Logo image
Logo image

6 băuturi detoxifiante care ajută la slăbit

4 minute
Băuturile detoxifiante pentru slăbit sunt smoothie-uri care conțin un amestec de fructe și legume. Acestea oferă energie, sunt sănătoase și elimină toxinele din corp. Le poți consuma la micul dejun și te vei simți sătul/ă pentru jumătate de zi sau mai mult. 
6 băuturi detoxifiante care ajută la slăbit
Carlos Fabián Avila

Verificat și aprobat de medicul Carlos Fabián Avila

Ultima actualizare: 21 decembrie, 2022

Consumul de băuturi detoxifiante care ajută la slăbit este una dintre cele mai bune modalități de a te menține sănătos în timp ce scapi de kilogramele în plus.Contrar opiniei multor persoane, aceste lichide nu au neapărat un gust neplăcut. În acest articol îți prezentăm câteva opțiuni delicioase și ușor de preparat.

În cele ce urmează, am pregătit o listă de băuturi detoxifiante care ajută la slăbit, printre care smoothie-uri și apă aromată. Acestea îți oferă mai multe opțiuni pentru adoptarea unei diete echilibrate și sănătoase.

Ești pregătit/ă? Citește și notează toate aceste rețete minunate și încearcă-le pe toate. Sigur nu vei regreta!

Băuturi detoxifiante care ajută la slăbit

1. Băutură detoxifiantă răcoritoare cu pepene roșu și căpșune

Some figure

Această băutură detoxifiantă este delicioasă și răcoritoare. Pepenele roșu previne hipertensiunea, îmbunătățește rezistența la insulină și reduce deteriorarea musculaturii.

Căpșunele sunt bogate în antioxidanți, fiind alimentul ideal pentru îmbunătățirea stării generale de sănătate.

Ingrediente

  • 4 căni de pepene roșu
  • 6 căpșune
  • 5 frunze de mentă
  • 1 litru de apă

Mod de preparare

  • Procesează în blender toate ingredientele și pune amestecul la frigider.
  • Consumă-l pe tot parcursul zilei.

2. Smoothie cu ciocolată amăruie și mentă

Cea de-a doua băutură detoxifiantă îți îngăduie să te bucuri de gustul minunat al ciocolatei fără nicio grijă pentru siluetă. Partea cea mai bună este că îți poți satisface pofta de dulce fără să te gândești la conținutul de zahăr sau grăsimi. Îți recomandăm să optezi pentru cacao sau ciocolată amăruie, cu un conținut de 75% cacao.

Având în vedere numărul ridicat de calorii și cantitatea de energie oferită de banane și ciocolată, este indicat să bei acest smoothie dimineața.

Ingrediente

  • 1 banană mare congelată
  • 2 cuburi de gheață
  • 1 cană de lapte de migdale
  • 2 lingurițe de cacao sau ciocolată neagră rasă
  • ¼ linguriță de extract de mentă

Mod de preparare

  • Procesează toate ingredientele în blender până obții un amestec cu o consistență cremoasă.
  • Bea smoothie-ul imediat.

3. Apă cu zmeură și portocale

Some figure

Portocalele și zmeura sunt ingredientele ideale în băuturi detoxifiante care ajută la slăbit. Aceste fructe sunt delicioase și au un conținut bogat de vitamina C.

Pe lângă faptul că detoxifică organismul, apa aromată de mai jos combate inflamațiile, efectele îmbătrânirii premature și gripa de sezon.

Ingrediente

  • 1 portocală feliată
  • 1 cană de zmeură
  • 1 litru de apă

Mod de preparare

  • Adaugă zmeura și portocala în apă.
  • Pune amestecul la frigider și lasă-l să stea 2 ore.
  • Servește lichidul.

4. Smoothie cu migdale bogat în fibre

Organismul este mai receptiv la alimente lichide sau semi-lichide. Nutrienții sunt eliberați deja și sunt mai ușor de absorbit.

Smoothie-ul de mai jos este bogat în acizi grași omega 3, antioxidanți, fibre și carbohidrați ușor de digerat. În plus, această băutură conține și legume cu frunze verzi pentru a mări aportul de proteine și fibre.

Îți recomandăm să servești acest smoothie în zilele în care îți este foarte foame sau ai desfășurat activități fizice intense.

Ingrediente

  • 1 banană mare congelată și decojită
  • 1 cană de lapte de migdale
  • 1 linguriță de unt de migdale
  • 1 linguriță de semințe de chia
  • 1 linguriță de cacao pudră
  • ½ cană de spanac
  • 1 cub de gheață

Mod de preparare

  • Procesează toate ingredientele și bea imediat amestecul.

5. Apă cu zmeură și levănțică

Some figure

Nu putem vorbi despre băuturi detoxifiante care ajută la slăbit fără să menționăm această rețetă de apă aromată cu ingrediente proaspete și hrănitoare.

Zmeura este bogată în antioxidanți și săracă în glucide, așa că nu trebuie să îți faci griji în privința glucozei. La rândul său, levănțica combate stresul, reduce inflamațiile, înmoaie pielea și previne ateroscleroza. 

Când cumperi ingredientele, ai grijă ca lavanda să fie cultivată natural.

Ingrediente

  • 1 litru de apă
  • 1 cană de zmeură
  • 5 fire de levănțică
  • Cuburi de gheață

Mod de preparare

  • Pune apa la fiert. Când dă în clocot, ia vasul de pe foc.
  • Adaugă zmeura și levănțica.
  • Lasă amestecul să stea deoparte timp de 20 de minute.
  • Adaugă gheața și bea lichidul pentru a te răcori.

6. Smoothie cu cafea și banane

Bananele, iaurtul și cafeaua au ceva în comun: sunt perfecte pentru micul dejun și reprezintă o sursă delicioasă de energie. Dacă le combini într-un shake delicios, obții și o doză generoasă de proteine.

Am inclus această rețetă pe lista de băuturi detoxifiante care ajută la slăbit deoarece este foarte sățioasă. O porție mică te ține sătul/ă ore în șir.

Ingrediente

  • 30 ml de espresso
  • 1 banană coaptă
  • 1 cană de iaurt grecesc
  • 1 linguriță de semințe de in
  • 1 linguriță de miere de albine
  • ½ linguriță de scorțișoară măcinată
  • 2 cuburi de gheață

Mod de preparare

  • Procesează toate ingredientele în blender și bea imediat amestecul.

Adaugă în dietă aceste băuturi detoxifiante care ajută la slăbit și vei reuși să obții silueta dorită. După cum poți vedea, nu este nevoie să renunți la alimentele care îți plac atât de mult.

Dacă ai luat decizia de a mânca sănătos, rețetele de mai sus îți ușurează foarte mult „misiunea”. Ia spune-ne, care este preferata ta?


Toate sursele citate au fost revizuite în profunzime de către echipa noastră pentru a asigura calitatea, fiabilitatea, actualitatea și valabilitatea lor. Bibliografia acestui articol a fost considerată fiabilă și precisă din punct de vedere academic sau ştiinţific.


  • Liu Y, Huang G, Hu J. Extraction, characterisation and antioxidant activity of polysaccharides from Chinese watermelon. Int J Biol Macromol. 2018 May;111:1304-1307.
  • Ried K, Fakler P, Stocks NP. Effect of cocoa on blood pressure. Cochrane Database Syst Rev. 2017 Apr 25
  • Bucher A, White N. Vitamin C in the Prevention and Treatment of the Common Cold. Am J Lifestyle Med. 2016 Feb 9;10(3):181-183

Acest text este oferit numai în scop informativ și nu înlocuiește consultarea cu un profesionist. În caz de îndoieli, consultați-vă cu specialistul dvs.