gândește-te dacă în relația cu cei dragi oferi la fel de mult cât primești. 

Nu vorbim aici despre a le da bani, ci despre a petrece timp cu ei, cum ar fi o după-amiază sau o seară la film, o ieșire la cafea sau o conversație plăcută. În plus, este bine să renunți la toate cerințele și pretențiile de până acum.

4. Dramatizezi lucrurile

Un alt semn că ești o persoană toxică este faptul că dramatizezi întotdeauna situațiile negative. În acest fel, ajungi să îi obosești și să îi enervezi pe cei din jur.

Unele persoane adoră să facă o dramă din tot ce li se întâmplă:

Te regăsești și tu în descrierea de mai sus? Dacă da, încearcă să renunți la aceste comportamente sau să le schimbi treptat. 

Dacă ai obiceiul de a dramatiza diverse situații din viața ta, oamenii vor începe să fugă de tine, dacă nu au făcut-o deja.

Îți recomandăm și:

Trăsăturile persoanelor imature emoțional

5. Minți în permanență

Some figure

Nu este corect să minți, chiar dacă o faci cu intenții bune. Dacă obișnuiești să minți mereu, ești, cu siguranță, o persoană toxică.

Știm că uneori este greu să înfrunți adevărul, deoarece îți provoacă ție sau unei persoane dragi durere sau jenă. Minciuna, însă, nu este niciodată cea mai bună soluție.

Este cu atât mai grav dacă minți doar ca să-ți „acoperi spatele.” Trebuie să te gândești la motivul pentru care minți și la ce încerci să rezolvi prin această metodă. 

Dacă a minți a devenit un simplu obicei pentru tine, fără nicio justificare, fă un efort pentru a primi ajutor, deoarece acest comportament este dăunător.

Acest text este oferit numai în scop informativ și nu înlocuiește consultarea cu un profesionist. În caz de îndoieli, consultați-vă cu specialistul dvs.