Logo image
Logo image

6 semne ale abuzului verbal. Tu ești o victimă?

4 minute
Abuzul verbal nu lasă urme vizibile, dar este la fel de cumplit ca abuzul fizic. Citește în continuare pentru a descoperi principalele semnale de alarmă ce indică prezența sa.
6 semne ale abuzului verbal. Tu ești o victimă?
Bernardo Peña

Verificat și aprobat de psihologul Bernardo Peña

Ultima actualizare: 22 decembrie, 2022

Tu știi care sunt cele mai frecvente semne ale abuzului verbal? Cuvintele sunt foarte puternice. Ele ne pot ridica sau distruge, calma sau răni. Mulți dintre noi uităm asta. Din păcate, așa iau naștere conflictele.

Abuzul verbal este un produs secundar al conflictelor, iar principalele victime ale acestuia sunt femeile. Spre deosebire de abuzul fizic, cel verbal presupune să folosești cuvinte pentru a-l răni pe celălalt.

De îndată ce vorbele agresive încep să îți afecteze gândurile și credințele, îți va fi greu să realizezi că ești o victimă a abuzului verbal. Ca să îți dăm o mână de ajutor, în articolul de azi îți prezentăm câteva semne ale abuzului verbal, care îți vor permite să înțelegi dacă ești sau nu agresat.

Principalele semne ale abuzului verbal

1. Nu este vorba doar despre strigăte

Deseori avem impresia că, pentru a fi victime ale abuzului verbal, partenerul trebuie să țipe la noi. În realitate, este vorba despre o serie de comportamente. Mai exact, victima este manipulată pentru a-și pune sub semnul întrebării credințele, amintirile și sănătatea mentală.

Agresorul se folosește de amenințări. Acesta îți va spune că te va răni pe tine sau pe o ființă dragă ție, dar aceste vorbe nu se vor materializa mereu în acțiuni. Însă lipsa unui comportament agresiv nu înseamnă că nu există abuz.

Agresorul se poate comporta într-un mod foarte tandru, intensificând impactul cuvintelor sale abuzive. Victima va trăi permanent cu teama că partenerul său își va pierde cumpătul în orice moment și va acționa.

2. Face comparații care te rănesc, dă vina mereu pe tine și este gelos și posesiv

Some figure

Partenerii abuzivi își compară în mod constant victimele cu ceilalți. Poate ești mereu comparat cu cineva mai frumos sau cu amicii săi cei mai apropiați. Cert este că, în ochii lui, există întotdeauna cel puțin o persoană mai bună decât tine.

Din când în când, partenerul abuziv este subtil. De pildă, acesta poate lua drept exemplu o vedetă. Indiferent de aspectele specifice, el va încerca să te facă să te simți inferior celorlalți.

Un partener abuziv te va învinui pentru tot ce se întâmplă, chiar dacă nu ai putere să influențezi situația. Acesta îți va critica locul de muncă, salariul, vestimentația și chiar corpul. El îți va aminti constant de toate defectele tale într-un mod cât mai agresiv posibil.

Totodată, acest individ abuziv îți va critica mereu prietenii, în special pe cei de sex opus. Îi displace faptul că ești sunat de colegii de la serviciu și că ai o viață socială.

3. Nici măcar nu mai realizezi când te insultă

Mulți dintre noi avem impresia că este ușor să îți dai seama când ești o victimă a abuzului verbal. În realitate însă, persoanele supuse acestui tip de abuz în copilărie nu sunt capabile să recunoască faptul că devin din nou victime la maturitate.

De asemenea, individul abuziv se poate folosi de „farse” și „glume” pentru a te face să te simți prost. Poate fi vorba de comentarii peiorative acompaniate de un zâmbet larg, care de fapt îți atacă competențele, abilitățile și valorile.

Nu are importanță dacă pe plan extern pare a fi dulce. Pune-ți întrebarea dacă acele comentarii sunt într-adevăr „nevinovate” sau nu.

4. Începi să îi abuzezi pe ceilalți…

Some figure

Poți continua să fii o victimă, dar să și devii simultan un individ abuziv. Practic, tiparele abuzive sunt greu de lăpădat. Dacă nu reușești să vezi că există o problemă gravă și să ceri ajutor, vei rămâne cu o serie de comportamente pe care nu le poți schimba.

Părinții incapabili să își controleze emoțiile creează un mediu nesănătos pentru copiii lor. De pildă, micuții pot începe la rândul lor să agreseze alți copii, nereușind să facă față propriilor stări emoționale.

În plus, chiar dacă ai reușit să pui capăt unei relații abuzive, șansele ca tu însuți să îți abuzezi viitorul partener sunt foarte ridicate.

5. Cum te simți?

În fiecare stadiu al relației tale, pune-ți întrebarea: „Cum mă simt?” Acest truc te va ajuta să înțelegi dacă partenerul tău te face într-adevăr fericit și te încurajează să ai încredere în tine însuți. Unul dintre primele semne ale abuzului verbal este colapsul stimei de sine.

Cu cât ești nevoit să suporți insulte și critici mai mult timp, cu atât le vei crede mai mult. Întreabă-te de ce ești mereu trist și anxios când partenerul tău se află în preajmă sau știi că o să îl vezi în curând…

6. Simți că există o problemă și că trebuie să o rezolvi cumva

Some figure

Orice om are defecte și probleme și nicio relație nu va fi lipsită de discuții și conflicte. Dar nu este normal ca:

  • Partenerul să te facă să te simți inferior lui. Desigur, există situații în care trebuie să acceptăm faptul că o altă persoană ne este superioară, dar nu trebuie să facem confuzie între a fi umil și a accepta comentarii negative.
  • Să fii trist sau să suferi de depresie din cauza partenerului. Dacă ești permanent trist, iar partenerul tău este mai degrabă o sursă de negativitate decât de energie pozitivă, poate a venit momentul să te distanțezi de el.

În cazul în care te identifici cu cele 6 semne ale abuzului verbal prezentate în acest articol, chiar dacă problema nu pare a fi gravă, nu ignora semnalele de alarmă. Te sfătuim să ceri ajutorul unui specialist, cum ar fi unui psiholog.


Toate sursele citate au fost revizuite în profunzime de către echipa noastră pentru a asigura calitatea, fiabilitatea, actualitatea și valabilitatea lor. Bibliografia acestui articol a fost considerată fiabilă și precisă din punct de vedere academic sau ştiinţific.



Acest text este oferit numai în scop informativ și nu înlocuiește consultarea cu un profesionist. În caz de îndoieli, consultați-vă cu specialistul dvs.